Revelion la Squadron

Ani şi ani nu mi-au ieşit revelioanele. La liceu eram în liga a doua de fete şi nu mergeam la foarte multe petreceri. Mereu vedeam cum se ţes liste de invitaţi şi mereu vedeam că nu sunt pe ele. Am bănuiala că plăcerea celor invitaţi era triplată de tristeţea noastră, a neinvitaţilor. Nu eram nici frumoasă, nici deşteaptă pe vremea aceea şi cred că odată cu trecerea timpului m-am conservat mulţumitor. Dar nu despre aichiu vreau să vorbesc acum ci despre revelioane. Aşadar deşi nu mergeam pe la petreceri din lipsă de cvorum invitaţional, totuşi într-un decembrie s-a petrecut minunea. A fost pus la cale un revelion oficial în incinta liceului unde, de voie de nevoie, toată pleava din care făceam şi eu parte avea brusc acces. Am fost aşa ce fericită. M-am prezentat şi eu la apel, cu un platou de prăjituri făcute de mama. Prăjituri cu blat şi cremă, făcute pe 30 decembrie ca să stea o noapte în cămară, la pătruns. Ca o paranteză aş vrea să subliniez că eu am aşteptat mai mult de zece ani să mi se îmbibe blatul naivităţii cu cremele cotidianului şi procesul continuă.

Am pornit în noapte cu platoul pe braţ, fericită. Am ajuns până în centru şi mi-am reunit forţele cu colegele mele prietene apoi împreună am trecut pragul primului revelion pentru care nu se încropiseră liste, şi deci pe lista căruia eram. Bucuria a durat aproximativ trei sferturi glorioase de oră, timp în care dirigintele şi administratorul şcolii au descoperit că băieţii aveau prin ascunzători şi câteva sticle cu una, alta, în esenţă alcool. Nu se putea accepta aşa ceva în cel mai bun liceu din oraş. S-a dezbătut un pic dilema apoi ne-au fost anunţate sec rezultatele deliberărilor: revelionul pentru toţi se anulează. Speranţele mele democratice s-au făcut praf, praf şi lacrimi. Am pornit cu platoul înapoi în noapte. M-am oprit să mă odihnesc lângă un rond de flori lângă poşta veche şi apoi am mers acasă. Am intrat uşor, am descărcat pe masa din bucătărie prăjiturile complet pătrunse şi sfărâmate şi am mers la somn.

Nu-mi amintesc toate revelioanele, desigur. Mai ştiu unul făcut la Bucureşti în primii ani de iubire, unul făcut la bunici, cu foc de lemne în sobă şi televizor alb-negru (treceam în anul 2000, anul când bunica s-a stins), unul făcut la proaspăt cumpăratul şi acum demult dusul apartament, unul făcut cu Mihaela când am ieşit şi am tras cu artificii şi am râs cum nu putem râde cu mulţi oameni, unul făcut la biserică în cadru festiv, cu mâncare multă şi dans destul de puţin, cu grija eternă de a nu lăsa fata să se spele pe mâini în fântâna cu ciocolată. Au fost mai multe şi nu toate au lăsat urme, aşa cum nu lasă nici oamenii. Dar cel de anul acesta a fost întruchiparea tuturor viselor mele boeme, sucite, ciudate, vesele. În primul rând a fost cu dans, dans nebun, nu există altă formulare potrivită. Poate chef studenţesc... Am dansat din toată inima, din toţi pantofii albaştri cu toc înalt şi subţire, din toată bluza cu flori, din toată zvârlirea mâinilor în aer, din toată puterea. Au fost melodii de bătrâni tineri ca noi. Anii '80-'90, perioada care mi-a închiriat elanurile şi mi-a turnat în gusturi ritmuri la care nu renunţ. Am dansat împreună cu ruşi, cu polonezi, cu americani (cred), cu mexicani şi cu (încă doi) români. Cei cărora trebuie să le mulţumesc că ne-au dus acolo. Am stat de la 10 până 2, căci numai până atunci dura licenţa pentru fericire.

Până în seara de 30 am întrebat în strânga şi în dreapta cine ce face şi fiecare făcea altceva, avea sau nu avea planuri. Am dat din mână în semn de whatever şi nu m-am mai gândit la revelion. Bănuiesc şi bănuiala mi se întăreşte că de asta a ieşit bine. Mi-a plăcut că nu a fost mâncare, adică noi nu am comandat, nici nu am idee dacă se putea comanda sau nu. Am luat la miezul nopţii câte o şampanie mică, am făcut o pauză de dans, am privit micul aeroport de dincolo de geamuri. Am văzut şi un avion care ateriza şi apoi încă unul care decola. Aeroportul e numai pentru avioane mici, e vorba de Chicago Executive Airport din Wheeling. Iar locul unde am intrat cu dans şi energie în noul an se numeşte 94th Aero Squadron şi are un pic de atmosferă, nu lux, nici fast-food. Pur şi simplu m-am simţit bine, fără să explic prea mult, deşi iată că am încercat.

La mulţi ani!!