Dragoste la prima vedere

Datoria mă îmbrânceşte azi spre o conferinţă de finanţe şi contabilitate (well, well), iar plăcerea de a avea grijă de blog mă împinge să intru sub birou, să pun memory stick-ul şi să descarc ce am scris ieri, în pauza de prânz. Vă doresc să aveţi o zi frumoasă, în jumătatea aceasta matură de vară.

Aveam de gând să scriu înfoiat despre corupţia românească (de care ne plângem cu toţii în timp ce împingem plicuri şi rezolvăm mici treburi printr-o cunoştinţă care lucrează la.... exact unde trebuie) sau despre health-care-ul american (care implică şi el destulă corupţie, cu colăcei frumoşi de dolari ce cresc şi cresc pe şoldurile bine intenţionate ale companiilor de asigurări). Sunt două subiecte care se aseamănă, pentru că, în loc să se epuizeze, se multiplică la nesfârşit, aşa încât singura soluţie rămâne să întorci televizorul cu faţa la spate iar în maşină să asculţi numai cd-uri cu muzică garantată de trecerea anilor şi de menţinerea preferinţelor. Până şi o individă ca mine şi-a dat seama, în sfârşit, că nu are sens să îşi risipească înfoielile preţioase pe probleme preponderent macroeconomice. Am să mă întorc la egoismul meu microeconomic şi am scriu despre cele trei cazuri în care m-am îndrăgostit la prima vedere. Prima dată de o revistă, a doua oară de un oraş şi a treia oară de o reclamă.

Revista este Tango-ul, nu e greu de ghicit. Oraşul e Milano, a fost o întâmplare, sau poate nu. Reclama este cea la parfumul Miss Dior Cherie, L’Eau. Tango-ul mi-a plăcut de prima dată, pentru că lectura sa îmi pune şi mintea şi inima, deopotrivă, la contribuţie. Peste o lună împlinesc patru ani de la debutul dragostei, debut care a venit într-o dimineaţă de toamnă, la Timişoara, în aeroport. Nu pot să uit momentul acela şi n-am să obosesc niciodată să povestesc despre el.

Oraşul e Milano, locul în care am petrecut o zi din cauza întârzierii avionului spre Chicago. Ora plecării s-a tot amânat, şi atunci eu, care nu pun geană pe geană prin nimic ce mişcă-n lumea asta: râul, ramul, maşina, trenul sau avionul, am decis că nu mai vreau să plec în seara aceea spre America, aşadar vom petrece o zi cu italienii. Zis şi făcut. N-am să uit momentul în care ieşeam de la metrou şi a apărut Il Duomo, cu dantelăriile sale fantastice, cu secole de muncă omenească ghidată de har dumnezeiesc şi picurată într-o secundă în suflet, prin poarta ochilor uimiţi.

Reclama este reclama la parfumul Miss Dior Cherie, L’Eau. N-am să vorbesc despre parfum, nu simt nici o legătură specială cu el (cum simt cu Miss Dior original, cel care adună arome tari şi farmec subtil de note mai blânde, mai romantice). Am să vorbesc numai despre reclamă, despre acea domnişoară norocoasă care, purtată de baloane de toate culorile, se ridică lin deasupra frumuseţii Paris-ului. Îmi place mult, pur şi simplu mă binedispune. S-ar putea să fie şi pentru că nu are aerul vampos al altor reclame, care arată o individă bosumflată, cu un aer general de: mă vezi? nimic nu-mi convine! M-a cucerit spiritul jucăuş, colorat şi ascendent al acestei reclame, care chiar merită un moment de atenţie, pentru că dă înapoi un pic de relaxare şi chiar un zâmbet. Şi, dacă vă place şi parfumul, cu atât mai bine :)