Just another manic Thursday

Oooooo, am venit de la shopping. Cel mai grozav, relaxant şi pe îndelete shopping se face joia dimineaţă. Am putut parca în buza magazinului, sub un copac, la răcoare. Nu vezi asemenea răsfăţuri în intervalul vineri – duminică. În magazin, numai eu, pensionarii (nişte oameni absolut simpatici, ne-stresaţi, pentru că ei cel puţin ştiu că au prins de bine, de rău o pensie de undeva, nu contează de unde, de la stat, de la privat, fiecare după pricepere şi mai ales după noroc), mamele (ieşite în scurtul interval în care pruncul doarme, sedat cu o doză dublă de lapte), lucrătorii din baruri şi cafenele (care se deschid mai târziu, unele spre seară şi unele deloc) şi poate încă vreo câţiva şomeri de pe listele tocmai întocmite cu creionul fără vârf de managerul care se vede nevoit să conducă barca golită de zvârcolirile crizei.

Well, well, well, aveam nevoie să ajung la baie dar se pare că în mall până şi vezica funcţionează după alte legi, complet străine de cele din viaţa civilă (viaţa din afara magazinului). M-am înfundat într-o cabină cu câteva bluziţe şi am uitat şi de vezică şi de tot. Am fugit apoi să pup o poşetă care mirosea frumos, nu atât de frumos încât să o cumpăr. Plus că mi-am amintit expresia din ochii mamei (unde am depozitat o parte din prada americană) şi mi-am amintit speranţa ei că mai iau din lucruri as opposed cu să aduc altele. M-am plimbat prin magazinul de jucării, era să îmi cumpăr o păpuşă cu vreo opt rochiţe de schimb, cu obiectivul clar de a mă juca cu ea şi sub pretextul că poate se joacă şi Adelina. Am trecut mai departe, la un magazin de poşete şi alte bunuri, am stat zece minute pe gânduri cu o geantă albă fantezie, decorată cu flori pastel. Mi-a plăcut poşeta dar era atât de mare încât încăpea în ea şi capul adversarului, aşa că am renunţat.

Am ajuns la raionul de copii şi, ooooo, erau reduceri. Am petrecut trei ore împreună cu ele şi am funcţionat ca un magnet iar rochiţele şi bluziţele şi pantalonaşii parcă aveau prin buzunăraşe tot câte un mic magnet. Am aproximat cât costă, am aproximat corect, că doar nu degeaba am scos în clasele liceale integrală de sub integrală şi am rezolvat ecuaţii de gradul n. Mi-am împărţit prada în două părţi egale, ca să nu mă doară coloana vertebrală. Am alergat repede spre maşină, să nu mă ajungă din urmă vinovăţia că mă bucur de binefacerile capitalismului american în vreme ce alţi oameni o duc rău de tot în alte părţi ale globului. Sincer, uneori mă apucă o vinovăţie groaznică dar ce pot să fac eu în vreme ce toată lumea nu stă cu gândul decât la putere şi la bani. Nu am alergat suficient de repede, vinovăţia m-a ajuns chiar la ieşirea din mall şi m-a invitat să iau loc pe o bancă şi să îmi revăd cumpărăturile.

Am fost la o milisecundă de a returna o bluziţă cu Hello Kitty dar m-am ţinut tare, am scrâşnit din dinţi şi mi-am urmat drumul până la maşină. Am ajuns cu bine acasă, de unde vă şi scriu.