(sursa foto) Mă iertaţi că n-am mai glăsuit din puţul înţelepciunii interne dar circul cu imaginaţia între Hotelul Mistral, Hotelul Chaplain şi Hotel du Danemark, însoţind-o pe Simone de Beauvoir în iubirile ei complicate, în gândurile ei încredinţate jurnalelor, în biografia aşternută de Hazel Rowley în cartea Tête-à-Tête. Faţă în faţă, împreună şi separaţi, prinşi într-o reţea de dragoste căreia recunosc că i-am pierdut şirul ochiurilor, Simone de Beauvoir şi Jean-Paul Sartre mă ţin cu sufletul la gură, cu praful neşters şi cu cartofii nezdrobiţi. Am citit pe canapea, în mersul maşinii, în statul maşinii, sub un copac, în baie, în tren şi mai vedem noi mâine unde. Acum sunt în Martie 1941, Simone de Beauvoir se întoarce la Hotel du Danemark şi găseşte o notă de la Sartre, pe care nu îl mai văzuse de unsprezece luni. Îl regăseşte schimbat şi încep să se contureze acţiuni de rezistenţă contra germanilor care ocupaseră Parisul.
Şi apropo de Paris, cred că atunci când voi ajunge să îl vizitez am să fiu aşa de fericită că de pe acuma mă tem, Doamne-fereşte, să nu mi se facă rău. L-am colindat cu ochii impresioniştilor, într-o altă carte foarte bună, l-am colindat cu spiritul americanului, tot într-o carte bună, dar de cu totul altă factură, l-am străbătut cu veselia şugubeaţă a unui australian talentat, l-am imaginat începând cu manualele de limba franceză care îmi povesteau ce şi cum e cu bouquiniştii, acei oameni pitoreşti care vând cărţi pe malul Senei. Am planul gata făcut, când o să ajung o să respir foarte adânc, o să am cu mine apă plată şi două zile umblu cu un ac în buzunar, pentru a mă ciupi uşor atunci când simt că mă înalţ pe baloane colorate, ca în reclama la Miss Dior Cherie, L’eau.
Şi apropo de Paris, cred că atunci când voi ajunge să îl vizitez am să fiu aşa de fericită că de pe acuma mă tem, Doamne-fereşte, să nu mi se facă rău. L-am colindat cu ochii impresioniştilor, într-o altă carte foarte bună, l-am colindat cu spiritul americanului, tot într-o carte bună, dar de cu totul altă factură, l-am străbătut cu veselia şugubeaţă a unui australian talentat, l-am imaginat începând cu manualele de limba franceză care îmi povesteau ce şi cum e cu bouquiniştii, acei oameni pitoreşti care vând cărţi pe malul Senei. Am planul gata făcut, când o să ajung o să respir foarte adânc, o să am cu mine apă plată şi două zile umblu cu un ac în buzunar, pentru a mă ciupi uşor atunci când simt că mă înalţ pe baloane colorate, ca în reclama la Miss Dior Cherie, L’eau.
Dar până atunci rămân cu Simone de Beauvoir, Occupied Paris, March 1941 – September 1944. Şi rămân cu voi.
6 comments:
Buna Amalia,
Eu am fost doua zile in Paris si m-as intoarce pentru a-l colinda si sa imi umple inima cu parfumul sau de neuitat. Merita vazut , merita sa te plimbi pe Champs Elysee, sa intri la Notre Dame, sa descoperi la fiecare pas , o cladire din vremuri stravechi cu acel aer straniu de parca timpul a stat in loc.
Cat despre Simone am citit doar o carte si am ramas impresionata 'Toti oamenii sunt muritori'.
Sunt doua orase in lumea asta pe care le tin asa, in suflet, de cind aveam vreo 8 ani cred ... le-am vazut doar prin ochii si cuvintele altora ... mi-e teama sa merg acolo ... teama ca o sa fiu asa de fericita si o sa-mi placa asa de mult, si nu o sa mai vreau sa plec ... Paris si New York ...
Cristina, ma pregatesc sufleteste sa ajung si eu candva, dar mai intai trebuie sa imi managerizez cumva fericirea care stiu ca ma va cuprinde si ma va indeparta momentan din randul oamenilor care pot vorbi coerent :).
Sofie, gand la gand. La New York am ajuns acum 5 ani si in ultimii 2ani am mintit in continuu ca o sa merg iar. La Paris am ajuns numai in aeroport, ce nedrept.
Primul pas facut pe taram parizian e cu adevarat un moment. L-am visat si imaginat ani la rand, ca si tine ghidandu-ma dupa filme si carti...dar anul acesta l-am gustat, l-am respirat...si n-as mai fi plecat in veci de-acolo...
In doresc sa-i storci esenta cat de curand...si sa ne-aduci impresii:)
Trebuie sa citesc si eu cartea asta. Neaparat, mi-ai facut pofta!
Ei bine, eu am visat dintotdeauna sa merg in UK. Si am avut sansa asta, multumesc lui Dumnezeu. Si din prima secunda am simtit ca pasesc pe un taram pe care EU l-am creat, totul era asa cum imi imaginasem. O senzatie de nedescris. De mii de ori sa merg acolo si nu cred ca m-as satura vreodata!
Post a Comment