Sâmbătă, 16 mai 2009, s-a deschis pentru public aripa nouă a Institutului de Artă din Chicago, după lucrări care au durat patru ani. Noi am vizitat muzeul duminică şi intrarea a fost gratuită, cred că a fost week-end-ul promoţional. De zis am multe, a fost bine şi rău. Dar pentru că acuma e târziu şi mâine muncesc (după ce o să gem a regret că e luni) vă arăt numai una mostră de artă modernă participativă.
Într-un colţ al unei galerii am das nas-în-burtă goală cu această grămăjoară de bomboane. Mi-am zis că e o modalitate modernă şi originală de a-ţi servi vizitatorii cu dulciuri, aşa cum stă bine unui ditamai aşezământul cultural. Am servit de două ori din grămadă, erau dropsuri grozave, dulci-acrişoare. Am extras de fiecare dată câte o treime dulce de culoarea roşu-albastru –verde şi am mestecat-o cu nesaţ cultural, apoi mi-am văzut mai departe de turul galeriilor.
Toate bune şi frumoase până am ajuns acasă şi m-am uitat în poşetă să văd dacă mi-e încărcat telefonul mobil. Scotocind cu nădejde am dat peste un pliant de la muzeu, în care se explică (pentru cine are curiozitatea de a citi) că grămăjoara în discuţie este opera unui artist care se numeşte Felix Gonzaley-Torres şi a fost gândită în memoria partenerului său Ross, care a murit în anul 1991. Iar Felix a pus laolaltă această grămadă de dropsuri ambalate în hârtii foarte colorate, grămadă care iniţial cântăreşte 175 de pounds, adică greutatea ideală a lui Ross. Apoi, prin contribuţia celor ca mine, grămada scade, semnificând declinul lui Ross de-a lungul bolii. Dar acestă operă nu semnifică numai pierderea, ci, prin dulciuri şi culori, înseamnă şi ideea de generozitate şi iubire, sentimentele pe care artistul le asociază cu Ross şi le împarte acum cu privitorii săi.
Deci, înainte de a intra pijamaua mea roz, trebuie să desprind câteva concluzii:
1) Nu judeca nimic în grabă, nici măcar arta modernă
2) Nu judeca nimic, căci s-ar putea să fie artă modernă.
3) Dacă judeci ce vezi, încearcă să nu îl mănânci.
4) Dacă nu se poate şi totuşi îl mănânci, gândeşte-te la generozitate şi iubire.
Aşadar nu mai judec arta modernă atât de dur ca până acum şi ignor cinci minute întrebarea fiicei mele: mami, de ce arată aceste picturi de parcă ar fi făcute de copii? Apoi mi-o amintesc din nou şi nu îi ştiu răspunsul corect. Dar îl caut.
Într-un colţ al unei galerii am das nas-în-burtă goală cu această grămăjoară de bomboane. Mi-am zis că e o modalitate modernă şi originală de a-ţi servi vizitatorii cu dulciuri, aşa cum stă bine unui ditamai aşezământul cultural. Am servit de două ori din grămadă, erau dropsuri grozave, dulci-acrişoare. Am extras de fiecare dată câte o treime dulce de culoarea roşu-albastru –verde şi am mestecat-o cu nesaţ cultural, apoi mi-am văzut mai departe de turul galeriilor.
Toate bune şi frumoase până am ajuns acasă şi m-am uitat în poşetă să văd dacă mi-e încărcat telefonul mobil. Scotocind cu nădejde am dat peste un pliant de la muzeu, în care se explică (pentru cine are curiozitatea de a citi) că grămăjoara în discuţie este opera unui artist care se numeşte Felix Gonzaley-Torres şi a fost gândită în memoria partenerului său Ross, care a murit în anul 1991. Iar Felix a pus laolaltă această grămadă de dropsuri ambalate în hârtii foarte colorate, grămadă care iniţial cântăreşte 175 de pounds, adică greutatea ideală a lui Ross. Apoi, prin contribuţia celor ca mine, grămada scade, semnificând declinul lui Ross de-a lungul bolii. Dar acestă operă nu semnifică numai pierderea, ci, prin dulciuri şi culori, înseamnă şi ideea de generozitate şi iubire, sentimentele pe care artistul le asociază cu Ross şi le împarte acum cu privitorii săi.
Deci, înainte de a intra pijamaua mea roz, trebuie să desprind câteva concluzii:
1) Nu judeca nimic în grabă, nici măcar arta modernă
2) Nu judeca nimic, căci s-ar putea să fie artă modernă.
3) Dacă judeci ce vezi, încearcă să nu îl mănânci.
4) Dacă nu se poate şi totuşi îl mănânci, gândeşte-te la generozitate şi iubire.
Aşadar nu mai judec arta modernă atât de dur ca până acum şi ignor cinci minute întrebarea fiicei mele: mami, de ce arată aceste picturi de parcă ar fi făcute de copii? Apoi mi-o amintesc din nou şi nu îi ştiu răspunsul corect. Dar îl caut.
10 comments:
Si deci arta moderna vine cu manual de instructiuni?
Ionela, ai punctat excelent si chiar vreau sa mai scriu in legatura cu asta, mai am cate ceva in tolba in care am dosit si bomboanele de la muzeu :))
Arta moderna participativa...hmm... recunosc ca arta moderna mi se pare uneori destul de criptica, de aceea stau departe de ea.
Un posibil raspuns pentru intrebarea fiicei tale: spune-i ca oamenii aceea care picteaza ca niste copii isi doresc sa isi aduca aminte de copilarie. Inlaturi o nelamurire si salvezi arta moderna :)
scuze, greseala din fuga: oamenii ACEIA.
Amalia draga, am zambit tare cand am citit cum ai contribuit la "declinul lui Ross". Si, daca tot vorbim de arta contemporana, nu pot sa ma abtin si sa nu zic, ca uneori o socotesc a fi ciudata. Ma invart in fiecare zi prin aceasta lume a artei, si trebuie sa marturisesc ca deseori raman uimita, surprinsa, neplacut surprinsa, cum in ziua de azi, etichetele pe care scrie "arta" sunt impartite la intamplare. E ca si cum arta nu ar mai avea valoare, iar ceea ce ar avea valoare nu ar mai conta (sau ar conta prea putin). Poate ca sunt eu mai ciudata. Poate ca sunt mai clasica. Poate ca am imbatranit devreme. Nu stiu...Dar am o retinere pentru ce numesc unii "arta".
Amalia, felicitari pentru felul in care scrii. Fiecare cuvand de-al tau ma atinge. Esti fermecatoare!
to-morrow, da, arta asta e mai criptica decat alte categorii, chiar am surprins o scena in muzeu, cu un grup de posibili amatori e arta moderna si un ghid care le deslusea anumite interpretarii, sau, hai sa spunem, le facea anumite sugestii.
erata :)
amatori de arta moderna
anumite interpretari
Alice, azi mergand la biblioteca am mai savurat o bucatica dulce acrisoara din Ross si m-am gandit la el cu generozitate si iubire. Cred ca arta moderna a functionat!! Mie pana la urma mi-a placut ideea acestui delusor de bomboane, am acceptat-o. Dar am vazut anumite exponate... oooo, sa nu ma ambalez acum si sa adorm apoi ambalata!
Multumesc pentru laude, care iarasi ma obliga. Fac tot ce pot!!
Amalia,eu cred ca nu suntem destul de "cool" ca sa intelegem arta moderna.Sa ma luminezi te rog si pe mine daca gasesti raspunsul la intrebarea fiicei tale(succes!).
Apropo de asta,cica doi pusti care se jucau pe strada au intrat din intamplare intr-o galerie de arta moderna.Cateva minute au privit inmarmuriti picturile si sculpturile,apoi unul dintre ei incepe sa strige:"Repede!Sa fugim inainte sa spuna cineva ca noi am facut astea!"
:))), Oana, cam asa e. Cum spune si to-morrow, poate acei artisti doresc sa regaseasca o parte din copilarie, cand toate interpretarile sunt posibile si esti liber sa o alegi pe care vrei. Stai ca mai am o poza, o postez imediat.
Post a Comment