Pe kai, că analizăm

Marii analişti şi marii englezişti, combinaţi în fomula magică 2-în-1 (şampon şi balsam), despică şi explică din greu situaţiile, scăldaţi în sudoarea tastei şi animaţi de o înţelegere a cărei profunzime ne este străină nouă, exemplarelor de rând. Uneori mă gândesc (în pauzele dintre reprizele de stat degeaba) cât de fericiţi şi binecuvântaţi suntem noi, sus-pomenitele exemplare, pentru că avem şansa rară de a fi deşteptaţi de pana solidă a câte unui analist consacrat. Altfel am fi umblat pe stradă cu ochii legaţi şi cu urechile înfundate, neloviţi de înţelegerea mersului complex al acestei lumi ciudate în care ne purtăm neştiinţa.

Acest articol ne explică ce şi cum cu Barack Obama. Bine că ne explică, altfel treceam proşti strada şi aveam şansa să ne calce vreo maşină pentru a pune capăt nepriceperii noastre atât de strigătoare la cer. Strigătoare la cerul analiştilor, adică. De aceea se trezesc ei, analiştii, dimineaţa, de aceea fac duş şi se spală pe dinţi (sper), de aceea îşi pun cămăşile mişto, târguite în deplasările prin străinătate, ca să apară la televizoare şi ca să scrie în ziare şi să aprindă astfel soarele înţelegerii şi pe cerul plumburiu al ignoranţei noastre.

În capul spart al articolului, de fapt în paragraful de deschidere, care se presupune că ne capteză atenţia şi cele încă vreo câteva facultăţi mintale neesenţiale de care beneficiem, se lăfăie ca un sultan scârbit, plictisit de nimicnicia supuşilor neinteresanţi, o denumire politikal corectă, zămislită de intenţii bune şi cu rezultate dezastruoase.

"Presedintele Americii, cel mai puternic om de pe planeta, este un barbat de culoare - african-american, cum este denumirea sa politikal corecta - democratul Barack Hussein Obama II."

Ştiu, am înţeles şi nu comentez: acum toţi suntem din mumă română şi tată corporatist american cu baza în Ohio (sau poate Dallas, nu mai ştiu). Uneori e bine totuşi să scriem corect şi consistent într-una din cele două limbi, indiferent în care, fără a izbi perişoara englezească de smalţul oalei româneşti. Cu atât mai mult cu cât la fraza noastră se holbează şi ţâţâie a mirare atâta populaţie de neiniţiaţi, populaţie care ar putea fi făcută să creadă că e frumos să scrie politikal pe bărcuţele de hârtie cu care îşi face de lucru în pauzele dintre sesiunile informative semi-preparate.

Aşadar, prindeţi k-ul, scoateţi-i ochii, deşurubaţi-i braţul virat spre dreapta sus şi braţul virat spre dreapta jos, apoi încovoiaţi băţul rămas până ce devine c românesc. Pentru că şi marea familie englezo-americană vecină, prietenă şi infiltrată printre noi şi în minţile noastre, utilizează uneori c-ul, mai ales atunci când încearcă să explice românilor conceptul de politically correct. Sau corect din punct de vedere politic. Cum preferaţi.

Cui mă întreabă, pe bună dreptate, dacă eu nu greşesc nimic, niciodată, îi răspund cu sinceritate că greşesc frecvent. Însă pentru formulările englezeşti de care nu sunt sigură şi cu care vreau să impresionez cetăţenii, folosesc un afurisit de dicţionar englez-român elaborat de Andrei Bantaş, dicţionar care mă urmează cu kilogramele lui prin lume. E part of the family aş putea spune, dacă aş vrea să par ceea ce nu sunt.