Caut şef mişto. Găsitorului, un angajat model

Ups, I did it again. Numai că azi am făcut-o mai lungă şi mai lată. Muncind, muncind, muncind cu spor, m-am oprit cu greu şi am comutat de la Excel la Word ca să scriu o aripioară de eseu despre cum aş vrea să fie şefa/şeful meu. Ziarele, internetul şi reţelele de cunoştinţe personale sânt/sunt pline de anunţuri de slujbe, de joburi (locuri de muncă – pentru cine nu-şi poate aminti acum traducerea). Se cere să fii bun, să ai experienţă, nu te încurcă nici dacă ai terminat o facultate, trebuie să vorbeşti engleza (dar asta nu e o problemă, că acum engleza se suge direct de la ţâţa mamei, e anul 2008), eventual să-ţi poţi contorsiona limba şi în germană (asta poate fi o problemă pentru că ţâţele cu substanţă nemţească sânt mai rare şi mai dificile), să fii asta, să fii aia. Dacă se poate să fii şi subţire şi pe tocuri sau (alternativ) să ai cravată şi pantofii curăţaţi.

Anunţurile astea sânt aşa de stereotipice că mă doare burta. De fapt (cu mici excepţii) sânt chiar identice. Toate oferă posibilitatea de creştere bazată pe rezultate, posibilitate care pe mine mă încântă (pentru că niciodată n-am putut să stau pe fundul meu simplu) dar mă şi îngrijorează (pentru că dacă creştem toţi atât de mult, unde mai încăpem pe planetă). Sânt flexibilă, pot presta overtime, sânt plină de energie, de entuziasm (în parte prostesc), de vibraţii pozitive, de tot ce vrei. Dar ce se oferă la schimb? De salar nu vorbim, că ăla (din inerţie) se oferă (cel puţin teoretic) peste tot. Se mai oferă un mediu dinamic, tineresc şi teambuildinguri din alea unde te caţări pe dealuri şi transpiri. Dintre toate aspectele cel mai mult mă interesează calităţile şi cantităţile şefei mele/şefului meu. În primul rând îmi doresc să nu zbiere. Dacă rage la mine ca un animal îmi uit instantaneu şi experienţa şi engleza pe care o ştiu, şi germana pe care n-am apucat să o învăţ, uit tot. Uit unde mi-am pus dosarele după ce am venit din delegaţie, uit că am fost în delegaţie şi nu-mi mai amintesc că am negociat câteva contracte bunicele. De ce au unele exemplare umane impresia că dacă zbiară coboară din pod eficienţa? Tot ce coboară sânt eventual nişte ulcere, pe ici, pe colo, pe la burţi.

Aşadar caut şef civilizat, fără toane, în fruntea unui colectiv muncitor dar şi cu simţul umorului, să-mi zică şi mie bravo când fac bine şi e reparabil când fac pe dos, să mă trezesc dimineaţa nu cu plăcere (nu împing utopia aşa de departe că e grea şi mă dor braţele) dar măcar cu un vârf de cuţit de voie bună, că, uite, astăzi am ceva de realizat, de efectuat, de dus la bun sfârşit. Asta în condiţiile în care nimeni nu-şi latră plămînii pe coridoare iar în bucătăria firmei cafeaua miroase mai tare decât ţigările. E (aproape cel mai) mare lucru să lucrezi cu oameni faini, treaba să meargă bine şi toată lumea să fie (relativ) relaxată, pentru că în definitiv unde îţi trăieşti viaţa, în afară de pat şi piaţă? La servici.