Not bad

Azi, stînd cu mîna stîngă în păr şi cu dreapta pe un raport de vînzări, am auzit (peste toate gîndurile mele) şi conversaţia unor colegi de clădire, adică a unora care lucrează în acelaşi building dar nu în acelaşi birou cu mine. How are you, how are you (cum se spune aici la noi la şicago bună ziua) şi răspunsul vine: not bad.

Adică cum, not bad? Ce-ţi veni? Ai vreo durere? Dumetale ai uitat că sîntem în ţara unde spunem fine, thank you, good, great. Am realizat că în ultima vreme aud mai des răspunsul not bad în loc de mult mai optimistul I’m guuu(uuuu)d. Sincer, acum cîţiva ani nu auzeam deloc not bad. Dar mai recent bag de seamă că s-a mai schimbat ceva, pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. Să fie benzina, să fie creditele, să fie o coincidenţă, cine ştie.

Oricum o să fiu atentă dacă fenomenul se repetă şi cu ce frecvenţă, ca să pot trage o concluzie (ceva mai) ştiinţifică. Uneori mă gîndeam şi la capacitatea asta de a spune că ţi-e bine (mai) tot timpul. Ştiu că aici I’m fine sau good sînt mai mult un salut, dar reprezină (cred) şi un fel de stare de spirit. Un fel de mască?

Îmi amintesc că la un moment dat venise la noi în birou o doamnă, arăta bine, era veselă, uite, mi-am spus, o femeie normală, puternică, emană atitudini şi energii pozitive, ce bine de ea. Ca să aflu după aceea că avea nu ştiu cîte necazuri simultane şi mari. Păi aşa ne fu vorba? Eu mă agit, plîng dacă e nevoie, ameninţ, dau vina pe mine, pe tine, pe cine pică norocul, dar îmi trăiesc drama mea. Nu spun, sînt fine, thank you. În fine, fiecare se manifestă cum simte, dar parcă şi dacă eşti tot fine de dimineaţa pînă seara ajungi să te muşte de fund plictiseala. Părerea mea.