Vacanţa în România

Am plecat spre România cu un pic de peripeţii, cum îi şade bine oricărui om interesant (tuse seacă, pauză, strâmbat din buze). Abia am reuşit să îmi anunţ preţioasa absenţă la servici (nu e timpul să pleci acum, niciodată nu e) că ne-a şi lovit un fel de microb care ne-a pus pe butuci. Ne-am zvârcolit tot finalul de săptămână iar luni am ajuns, aproape fără glas la medic. Acolo am fost trecuţi toţi trei pe antibiotice. În timpul acesta vacanţa trecea şi eu bilet nu lua, ca să compun şi o rimă incorectă gramatical. Am târguit bilet abia miercuri seara, joi dimineaţă am facut bagajele şi joi afternoon am dat pe la O’Hare ca să vedem ce spune şi el despre voiajul ăsta cu paşaportul expirat şi cu un fel de foaie volantă la purtător, numită titlu de călătorie.

Am făcut check-in la United Airlines şi doamna de acolo ne-a lăsat să aşteptăm până se lămureşte cu supervizorul, care la rândul lui s-a dus să se lămurească cu supervizorul, care la rândul lui a făcut la fel. Ultimul supervizor din schemă era deja gata lămurit, aşa că am trecut cu bine de formalităţi şi ne-am îngrămădit şi noi printre panglicile de ordine spre punctul unde nu trece nici musca neredusă la stadiul de doamnă în ciorapi subţiri. După cum am mărturisit deja, un individ a ţinut să tragă una din măsuţele pe care odihnea bagajul meu de mână şi bagajul în cauză s-a dat cu fundul de pământ. Nu s-au produs pagube majore, deşi o lungă perioadă de timp am avut impresia că s-au produs. Am mers mult, mult până am dat de avion. Uitasem cum e un avion din ăla mare, de, dacă n-am mai voaiajat de mult.

N-am luat cu noi mâncare, numai două banane. Era bine dacă luam, căci la United Airlines ne-au dat ce-au mai avut şi ei prin cămară. Cred că au căutat mult, cu o lanternă veche, şi şi-au băgat adânc coatele în raft ca să scoată pastele şi puiul de la un alt zbor transatlantic. Îmi amintesc o stewardesă într-o uniformă care aducea foarte bine cu uniformele pe care le purtam la şcoală în clasele V-VIII. S-a şucărit puţin pe noi că i-am cerut mereu apă no ice, ne-a spus că I got you, gocea adică, şi aici s-a încheiat relaţia de afecţiune dintre noi. Noaptea a fost, evident, foarte scurtă şi apoi a apărut Europa, ooo, Europa mea. Ce-am mai sorbit-o din ochi, ce-o mai sorbeam şi din lentile dacă aparatul foto nu era complet descărcat!

(mai vine)