Lake Shore Drive, bulevardul care merge paralel cu lacul în centrul Chicago-ului, este un loc care îmi place. Are multe benzi şi copaci pe mijloc. Apare şi la începutul filmului Somewhere In Time, tradus la noi cu Undeva, Cîndva. Filmul este însufleţit de Jane Seymour (pe cînd nu era ea Doctor Quinn - Medicine Woman) şi pe Christopher Reeve. În prima jumătate a filmului apare o scenă în care el, tînăr scriitor la Chicago, merge cu maşina chiar pe Lake Shore Drive, iar la radio se aud anunţurile cu vremea, cu traficul, la fel ca azi.
Habar nu aveam eu pe timpul cînd am văzut filmul la Deva, la cinema Patria, cine e Chicago, cine e Lake Shore Drive şi cine e viaţa, în general. Îmi amintesc numai că mi-a plăcut, aşa cum îţi place o Boema cu frişcă şi cîteva unduiri de ciocolată pe deasupra. Şi într-adevăr, filmul are de toate, călătorie în timp, frumuseţe, dragoste şi despărţire. Şi multe, multe altele. De cîte ori trec pe Lake Shore Drive mă gîndesc la el. Adică destul de des.
No comments:
Post a Comment