We have a dream

Nu se putea să nu se întâmple. În condiţiile în care toate ştirile, toate radiourile, toate căsuţele de e-mail, toate librăriile, toate speranţele, toate democraţiile sunt inundate cu figura interesantă a lui Obama, nu se putea să nu îl visez şi eu. Prima dată s-a întâmplat acum câteva nopţi când mi-a apărut într-un cerc de persoane care discutau pe ceea ce părea a fi coridorul unei şcoli generale din România. Clasele erau în stânga, geamurile în dreapta şi noi stâteam şi îl ascultam iar eu îi urmăream şi mişcările mâinilor. Îmi amintesc figura lui serioasă, preocupată. Cred că încercam să găsim soluţii la ceva dar nu mai ştiu la ce.

Am zis că a fost prea scurt visul ca să îl povestesc pe blog dar noaptea trecută s-a întâmplat iar. De fapt s-a întâmplat mai spre dimineaţă, când am deschis geamul să intre un pic de aer din acesta de primăvară, ivit de nu se ştie unde, pentru nu se ştie cât timp. Aşadar al doilea vis cuprindea de-a dreptul o ceremonie în care aveam şi eu un rol. Trebuia să ţin un mic discurs şi toată lumea insista că nu e greu şi o ţineau una şi bună că aş mai fi rostit acel tip de discurs şi acum patru ani. Am încercat să le explic că n-am participat acum patru ani la nicio ceremonie, dar ei nu au ţinut cont de asta şi au zis că sunt siguri că eu ştiu ce am de spus. Era un gen de ceremonie de investitură, dar nu ceremonia mare pe care a văzut-o toată lumea, una mai mică.

Nu mi-a trecut prin capul adormit să le spun că acum patru ani n-a fost nici o investitură că doar a plecat şi a venit tot Bush. Alergam prin nişte săli cu parchet care dădeau din una în alta. Am găsit-o şi pe Michelle care stătea la o masă, cam cum stau doamnele profesoare când aşteaptă să le vină rândul să anunţe premiile clasei la care sunt diriginte, la serbarea de final de an şcolar. Michelle se uita pe nişte hârtii şi m-a încurajat cu discursul. Era şi ea foarte serioasă. Am încercat să îi explic că nu am mai participat la o damn ceremonie din asta dar apoi am tăcut şi am decis că scot eu ceva odată ajunsă cu buza la microfon, singura rezervă era că nu scriu nimic dinainte pe hârtie şi o să vorbesc spontan.

Sper să fie de vreun bun augur visul ăsta prezidenţial, la fel ca şi primăvara bruscă declanşată odată cu el. Închei cu remarca ba Obama-i mama şi nu pot să nu remarc cât de încurcate sunt căile neuronale ale Domnului. Somn uşor, vise plăcute, discurs uşor şi săli pline.