Cugetări cafeleşti

Bag de seamă că farmecul şi eficienţa au cumva tendinţa de a se exclude reciproc. Adică de fapt farmecul poate convieţui cu eficienţa, pentru că e deştept. Dar eficienţa exarcebată nu poate convieţui cu farmecul, pentru că e mulsă de imaginaţie. Sau poate asta se întâmplă numai în cazul cafelei. Aceste cugetări profunde mi-au fost inspirate de vizita matinală la Dunkin al lui Donuts. Dimineaţă m-am preparat foarte în grabă pentru noua zi, simţeam în ceafă răsuflarea trenului care pufăia spre halta mea. Am ajuns la munkă, am descuiat biroul, mi-am trântit sarsanalele de commuter pe mocheta verde şi m-am zburătăcit în vecini, după cafea.

Acolo aş fi vrut să găsesc un bătrânel cu şorţ şi cu o mie de poveşti. Să mă întrebe Qu’est que tu fais Amalia?/Che fai Amalia? şi să îmi servească licoarea cu un zâmbet adânc şi autentic. În loc de asta s-a încruntat la mine un asiatic care a chiulit de la porţiunea de training în care se predă ştiinţa şi tehnica tragerii în sus de colţurile gurii. Ăsta ori e supărat pe viaţă, ori exercită aici al treilea job, ori se gândeşte şi el să plece de unde a venit şi nu găseşte curaj suficient ca să-şi mai fractureze încă o dată viaţa.

Mi-e frică de el dar cum locaţia e foarte aproape de mine, tot acolo mă duc. Şi ce să facă bietul când şapte maşini stau în linie ca să-şi apuce şoferii cafeaua în gheare şi să se grăbească spre alte puncte unde eficienţa se manifestă şi mai al dracului de bine? Strada se blocase cu maşini care coteau spre Dunkin, de nu mai putea răzbate nici măcar autobuzul care ducea copii în summer camp. Asiaticul are dreptate, nu eu. Dar dacă zâmbea şi el măcar o dată în zecile de ocazii în care m-am prezentat curajoasă la tejghea! Ce vrei, m-am obişnuit cu zâmbet, măcar cu din ăla manufacturat pe bandă, dacă din celălalt nu se mai poate. Tare chiţibuşară m-am făcut.

Acum, după ce am băut lichidul de frână, scuze, cafeaua, parcă încep să văd lucrurile puţin mai în roz. Dimineaţă credeam că am înghiţit un automat de căscat, mergeam pe drum şi îmi închideam fălcile cu mâna, că una trăgea spre asfalt şi alta gâdila norii. Mă simt mult mai bine acum. Totul e să se zbânţuie trei fire de cafea în apa fierbinte şi eu îmi schimb instantaneu dispoziţia şi gândurile. Mi-a intrat sub ţeastă ideea că trebuia să mă nasc într-un orăşel italian din nord şi că îngerul care m-a livrat, începător fiind, a smintit direcţia din instrucţiuni. Şi n-a spus nimănui, lăsându-mă să mă flendur pe mapamond în încercarea de a-i repara greşeala. Drace, iar am ajuns la subiectul ăsta, şi vroiam să scriu despre farmec şi eficienţă. Poate scriu mâine.