Mia Chimia

Văd că Şanelul Madmuazelul meu e făcut în America. Păi aşa ne fu vorba Coco dragă? Pe toate Lancomurile şi Diorurile am verificat ca un cerber să fie puse laolaltă on Frans, biensur, dar la Şanel nici nu m-am gândit să pun la îndoială. Văd că există un Chanel Paris şi încă unul suplimentar, Chanel New York, Inc, la zipcodul 10019. Pasămite al meu e de la branciul din New York.

Alcohol denat-ul, parfumul, aqua-a, butylphenyl-ul, metylpropionalul, linalool-ul, benzyl salyciclate-ul, citral-ul, citronel-lul-ul, coumarin-ul, geranion-ul, hexyl cinnamal-ul, hidroxyisohexyl-3-cy-clohexene-carboxaldehide-ul şi aici gata, capotez (mai erau încă şase componente) au fost sudate aşadar pe pământ american. Nu franţuzesc. Cum s-au înghesuit toate cele de mai sus într-o singură sticlă şi sticla în poşetă, nu-mi dau seama. La chimie am fost un elev cât trei dezastre. În liceu aveam două colege de bancă (la mijlocul clasei stăteam câte patru pe un rând) şi fiecare dintre colege elabora rezolvări diferite la problemele (mari) de la teza la chimie.

Trimestrial trăiam o dilemă groaznică, neştiind de la care ar fi mai bine şi mai frumos să copiez. Eram sigură că amândouă aveau soluţia bună pentru că sunt fete foarte (foarte) inteligente, dar mă simteam ruptă de nehotărâre. În final copiam de la care se întâmpla să vină cu o soluţie mai scurtă.

În timpul trimestrului trăiam cu greaţa de groază în suflet că m-aş putea trezi la tablă, faţă în faţă cu nesfârşirea şi sălbăticia formulelor. Acizi, baze, organice, anorganice, bunul Dumnezeu să le ţină socoteala, că eu nu eram în stare. Am un respect enorm pentru toate profesiile pe care nu sunt în stare să le fac, printre care cele de chimist, pilot de avion, medic, violonist şi ar mai fi cârduri de enumerat. Cu chimia am pierdut frâul şi şirul în şcoala generală, când am ieşit cu o colegă de la o lecţie şi am mers să dăm mâncare unui căţeluş vagabond. De atunci mi-am încheiat socotelile logice cu chimia.

În liceu mă prezentam trimestrial în faţa tablei, înţepenită de neputinţă. Colegii erau deosebit de de treabă şi îmi suflau din bănci algoritmii de rezolvare a încurcăturilor moleculare. Singura problemă era că aveam şi eu mândria mea şi nu purtam la şcoală ochelarii care (consideram) m-ar fi urâţit. Aşadar, fără ochelari nu vedeam clar gurile colegilor şi în consecinţă nu le puteam citi buzele. Dar nici Cristina, nici Mihaela nu se lăsau descurajate de asemenea amănunte şi insistau până luam şi eu o notă decentă, dar la limita indecenţei. Notă care alături de cele de la sport şi ştiinţele naturii îmi ofilea complet perspectiva premiului pe care vroiam să îl duc şi eu acasă, la părinţi.