Aripa tânără

Aplecată asupra chiuvetei înspumate, mi-au trecut prin aşteptări câteva aripioare de pui, dulci şi picante, in cocteil, ca să stea sufletul stomacului în balanţă. Ghinionul jucăuş a făcut ca la ora poftei mele să nu existe aripioare în stocul alimentării americane de unde mă mai aprovizionez cu lucruri interzise. Ziua a trecut dar pofta nu. În seara următoare am vizitat din nou aceeaşi alimentară. Şi am înţeles cum poate deveni o fostă elevă care aducea pe vremuri acasă coroniţe leu înnebunit. La raion era lume puţină şi se împărţeau numere de ordine, ca să cumpărăm civilizat, nu aleator şi cu bonusuri de coate încasate pe sub sacou. Am luat număr (40) şi am apreciat absolut fericită că în cinci-şapte minute plec de acolo, şi eu şi aripioarele calde.

La strigătură s-a prezentat numărul 34, o doamnă simpăticuţă, cu părul scurt şi cu un laibăr de fâş peste şale. S-a uitat în jur, i-am zâmbit cu toţii, ne-a zâmbit şi ea, apoi noi ne-am zâmbit din nou între noi. Nici nu prea aveam ce altceva să facem, decât să ne scufundăm interesul în şuncile şi brânzele şi rotisăraiele expune în galantare. După sesiunea iniţială de zâmbete ne-am retras fiecare privirile printre bunătăţurile poftite prin geam, după care ne-am mai zâmbit încă o dată unii altora. Doamna 34 încărca în coş salamuri peste salamuri, cântărite în tranşe de câte 1 pound (cam jumătate de kilogram). Apoi a dorit altceva, tot feliat, desigur. Tot mult, tâmpitor de mult. Apoi a poftit la brânză. Dar dacă duodenul ei ştia de care şuncă vrea, nu acelaşi lucru se putea consemna şi despre brânză. Aşadar a cerut să guste în jur de cinci sortimente. A gustat şi a persistat în nehotărâre. Vânzătoarea, amabilă până peste marginea de sus a fişei postului, i-a mai recomandat să încerce încă trei sortimente. A încercat şi din cele opt sortimente gustate a ales trei să le ia acasă. Feliate, cum altfel. Câte o jumătate de kilogram din fiecare. Au trecut în total 15 minute.

Mi-am vărsat începutul de iritare pe individul care m-a întrebat dacă acel coş mare abandonat în faţa mea cu o pereche de mănuşi maro în el îmi aparţine. I-am spus că nu dar n-am putut zâmbi. Doamna 34 a plecat dar numai ca să îşi aducă un coş mai mare, pentru că înţelesese că zidirea de mezeluri şi caşuri plasticate nu mai rezistă pe structura unui biet coş cu toartă. A venit după alte 3 minute şi a mai cerut şi salată de pui. Apoi a plecat cu urările mele de sănătate, fericire şi an nou plin de împliniri.

Aşadar după 20 de minute a fost strigat numărul 35, apoi 36. Ambele cedaseră nervos, undeva între cântăririle numerelor precedente. S-a ajuns în 30 de secunde la numărul 37. Să nu uit să precizez că la galantar serveau 4 duamne cu boneţică şi încă una spăla incinta în timp ce clienţii, iată, spălau putina. O duamnă era albă (Caucasian), trei erau latino. Numărul 37 a cerut scurt un bucket de aripi cu miere. Aşa am aflat că un bucket este o găletuşă, umplută ochi cu aripioare tocmai scoase de la făcut. Arătau grozav de bine şi aproape îmi justificau tâmpenia de a insista să stau la coadă, vorba vine, căci nu stăteam la coadă, stăteam în semicerc, democratic, şi zâmbeam din nou, ignorând sufocarea care începea să mă învăluie. Eram gata pregătiţi să dăm iama în salate, dacă şi când ne-o veni rândul. Dacă e azi bine, dacă nu, e bine şi mâine sau poimâine sau mai bine şi mai bine în week-end-ul următor. Şi totuşi numărul 37 a plecat repejor.

Numărul 38 era o pereche jovială, un domn simpatic, Doamne ce simpatic şi o doamnă care râdea frumos, cred şi eu, de ce să nu râdă, în fond stăteam la coadă cam de 30 de minute ca să treacă 4 numere, din care două absente. Domnul 38 a salutat frumos, cu how are you, I'm fine, thank you, how about you, I'm fine thank you, aşa cum se salută occidentalii civilizaţi de zeci de ani de interacţiune fără stress, în absolută opoziţie cu blocul comunist din care fac eu parte, nervos, drăcos, cotos, absolut nepoliticos. He, he, he, să luăm şi asta, şi aia, să gustăm, nu hani? Cred că încă se mai iubeau, şturlubaticii!! Să gustăm şi salama asta şi burdufelul acesta şi ciupercuţa asta friptă, hani e delicioasă, nu, nu te grăbi că fata care grijeşte pisica e tocmită până la 9 seara, să avem timp de la ora 5 până pleacă ea să cumpăram ceva pentru gustare.

Hani, dar e fenomenal, şunculiţa asta e realmente wonderful. I'm glad you like it, spune vânzătoarea latino. What else would you like to try. Well, I like to try o praştie cu proiectile din praf de scărpinat, îndreptată spre ceafa ta, hani. Asta sunt eu, că nu ştiu de ce, în jumătatea asta de oră de când cumpără perechea 38 am început să pun hani după fiecare grup de trei cuvinte. Îmi simt sufocarea cum se înteţeşte şi botina cumpărată la reduceri cum joacă din vârf, fără voia mea. Măi ce bine ştie botinuca asta grena să-mi exprime sentimentele. Parcă cealaltă, cea maro nu era atât de sprintenucă. Domnul 38 povesteşte o anecdotă de la serviciul dumisale, vânzătoare taie şi râde, taie, eu bat din picior şi aproape plâng, bat din picior.

Acesta este momentul binecuvântat la care ies puii de la rotisat. Ce aburi. Ce culoare. Păi dacă tot mi-am mâncat nervii hai să iau şi eu un pui, ce-o fi acuma. Puii se duc repede, toată lumea cere şi pentru ei nu se stă la coadă. Perechea 38 pleacă, fericit fie-i lui papagalul şi ei surâsul. Thirty-nineeeeeeeeee. Doamna 39 are pretenţii puţine. Vrea un pui, un simplu pui rotisat, o fi venit şi ea pentru altceva dar s-a răzgândit. Vrea să ştie în schimb din ce este compus seasoning-ul de pe pui, adică condimentul, vegeta sau ce sarea mea o fi pe el. Vânzătoarele dau din shoulders, se întreabă una pe alta şi merg în spate să aducă un supervizor. Doamna 39, o doamnă bine, obişnuită să poruncească la viaţa ei, abia îşi reţine mixtura de uimire, nerăbdare şi dispreţ cum că sales ladies nu ştiu ce ascunde seasoning-ul. Păi conţine toate drăcoveniile doamnă, sare în exces, ceva vegetale căpiate, aproape nimic natural, dar e bun, lasă ca într-o singură seară merge, nu murim. Numai du-te că eu, sincer, nu mai pot.

Fortyyyyyyy. Eu. Hi. Înşfac puiul, iau aripioarele şi nu răspund la întrebări. Ştiu că se pune la păcatul mitocăniei dar pe mine să mă scuzaţi că eu am o poftă de potolit şi un vis de împlinit. Iau din fugă şi un castravete proaspăt, trec pe la casă ca rapidul Budapesta – Bucureşti prin gara Şibot şi mă pregătesc să-mi încep seara, hani.