Lunch time

Azi e una dintre zilele acelea pentru care, de la o vreme, am căzut serios în dragoste cu toamna. Nu prea aveam eu treabă cu ea până acum, însă iată că îmi iau revanşa. Şi ce poate fi mai plăcut, într-o zi lucrătoare, să ne înţelegem, decât să faci o plimbare relaxată în pauza de masă, să comanzi un thai food fin şi bine făcut (dacă ne dau în paradis mâncare thai, sunt gata să renunţ la câteva dintre micile mele plăceri vinovate, cum ar fi aceea de a răspunde habar n-am, la întrebarea cum a mai apărut şi parfumul ăsta aici?). Restaurant mic, drăguţ, simpatic, nu din cele de tip hală, impersonale ca o sală de aşteptare. Plimbarea continuă cu un drum la bancă, să îmi depun cecul şi sunt fermă în refuzul de a mă lăsa pradă atenţiei unui bancher personal pentru micii depunători, la cravată, care se oferă să îmi explice cum pot lua avantaj mai bine de standing-ul meu bancar. Lasă că ştiu eu cam cum stă treaba, că doar nu m-au expulzat ieri din avion. Nuuuu, azi nu iau loc, mă duc la plimbare, eşti nebun, cum să îmi petrec pauza de masă într-un scaun, vis-a-vis de biroul tău. No way.

Pe drumul de întoarcere studiez situaţia dintr-un magazin de haine, deşi numai aşa, orientativ, căci am prins eu din zbor nişte şpiluri şi plănuiesc acţiuni informative mai consistente în zilele ce vor urma. Apoi mă prezint să intru în posesia orezului cu busuioc, şi, după câţiva paşi, mă opresc să îmi bag nasul într-o floare de toamnă, colorată în mov. Nu ştiu dacă aceste culori sunt naturale, însă mirosul nu poate fi falsificat (sper). Miroase a pământ şi a ploaia caldă de azi noapte şi a vara care a trecut şi a iarna care o să vină. Chiar că life is good. La birou mănânc frumos, cu furculiţa, nu cu cuţitul, cum am făcut azi dimineaţă, că n-aveam furculiţă. Cum pot ăştia să facă aşa încât şi cilantro să aibă gust divin în mâncarea lor? Deh, numai chef-ul stăpâneşte aceste intimităţi. Damn these people care au făcut clădirea asta în aşa fel încât geamurile să nu poată fi deschise. Ce, credeaţi că sărim de la etajul doi? Mai respirau şi documentele astea un aer tulburător de toamnă, că, bietele, stau numai aici, pe rafturi, închise şi fără nicio şansă democratică de a se bucura de aromele anotimpului auriu. Câte cecuri n-au mirosit în viaţa lor o floare!! Dar gata, gata cu poezia, mă întorc la productivitatea mea zilnică la hectar, ne mai auzim noi într-una din zilele în care o să mă mai ungă ceva aşa de puternic pe suflet.