Binecuvântare on line one

No, nii, că azi m-o binecuvântat telefonic un father din ăsta care ţine predici pe bani la popor. Mi-o dat o binecuvântare înregistrată şi transmisă în sistem automat, de era să leşin de două ori, o dată de emoţie şi pe urmă de bucurie. Că mie îmi plac mult mesajele automate, cu cât îs mai automate, cu atât mai bine. Da’ binecuvântări nu am mai primit prin telefon, de obicei mă întreabă numai dacă vreau să iau un credit foarte convenabil pentru procurarea de echipamente industriale sau dacă nu mi s-a făcut să mă duc în Bahamas, că mai este un loc pe barcă. Îs aşa de fericită că s-o gândit popa şi la mine, cum stăteam eu aicea singurică şi moşmondeam un ou fiert tare, că vreau şi io să ţin dietă. Măcar până la prânz. Şi cică un ou fiert tare îţi taie foamea. Împreună cu cheful de viaţă, desigur.

Şi chiar cum mestecam gălbenuşu’ şi un pic de copan de pui rămas de la picnicu’ de ieri, sună telefonu’. No zi şi tu! Hello, this is Ăsta şi Ăla Company, how may I help you? Am zis că poate îl pot ajuta şi io cumva, indiferent cine o fi. Da’ când colo m-o ajutat el instantaneu, că ce poate fi mai fain decât o binecuvântare telefonică, marţea la prima oră, când stai cu speranţa căzută pe birou şi cu gândul la viitorul care începe joi. Ce la fix o venit! God bless şi pe tine father şi să faci mereu săli pline, că oamenii vrea să te audă şi să te vadă. Adevăru’ îi că şi ritmu’ ăsta sacadat în care vorbeşti îi mişto, liniştitor. Publicu râde, că acuma ce să facă, biletu’ îi plătit, popă sold-out ce eşti. Ba nu, stai că ăştia chiar se distrează de le sare tişărtul peste chimirul cu carduri! Mă frate, mă!

Zi ceva, că îţi tot mulţumesc până deseară, dacă nu mă opreşti. Că mie când îmi face omu’ un bine, jură că nu îl mai comite a doua oară, că se acreşte de atâtea mulţumiri. Da’, na, acuma ai făcut pocinogul, m-ai impresionat până la lacrimi, n-ai decât să suporţi consecinţele. Dacă nu mă făceam contabilă mai bine mă făceam şi eu father, să circul prin America pe dolarii enoriaşilor, că ai mei nu ştiu ce dracu’ au, alunecă din buzunar ca turistu’ pe coaja de banană. Io ţi-aş mai scrie, că nu mi-e greu, şi-mi şi place, da’ am de făcut nişte chestii aici, or cumpărat unii nişte acţiuni şi după aia le-or vândut şi acuma trebe să le zic cu ce s-or ales. Un pic de capital gain aici, un pic de loss acolo, treaba merge ca unsă. Poate chiar e unsă, cine ştie. În încheiere permite-mi să-ţi zic că nimic nu-i mai fain ca libertatea de exprimare. Numa’ binecuvântările înregistrate, pe bune vorbesc acu’. Hai să mai stăm în touch, că merită.

Pe kai, că analizăm

Marii analişti şi marii englezişti, combinaţi în fomula magică 2-în-1 (şampon şi balsam), despică şi explică din greu situaţiile, scăldaţi în sudoarea tastei şi animaţi de o înţelegere a cărei profunzime ne este străină nouă, exemplarelor de rând. Uneori mă gândesc (în pauzele dintre reprizele de stat degeaba) cât de fericiţi şi binecuvântaţi suntem noi, sus-pomenitele exemplare, pentru că avem şansa rară de a fi deşteptaţi de pana solidă a câte unui analist consacrat. Altfel am fi umblat pe stradă cu ochii legaţi şi cu urechile înfundate, neloviţi de înţelegerea mersului complex al acestei lumi ciudate în care ne purtăm neştiinţa.

Acest articol ne explică ce şi cum cu Barack Obama. Bine că ne explică, altfel treceam proşti strada şi aveam şansa să ne calce vreo maşină pentru a pune capăt nepriceperii noastre atât de strigătoare la cer. Strigătoare la cerul analiştilor, adică. De aceea se trezesc ei, analiştii, dimineaţa, de aceea fac duş şi se spală pe dinţi (sper), de aceea îşi pun cămăşile mişto, târguite în deplasările prin străinătate, ca să apară la televizoare şi ca să scrie în ziare şi să aprindă astfel soarele înţelegerii şi pe cerul plumburiu al ignoranţei noastre.

În capul spart al articolului, de fapt în paragraful de deschidere, care se presupune că ne capteză atenţia şi cele încă vreo câteva facultăţi mintale neesenţiale de care beneficiem, se lăfăie ca un sultan scârbit, plictisit de nimicnicia supuşilor neinteresanţi, o denumire politikal corectă, zămislită de intenţii bune şi cu rezultate dezastruoase.

"Presedintele Americii, cel mai puternic om de pe planeta, este un barbat de culoare - african-american, cum este denumirea sa politikal corecta - democratul Barack Hussein Obama II."

Ştiu, am înţeles şi nu comentez: acum toţi suntem din mumă română şi tată corporatist american cu baza în Ohio (sau poate Dallas, nu mai ştiu). Uneori e bine totuşi să scriem corect şi consistent într-una din cele două limbi, indiferent în care, fără a izbi perişoara englezească de smalţul oalei româneşti. Cu atât mai mult cu cât la fraza noastră se holbează şi ţâţâie a mirare atâta populaţie de neiniţiaţi, populaţie care ar putea fi făcută să creadă că e frumos să scrie politikal pe bărcuţele de hârtie cu care îşi face de lucru în pauzele dintre sesiunile informative semi-preparate.

Aşadar, prindeţi k-ul, scoateţi-i ochii, deşurubaţi-i braţul virat spre dreapta sus şi braţul virat spre dreapta jos, apoi încovoiaţi băţul rămas până ce devine c românesc. Pentru că şi marea familie englezo-americană vecină, prietenă şi infiltrată printre noi şi în minţile noastre, utilizează uneori c-ul, mai ales atunci când încearcă să explice românilor conceptul de politically correct. Sau corect din punct de vedere politic. Cum preferaţi.

Cui mă întreabă, pe bună dreptate, dacă eu nu greşesc nimic, niciodată, îi răspund cu sinceritate că greşesc frecvent. Însă pentru formulările englezeşti de care nu sunt sigură şi cu care vreau să impresionez cetăţenii, folosesc un afurisit de dicţionar englez-român elaborat de Andrei Bantaş, dicţionar care mă urmează cu kilogramele lui prin lume. E part of the family aş putea spune, dacă aş vrea să par ceea ce nu sunt.

Cu femeia la deşteptare (financiară, sau aşa părea la prima vedere)

Deşi cel mai des mă ţin departe de televizor ca nordul de sud, există momente şi dispoziţii când îl mai deschid totuşi. În zilele când la Chicago au fost ploi mari l-am deschis ca să văd cam pe ce lume suntem. Din una în alta, televizorul a rămas mergând pe canalul 11, în parte şi datorită emisiunii despre Beatles care a urmat ştirilor. După care l-am păstrat în continuare pornit, în timp ce aranjam, sortam şi împachetam câteva lucruri. Emisiunea cu Beatles s-a terminat şi i-a urmat un alt gen de program care mi-a atras pe undeva atenţia.

O doamnă bine, aranjată, tunsă modern, vorbea cu un echilibru de fermitate şi patos unei săli pline de alte doamne, nu chiar toate la fel de înfloritoare. Vorbea convingător, profesionist (cred), cu energia inegalabilă e speaker-ului american.

Deşi sunt sceptică faţă de asemenea adunări, vorbitoarea mi-a captat biţii de atenţia rămaşi neutilizaţi la împachetat. Ideile erau interesante, am zis eu, în general încurajând femeile să fie mai ale naibii când vine vorba de bani. Să ştie să ceară mai hotărât şi să nu se sfiască să aibă grijă de propria persoană, pentru că de acolo se trage şi energia de a avea grijă (eventual) şi de alţii.

Toate bune. Până la pauza de publicitate. La care măreţia şi consistenţa discursului au căzut în groapa fără fund a vânzărilor fără creier sau cu nuanţe de creier spălat cu şampon şi clătit cu balsam, să nu se încâlcească.

Doriţi să aveţi oricând disponibil cd-ul cu sfaturi? Foarte bine, sunaţi la numărul de telefon 1-800-tot aşa-tot aşa. Până aici mi se pare firesc. Poate într-o seară stai cu pupila căţărată pe candelabru (ei, s-au lipit spaghetele de oală, acum să vedem cine merge să cumpere burette de sârmă şi cine râcâie împreunarea fumegândă, să vedem) şi te mănâncă să-ţi aminteşti un sfat important pentru femeia pe cale de deşteptare (financiară) şi atunci mergi, pui cd-ul unde trebuie şi asculţi discursul, atât ideile ţinute minte, cât mai ales ideile complet uitate dar absolute necesare unei deşteptări de calitate.

Foarte bine. Dar poate te supără urechile şi nu ai chef să asculţi cd-ul ci preferi să citeşti. Nici o problemă. Poţi suna la 1-800- tot aşa - tot aşa şi comanzi cartea doamnei Suze Orman şi o ai la dispoziţie ori de câte ori te plesneşte cheful de deşteptare (financiară). Dar poate nici asta nu-ţi ajunge. Poate eşti o îngrămădită uitucă şi zăpăcită care nu mai ştie de atâtea cd-uri şi atâtea deşteptări şi atâtea cărţi şi atunci ai nevoie neapărat de un organizer de plastic care să-ţi păstreze toate materialele informative pe căprării. Tot nici un protest din partea mea. Nici nu m-am gândit să scriu despre asta pe blog.

Dar poate eşti aşa de idioată că nu mai ştii pe unde îţi păstrezi documentele, cecuri, declaraţii, extrase de cont. Nici o problemă. Uite aici o valijoară metalică unde poţi păstra toată hârţogăraia esenţială într-un singur loc. Dar dacă vine inundaţia? Valiza rezistă. Dormi liniştit când valiza lucrează pentru tine, că n-ai fi prima. Pentru a demonstra această idée, doamna Suze şi încă o altă doamnă (cu acelaşi aspect momentan de curcă gâdilată sub burtă cu cremă Lancome) înfundă valiza într-un acvariu pentru a demonstra că nu pătrunde înăuntru picior de apă, apoi, după această demonstraţie plină de sinapse şi neuroni, pun valiza jos şi încep să sară amândouă pe ea ca zurliile. Acesta a fost momentul în care am decis să scriu. Ca să vezi că nu te poţi baza întotdeauna pe prima impresie, cea de la începutul discursului.

Cu grămăjoara la caracterizat

Sunt zile în care spun că nu scriu pe blog. Fac orice altceva, mă ocup de treburile concrete ale vieţii, ale mamei, ale soţiei şi ale part-time-istei care sunt. Dar există formulări care mă trimit din dulceaţa canapelei vechi direct în scaunul cu fundul tare din faţa calculatorului. Nici n-am apucat bine să ard una butonului de pornire al televizorului şi să mă afund în cocoaşa centrală a canapelei că a şi venit peste mine formularea grămăjoară impresionantă de nu mai ştiu ce.

Emisiunea mi-a plăcut chiar foarte mult dar cu grămăjoara impresionantă nu m-am înţeles şi atunci am reacţionat, mai mult din prostul obicei de a lua atitudine în faţa a ceea ce nu îmi sună bine. Poate că a fost numai o formulare şugubeaţa, un semi-derapaj spiritual pentru care m-am înfoiat prea repede, dar m-a călcat pe coada de păun şi gata.

Dar îi iert. În timp ce scriu aici aud alt enunţ care prin adevărul lui mă trimite înapoi la scârţâitul canapelei: viaţa dăunează grav sănătăţii. Mă duc să văd ce urmează. Presimt o grămăjoară impresionantă de chestii faine.