Mi-e destul de simpatic şuăr, acest intermediar între eleganţa lui you are welcome şi gâlgâiala nesuferitutul îhîîî. Pe şuăr, ca şi pe chiut, l-am cunoscut personal numai după sosirea aici. Umblam cu metroul, cu Adelina în cărucior, şi multă lume ni se adresa (sau i se adresa) ouuu, she is sooou chiuuute. Eu nu ştiam ce e chiuuutul, dar nu putea fi decât de bine. După o vreme m-am împiedicat peste cuvântul scris, cute, şi am făcut legătura cu oamenii aceia amabili din metrou, care îl foloseau până la exasperare (a mea).
Tot la început răspundeam cu you are welcome oricărui tip de thank you, nu conta pentru ce mi se mulţumea. Toată lumea era welcome pentru mine. Mă străduiam să nu scap vreun with pleasure, desi nu pot garanta ca n-am făcut-o chiar deloc. Dar îmi aminteam repede cum grăia cartea roşie de engleză americană: cu plăcere = you are welcome. Apoi am început să bag tot mai mult de seamă că lumea spune foarte des şuăr şi am început, foarte timid, să îl folosesc şi eu.
Dar aproape că nu mă mai puteam pune cu you are welcome-ul intrat deja în sânge. Pe urmă am hotărât că dacă nu e o chestiune de viaţă şi de moarte, pot spune liniştită şi şuăr, şi toată lumea o să fie mulţumită. Şuăr azi, şuăr mâine, astfel noua obişnuinţă-i gata.
Dar nici nu l-am amestecat bine pe şuăr în vocabularul meu adaptat uzanţelor locului, că din văzduh, din piatră seacă, a apărut îhîîîî-ul. După ce omul îţi mulţumeşte frumos, cu toată gura şi cu tot zâmbetul, tu te uiţi la el, îl măsori oarecum cu milă, oarecum cu silă, şi îi trânteşti un îhîîîî cu cât mai scârbit, cu atât mai generator de relaţii armonioase între oameni.
Mărturisesc că nu îl prea pot folosi, pentru mine rămâne tot marca unui limbaj cocoşat sub lenea de a deschide cumsecade gura. Nu poţi să-i spui lui taică-tu, care ţi-a plătit frumuseţe de studii undergraduate, îhîîîî chiar de fiecare dată. Adică poţi să îi spui, pentru că este o formulă acceptată şi absolut ok, dacă sunteţi obişnuiţi cu ea de când vă ştiţi, de când ţi-a tăiat cordonul ombilical. Pentru mine îhîîîîî-ul rămâne însă doar unul dintre acele cultural challenge-uri verbale despre care mai povestesc din când în când, cui are bunăvoinţa să mă asculte.
10 comments:
Pe mine m-a mirat ,, No Problem,,-ul pe care-l auzeam citeodata, la anumite persoane la care le multumeam, in America sau Canada...Citeodata imi venea sa o iau repede la pas de la locul ,, multamului,,...Daca devenea pina la urma o problema?)))
corinamirela: ai dreptate, la fel es si c no problem, toata chestia e ca pentru noi au alta nuanta cuvintele si sunetele acestea, iar pentru ei sunt perfect politicioase si acceptabile.
I'm guilty. Alternez "no problem" cu "you're welcome" si cu "sure". O buna bucata de vreme nu puteam sa mai scap de "no problem". Managerul de la hotel il folosea asa ca-mi intrase si mie in sange.
Doamnă, ai vărsat cerneala roz pe blog? Shuar?
Ionela, cred ca pe tine te iert :)
Monica, mai vars cate o culoare, pana ma hotarasc :)
tot mai simplu-i la noi: cu placere :)
Lucian, bine ai venit.
Chiar ma enerveaza rau cand imi raspunde cineva cu ihiiii la multumesc. Pe locul doi e sure.
Insa daca pe cel din urma am incercat sa-l accept ca diferenta culturala, cu primul nu ma pot obisnui sub nici o forma, mi se pare necioplit.
Cute: am avut candva niste reactii putin perplexe de la niste japoneze cand le-am adresat cuvantul. Apoi, eram in Hawaii cand o colega bastinasa a fost foarte draguta sa-mi lamureasca mirarea: pentru japoneze, "cute" se traduce in mare cu "ugly, but funny".
Am zis ca poate vrei sa stii :))
(nu are nici o legatura cu sensul pur american care-l stim cu totii, disclaimer adica in privinta fetei tale care e frumoasa foc, dovedit)
Lola, incerc sa sper ca ma voi obisnui cu ihhhhhi, si pot spune ca am progresat: nu imi vine sa ma ridic si sa injur chiar de fiecare data cand il aud :))) Unii parca il spun mai bland, dar altii uuuh. complet in scarba.
N-am avut idee de cute, dar uite ce diferenta! Mersi.
Post a Comment