Publicitate (fără pauză)

Pe mine, simplu cetăţean nu mai ştiu exact de care, dar cetăţean oricum, mă uimeşte şi acum, după 4 ani de America, stropşeala publicitară de pe micul ecran. Şi nu numai.

Comparînd şi personificând, sau mai exact animalficând (zooficând?), publicitatea americană mă muşcă de adidaşi ca o haită de dulăi nemâncaţi, nebăuţi şi nedepurecaţi de multă vreme. Ori de cîte ori deschid televizorul, (nu prea des, dar totuşi), ţin la îndemînă o pernă să o arunc repede la nevoie în figurile care se destrăbălează pe ecran, în caz că ies de-a binelea de-acolo şi se reped direct pe mine.

Ca un novice, neprofesionist şi nepretenţios ce sunt (am încercat să fiu pretenţioasă şi înţepată în fund ca o cucoană a-de-vă-ra-tă şi n-a mers), privesc cum, în acelaşi calup publicitar tembelizant curg Dunări de sosuri peste arsuri de chiftele, după care aflu, încă în stare de şoc, cum pot scăpa de kilogramele în plus fără dietă şi fără nici o urmă de sport.

Apoi mi se spune care e cea mai tare sală de fitness deschisă 24 de ore unde pot exersa pînă la binemeritatul leşin pentru că numai aşa voi fi tînără şi frumoasă şi suplă. Şi eventual şi înţepată în fund, pentru că, scuzaţi, fac o febră musculară premium pe la toţi muşchiuleţii implicaţi în chinuiala asta produsă şi regizată de... De cine?

După care, pentru că am fost cuminte şi am tras corect de mânere (după ce m-au resuscitat, bineînţeles), sunt recompensată cu o reclamă la un sandwich nou, care se numeşte sub (submarine, după cum m-am prins după 30 de luni de emigrare). Sub-ul ăsta e la fel de înalt cât casa vecinilor de peste drum, ai naibii, că şi-au mai pus un etaj peste cutia standard. Şi exact cât ai forţa maxilarele ca să guşti casa, tot atâta trebuie să le caşti ca să cuprinzi sandwich-ul.

Şi ce muştar! Şi ce găleţi de kechup! Şi ce prăjeală absolut sănătoasă se năclăie cât ecranul! Numai poftim de cască gura, că lopată avem noi şi ţi-l îndesăm pînă sub omuşor fără probleme, şi dacă mai caşti încă un pic, un pic, ştim că poţi, bravo, îţi îndesăm două la preţ de unul, că eşti clientul nostru special şi te cunoaştem şi te iubim.

Ei da, dar nici nu a dispărut bine sandwich-ul pe toboganul esofagului (că numai esofagul e de vină pentru toate belelele, inclusiv pentru încălzirea globală), că vine crema. Crema de faţă, care, avînd un factor 40 de protecţie sau de călire sau de tonifiere sau de regenerare (care ştii cum e, sună-mă), îmi asigură o viaţă de fericire şi fără laba gîştii şi fără laba şefului care îmi explică de ce el e deştept şi eu proastă. Cînd de fapt adevărul e că el e deştept pentru că are capacitatea de a lătra la alţii iar eu sunt proastă pentru că latru numai la mine. În loc să-mi înfoi rărunchii la proşti.

Dar nu-i nici un necaz mare în asta şi dacă e îl spălăm acuma pe cap cu nişte şampoane doi în unul, îngrijire şi strălucire şi mătreaţă (pentru că aţi fost cuminţi) şi să vezi cum o să-mi fluture în vânt pletele manechinei aceleia, ah, nu-mi mai amintesc cum o cheamă, cred că mi-a intrat şampon la cerebel. Să vină careva să scoată măcar strălucirea, rămân eu cu îngrijirea şi mătreaţa o returnez la producător, ca să dea şi la alţii.

Da, şi medicamentul acela pentru picioare nervoase, pe care ar fi bine să îl iei, dar asigură-te mai întâi cu litere mici şi de necitit că eşti sănătos, ca să te poată îmbolnăvi el la sigur, să-şi facă efectul imediat. Şi dacă nu-ţi ajunge, mai e un avocat care dă în judecată şi pe mama că te-a adus pe lume şi numai după ce cîştigă (cum să nu cîştige, nu vezi pe ce lume te-a adus) îşi ia 30% din încasări, după care vin cei de la taxe să-ţi mai ia 35%, după care mai trimiţi 34% unui unchi de acasă, fără un motiv, dar pentru că dă bine. Iar cu restul ia-ţi şi tu naibii un televizor nou că te văd normal şi asta n-are nici un pic de haz!

Bun, recunosc că s-ar putea să fiu marcată pentru veşnicie de clasicul şi unicul (la vremea respectivă) v-am prins vrăjitoarelor dar chiar şi aşa, ce îmi înfundă mie aici publicitatea pe maţul gândirii întrece orice simţ şi orice măsură. Înţeleg evident că nu mai sunt pe timpul în care şi în locul unde traduceam Wind of change cu dicţionarul mic al lui Bantaş, dar orişicum.

Gata, hai că începe filmul! Ce chestie, au uitat reclama la telefoane mobile, ia să pun eu mâna să sun la postul ăsta TV neserios şi pe care nu te poţi baza, daţi reclama la mobile, idioţilor. Credeţi că eu (nu) mă uit la televizor degeaba?