DEMOcra(c)ŢIE

O, Doamne, ce dulce e osul! Ce dulce e mărirea, ce plăcută e puterea! Ce bine o fi să te uiţi la populaţie de la înalţimea unui panou electoral... Ce bine e să fii sus, departe de respiraţia naivă a proştilor, a neştiutorilor, a plebei. A bieţilor care se drămuiesc de azi pe mâine sau de dimineaţă pe seară. O, Doamne, cum trebuie să sfâşii, să scrii, să ştergi, să minţi, să dezminţi, să te ţii drept şi să te ţii strâmb, într-o succesiune pe care necăjiţii de jos o numesc agendă electorală... Dar merită. Merită până la ultimul nervişor frecat şi subţiat în proces, merită până la ultimul muşchiuleţ facial şi până la ultima articulaţie belită în animozităţi de campanie.

Nu există scăpare. Alegeri în America. Alegeri în România. Nu există televizor care să mă cruţe. Nici antichitatea pe care văd românii, nici relativ modernul argintiu pe care văd americanii. Creierul meu, tocăniţă cu laşte de Băsescu, Obama, dividende şi coduri portocalii, îşi cere dreptul universal garantat la plimbarea prin parcul pustiu de lângă casă. Aici încerc să scap de alegeri şi de alte dezastre naturale şi aproape reuşesc, când de mine se apropie un cetăţean (american) care mă întreabă unde a dispărut ţâşnitoarea din care beau copii apă. Puteam să jur că am văzut-o mai deunăzi în zonă dar acum nu mai e. Locuiţi aici, insistă cetăţeanul, ştiţi ce taxe mari de proprietate plătim şi uitaţi, n-avem la nevoie nici o ţâşnitoare. Îhî, scap ambiguu de revoltat, fără să îi detaliez că locuiesc acolo, dar cu chirie, fără taxe de proprietate, fiindcă nu posed nici o zidărie în cartierul lui.

Şi pe aici a juns supărarea. Lumea e nemulţumită şi discută politică apoi merge la vot. Să schimbe. Pe cei vechi cu cei noi. Şi ce votează lumea? În marea, covârşitoare, usturătoarea majoritate votează un sacou care cade mai bine, o cravată ataşată unei cămăşi în una din nuanţele cravatei (preferabil albastru închis), o chelie/o freză ferchezuită, o vorbă de duh, un elan molipsitor ridicat ca un fum dintr-un discurs scris de altcineva, o poveste. Nu neg că există câţiva nefericiţi care chiar ştiu exact cum o să modifice taxele Obama dacă iese sau cum o să crească pensiile Băsescu dacă intră, dar noi, restul lumii, splendizii beneficiari ai democraţiilor de aici şi de aiurea, noi votăm cu ochiul şi cu urechea şi, eventual, cu cea mai recentă minciună de pe CNN.

Cât îmi place mie democraţia! Îmi place aici, la ea acasă şi îmi place acolo, la voi acasă, pentru că e la fel de jucăuşă şi de solicitantă. E bine, Doamne fereşte, nu vreau dictatură. Nu vreau dictatura dictaturii. Îmi este suficientă momentan dictatura democraţiei. Adică tot a banului. Go Obama, eşti frumos şi eşti tânăr! Trăbă schimbat ceva.