Martie, mărţişoare după puteri

Uite aşa a sosit luna martie şi eu aştept vremea caldă care de obicei se dă cu întârzire, la mijlocul lunii mai. În România a fost Mărţişorul, am citit despre coşari şi inimioare şi scăriţe şi frezii şi ghiocei şi lalele şi zambile şi aici m-am oprit din citit pentru că plângeam deja cu zgomot greu. Am mai citit şi despre o servantă cu mărţişoare şi mi-am amintit şi mai bine că şi eu le păstram tot într-o servantă, în sufrageria mamei. Mi-am mai amintit, că aşa e amintirea, ca bulgărele, de un mărţişor galben pe care l-am primit de la cineva în şcoala generală şi pe care, iată, nu l-am uitat nici acum. Nu m-aş mira să îl şi am, o să verific cu prima ocazie.

Ne-am sărbătorit cu o ieşire la restaurantul polonez unde se vorbea din plin şi româneşte. Mi-a mers la inimă orezul cu sos de ciuperci, parcă mă simt tot mai scârbită de carne. Oricum e vreme de post, se apropie Paştele, se apropie, teoretic, primăvara. Azi am colindat imaginar printr-o carte cu oraşele lumii şi mi-a venit un dor mistuitor de un oraş mic cu acoperişuri colorate şi năpădite de flori, cu alei pietruite şi şerpuite, puţin, doar puţin, în pantă. Cel mai adesea visul acesta pare că se potriveşte cu Cehia, dar ce să caut eu în Cehia, să mă iau de gât cu o altă limbă străină, de data asta chiar străină. Dar poate în vacanţă ar merge, cine ştie.

Dar pentru că nu mă pot dezice total de statutul meu de (ceva asemănător în anumite puncte cu o) americancă, o să ies să îmi cumpăr un parfum, uite aşa, de amorul mirosului frumos. Îmi amintesc versurile cântecului „un parfum din ţări franceze se ţinea după ea” şi adevărul e că funcţionează, tratamentul nefericirii cu un parfum funcţionează grozav de bine întotdeauna. Dacă nu mirosim bine acum, când calendarul arată primăvară şi degetul arată iarnă, atunci când?