Azi, în trenul navetei zilnice, numite aici atît de frumos commuting, mecanicul de tren avea chef de vorbă. Sistemul automat care anunţă staţiile nu funcţiona (v-am spus că sînt şi aici multe de făcut şi poate ar trebui să înceapă din trenuri), iar mecanicul anunţa "manual", dacă pot spune aşa, ce nume poartă oprirea următoare.De asemenea, tot mecanicul, o voce plăcută după liniştea de la servici, avea chef de glume, poante, jocuri de cuvinte, caracterizări, şi îşi urma cursul chefului, în fond el conducea trenul. Ascultam numai cu urechea stîngă, dreapta fiind ocupată cu trasul la conversaţiile vecinilor. Toate aceste alunecări auditive se petreceau în pauzele de citit interviul cu Mihai Stănescu, din numărul pe martie al revistei Tango. Un interviu delicios.
Primesc revista Tango în fiecare lună. Soseşte (foarte) consistentă şi (foarte) aşteptată şi se odihneşte cîteva minute lîngă uşa închiriată a visului meu american. Drumul pînă aici e lung şi pentru ea, la fel ca pentru noi toţi. Dar pe urmă o răsfăţ, o iau cu mine în parc şi uneori chiar şi în tren, spre servici şi retur.
Aşadar într-o pauză de citit ascult ce zice domnul mecanic. Zicea un banc. Întreba dacă a pierdut cineva o sumă mare de bani şi ruga persoana în cauză să se adreseze conductorului. Pentru că a fost găsit elasticul cu care erau legaţi banii...
Am rîs cale de vreo două gări şi jumătate, pe care le putem rotunji pentru simplitate la trei.
No comments:
Post a Comment