Tango de Mai

Aţi citit revista Tango? Ne-am cunoscut în dimineaţa de 9 octombrie 2005 în aeroportul de la Timişoara. Mă întorceam la Chicago, după trei săptămâni de vacanţă românească. Aveam în geanta mea toate revistele care moţăiau pe tarabe şi aveam în suflet o senzaţie persistentă că îmi scapă ceva. În cei exact doi ani de emigrare mi se facuse dor de Tabu, revista care îmi plăcea cel mai mult la plecare. Dar Tabu-ul se schimbase mult şi nu în bine. Iar celelalte reviste le citeam foarte repede, aproape ca pe nişte telegrame.

Am citit Tango-ul până am ajuns în Italia şi apoi până am ajuns în America. Încă mai era de citit. Ooo, spune toată lumea, pentru revista aceasta îţi trebuie timp. De fapt oferind timp Tango-ului, îţi oferi satisfacţie ţie. Îţi oferi cu bunătate timp de reflecţie, timp de informare, timp de savurare. Te răsfeţi.

Tango-ul de mai adună în pagini delicate un rege, o principesă, un poet, o dragoste, o carte, o oră, un episod de conversaţie, veşti bune, eseuri pentru suflet, frumuseţi pentru trup. Alice Năstase ne dăruieşte pe prima pagină scrisoarea ei Dacă mi-ar fi dat să aleg. Ştiţi cum este să te afli în preajma lui Alice Năstase? Ţi se dă dezlegare la har. Îţi vine să-i repeţi iar şi iar: ce bine că eşti. Ce bine că scrii. Ce bine că lupţi. Ce bine că sunt.

Regele este Regele Mihai, cel despre care mi-au povestit cu drag bunicii toată viaţa lor. Am copilărit la Bulci, foarte aproape de Săvârşin, unde se află castelul regal. Dar şi la Bulci exista un castel unde regele venea des în vizită. Bunicii îmi povesteau mereu despre rege cu emoţie şi cu dor şi de multe ori cu lacrimi. Nu poţi îndesa dragostea în inimile oamenilor cu lozinci şi cu portrete. O poţi strecura acolo numai cu fineţea ta, cu o vorbă bună, cu un zâmbet autentic. O poţi strecura numai atunci când îţi pasă. În rest poţi strecura numai diverse spoieli, aşa cum ştim cu toţii. Dar nu despre asta e vorba acum. Regele Mihai a sădit în oamenii aceia simpli dragoste până la moarte, admiraţie, poveşti de spus nepoţilor. Acelaşi spirit frumos râzbate şi din interviul Principesei Margareta, din pozele grozave care îl însoţesc. La patru ani de Tango ni s-a oferit un cadou regesc.

Poetul este Adrian Păunescu. Interviul are doisprezece pagini şi trebuie citit de mai multe ori, trebuie aşezat cu grijă în matca pătrunderii noastre. Probabil toată lumea are ceva de spus despre Adrian Păunescu, toată lumea ştie ceva, toată lumea crede că ştie, toată lumea vrea să spună ce ştie. E bine să îi citim interviul şi să reţinem de acum adevărurile.

Interviurile din Tango sunt de fiecare dată tot un tango. Întrebările meşteşugite impun un ritm alert, impun celor care se destăinuie să o facă până la capăt. Interviurile au miez, au şi ele inimă. Îţi părăseşti măsuţa de citit pe gânduri, îndestulat.

Dragostea este dragostea aceea azi controversată, uneori ridicată de noi în slăvi, alteori lăsată, tot de noi, să se dea cu toate cele de pământ. Dragostea pentru România. Nimic rău despre România este titlul sub care se aştern articolele grozave scrise de Simona Catrina, Nouria Nouri, Mihaela Burda şi Aurora Liiceanu.

Cartea este antologia Cele mai frumoase iubiri, cartea noastră. Alina, Anda, Corina, e cartea noastră! Aş vrea să le numesc pe toate fetele care au scris-o, aş vrea să le întâlnesc iar şi iar. Este cartea în care Alice Năstase ne-a invitat să ne aşezăm cu grijă poveştile, poveştile datorită cărora suntem răspândite prin ţară şi prin lume şi prin noi înşine. Este cartea lansată pe 12 aprilie, zi înflorită sub emoţii, sub întâlniri aşteptate cu sufletul la gură, sub poze, sub autografe şi, mai presus de toate, sub cuvinte.

Ora este Ora în care Pământul s-a odihnit, ora de seară din 28 martie 2009, când s-au stins luminile ca să dăm o pauză planetei dragi. Este ora când toate iubirile s-au bucurat de lumânări, când au renunţat la lumina bruscă a becului electric şi s-au întors la aromele sugestiei şi la vraja nuanţelor de portocaliu.

Veştile bune ne sunt date de Simona Catrina în articolul Veşti bune: Chelesc veştile proaste. Este rubrica Tango degeaba unde Simona Catrina taxează cu cel mai inteligent umor formulările alunecate din corectitudine şi sens presărate prin presa glossy. Articolul are ataşată garanţia unui râs sănătos, necesar şi suficient pentru instalarea unei bune dispoziţii molipsitoare.

Vă invit să gustaţi Meniul de amor servit de Alice Năstase sub titlul Dragoste în voie, să gustaţi Vinul – Licoarea Zeiţelor, să zăboviţi, să vă convingeţi singuri că meritaţi Tango-ul. Adaug cu bucurie invitaţiei mărturisirea de dragoste pe care am făcut-o cărţii Pacientul englez. Este un roman prin care curge poezia. Adună explorări, iubiri, bombe, cărţi şi înstrăinări, adună viaţa.

Aş vrea să vă rog să mă iertaţi dacă iubesc prea mult Tango-ul. Aş vrea să mă primiţi cu el în braţe pe fotoliile voastre, pe canapele, pe terase, în tren, în maşină, în avion, peste tot unde citiţi. Apoi o să mă îndepărtez uşor şi o să vă las împreună cu revista. Zâna bună Alice Năstase va preface lumea de bostani în caleaşcă regală şi la douăsprezece noaptea nu o să se întâmple nimic rău. Lumea voastră o să rămână mai frumoasă pentru totdeauna.