Sunday, February 15, 2009

Scrisoare din Statele Bushite

Dragă mamă, eu sunt fine thank you, and you? Iartă-mă, nu te mira, am început scrisoarea pe pilot automat, dar crede-mă că nu am puterea să decuplez ori de câte ori intri tu pe messenger. Şi e mai bine aşa, că altfel ţi-aş spune adevărul şi te-ai speria. Nu, am ce să mănânc, aici nu se pune aşa problema. Am şi ce să beau dar nu am timp de nici una dintre ele. Mai ies la restaurant cu fetele dar în ultimele zile le-am tot refuzat, că mă scoteau numai la chinezul la all you can eat şi eu can eat destul, mai ales dacă nu se adaugă la preţ.

Nu, nu mă uit la bani, decât un pic, cu coada ochiului şi asta numai acum de câteva luni. Da, ţi-am spus că sunt bine, de ce insişti? Bine, dacă ochiul tău transatlantic vede, e adevărat. Am mai pus un pic pe mine, da, acolo, dar vezi tu cum e, stau numai pe scaun, la birou, apoi sar în maşină, apoi sar pe taburetul din bucătărie, apoi încalec sofaua. Da, muncesc 8 ore jumate, cu 30 de minute pauză. Ba da, fac sport dar nu în fiecare zi. Adică sunt şi zile în care fac sport. Ştiu. Ai dreptate. Bine, încerc. M-am despărţit de Andrew, el vrea să se întoarcă în North Carolina şi eu acolo nu mă duc. Nu, n-am nimic cu North Carolina, dar m-am obişnuit aici şi nu mă mut, uite aşa. O să cunosc pe altcineva, nu cred că asta e o problemă.

Dina o să vină acasă, ea lucra în imobiliare, în echipă cu Corina. Dina găsea casele şi Corina cocea scheme de finanţare. S-au descurcat bine, păi toţi care veneau vroiau casă. Corina ştia pe cineva la o asociaţie din asta de finance, avea un prieten acolo. De la el a învăţat şmecheriile. Acum a venit cineva să o caute, urla că l-a înşelat cu împrumutul dar era nebun, ea nu l-a înşelat, i-a dat să citească tot. El însă nu avea la el ochelarii de aproape şi nu a văzut scrisul mic. Cred că de asta a şi semnat peste el.

Corina se descurcă, acum face cursuri de masaj. E foarte adaptabilă. Eu într-un fel o admir. Oricum are bani puşi bine, din comisioane. Dina spune că ea s-a săturat şi merge acasă să încerce să ia nişte pământ. I-am spus că nici acolo nu prea mai ţine dar ea vrea să vadă cu ochii ei. Deşi s-ar putea să se descurce, să ştii, dacă s-a descurcat ea aici se descurcă şi acolo, aşa cred. Dan e şomer. De la banca lui au dat grămezi afară. Oricum nu mai erau mulţi căci deja mutaseră acreditivele la Mumbai. Gina lucrează, nu pot să îmi închipui cum merge buticul acela de lenjerie intimă când magazine serioase dau faliment. Naiba ştie. Îi transmit. Te pup, te pup şi îţi mai scriu. Bine, îţi scriu mesaje lungi, somn uşor.

12 comments:

Anonymous said...

Melancolia asta (ca sa nu zic depresia) ma chinuie si pe mine din cand in cand. In ultima vreme chiar mai des. Chiar aseara ma smircaiam sotului, pe jumatate adormit, pe tema asta.

Mai sunt 19 zile si merg sa o vad pe mama. O sa fie scurt, ca vacanta de primavara nu e prea lunga, dar mai bine asa putin decat deloc. O sa fie ca aspirina care incerca sa trateze o migrena cat China, dar e totusi mai bine decat nimic.

Ce vrei sa-ti aduc de acasa? Sa ai si tu o "aspirina" care sa amorteasca simturile pentru cateva minute...

to-morrow said...

O lume intreaga inchisa intr-o mica scrisoare, din cate vad...
Si aici cica e criza economica, unele firme s-au inchis iar altele cred ca au renuntat la a folosi masinile. De unde fac deductia asta logica? In Bucuresti se circula mult mai bine, in comparatie cu anul trecut. Si cred ca pe strazi circulau multe masini conduse de angajati "de firma"; masinile respective cred ca acum sunt folosite mai putin. Incerc sa gasesc o explicatie...

Anonymous said...

Vorbesc cu mama la telefon tot la doua, trei zile dar postarea ta mi-a starnit asa o pofta nebuna de-ai scrie o scrisoare lunga, incarcata de povestioare, detalii si de-astea de-ale sufletului, care nu-si fac loc niciodata in convorbirile telefonice.

cherie said...

Si mama citeste ce scrii ? Sau este doar o poveste pentru noi ?
Considerand ca este pentru noi, trag o concluzie: "Viata este inca frumoasa !"

D.I. said...

Am injectat in venele parintilor mei o chestie inacceptabila (pentru ei) in urma cu 5-6 ani: internetul. Cu bune si cu rele. Saptamanal- uneori chiar mai des decat o faceam la telefon, clasic, cu sfintele cartele- ne "auzim" si "vedem" pe mess...
Iar de la o vreme, iata, ne "blog-uim" cu drag si spor...
O fi bine...? O fi rau...?

Amalia said...

Ionela, daca gasesti adu-mi revista Tango pe luna martie. O sa imi fie cea mai dulce aspirina si ne putem folosi de pretext sa ne cunoastem, caci noi suntem vecine aici cumva, nu?

Sa ai o vacanta grozava, ma bucur mult pentru tine. Numar cu tine zilele pana la plecare :)

Amalia said...

To-morrow, inseamna ca e buna la ceva criza asta, cine ar mai fi reusit sa decongestioneze Bucurestiul?

Amalia said...

Carina, ai inceput scrisoarea? E ciudat, caci uneori plecarea ne poate apropia de cei dragi, nu-i mai luam ca si cuveniti, vedem cum e si cu ei si fara ei. Acesta e un aspect pentru care plecarea e foarte pretioasa, asa imi pare.

Amalia said...

cherie, e frumoasa viata, ai dreptate, si e si simpla numai ca noi am complicat-o extraordinar :)

Amalia said...

Mihaela, bravo si felicitari. E o metoda buna, eu din pacate nu o aplic, merg pe telefon prin Voip.

Anonymous said...

Amalia,
S-a facut. Ai o revista promisa de la mine.

Amalia said...

Mersi:)