Wednesday, May 6, 2009

Tango de Mai

Aţi citit revista Tango? Ne-am cunoscut în dimineaţa de 9 octombrie 2005 în aeroportul de la Timişoara. Mă întorceam la Chicago, după trei săptămâni de vacanţă românească. Aveam în geanta mea toate revistele care moţăiau pe tarabe şi aveam în suflet o senzaţie persistentă că îmi scapă ceva. În cei exact doi ani de emigrare mi se facuse dor de Tabu, revista care îmi plăcea cel mai mult la plecare. Dar Tabu-ul se schimbase mult şi nu în bine. Iar celelalte reviste le citeam foarte repede, aproape ca pe nişte telegrame.

Am citit Tango-ul până am ajuns în Italia şi apoi până am ajuns în America. Încă mai era de citit. Ooo, spune toată lumea, pentru revista aceasta îţi trebuie timp. De fapt oferind timp Tango-ului, îţi oferi satisfacţie ţie. Îţi oferi cu bunătate timp de reflecţie, timp de informare, timp de savurare. Te răsfeţi.

Tango-ul de mai adună în pagini delicate un rege, o principesă, un poet, o dragoste, o carte, o oră, un episod de conversaţie, veşti bune, eseuri pentru suflet, frumuseţi pentru trup. Alice Năstase ne dăruieşte pe prima pagină scrisoarea ei Dacă mi-ar fi dat să aleg. Ştiţi cum este să te afli în preajma lui Alice Năstase? Ţi se dă dezlegare la har. Îţi vine să-i repeţi iar şi iar: ce bine că eşti. Ce bine că scrii. Ce bine că lupţi. Ce bine că sunt.

Regele este Regele Mihai, cel despre care mi-au povestit cu drag bunicii toată viaţa lor. Am copilărit la Bulci, foarte aproape de Săvârşin, unde se află castelul regal. Dar şi la Bulci exista un castel unde regele venea des în vizită. Bunicii îmi povesteau mereu despre rege cu emoţie şi cu dor şi de multe ori cu lacrimi. Nu poţi îndesa dragostea în inimile oamenilor cu lozinci şi cu portrete. O poţi strecura acolo numai cu fineţea ta, cu o vorbă bună, cu un zâmbet autentic. O poţi strecura numai atunci când îţi pasă. În rest poţi strecura numai diverse spoieli, aşa cum ştim cu toţii. Dar nu despre asta e vorba acum. Regele Mihai a sădit în oamenii aceia simpli dragoste până la moarte, admiraţie, poveşti de spus nepoţilor. Acelaşi spirit frumos râzbate şi din interviul Principesei Margareta, din pozele grozave care îl însoţesc. La patru ani de Tango ni s-a oferit un cadou regesc.

Poetul este Adrian Păunescu. Interviul are doisprezece pagini şi trebuie citit de mai multe ori, trebuie aşezat cu grijă în matca pătrunderii noastre. Probabil toată lumea are ceva de spus despre Adrian Păunescu, toată lumea ştie ceva, toată lumea crede că ştie, toată lumea vrea să spună ce ştie. E bine să îi citim interviul şi să reţinem de acum adevărurile.


Interviurile din Tango sunt de fiecare dată tot un tango. Întrebările meşteşugite impun un ritm alert, impun celor care se destăinuie să o facă până la capăt. Interviurile au miez, au şi ele inimă. Îţi părăseşti măsuţa de citit pe gânduri, îndestulat.

Dragostea este dragostea aceea azi controversată, uneori ridicată de noi în slăvi, alteori lăsată, tot de noi, să se dea cu toate cele de pământ. Dragostea pentru România. Nimic rău despre România este titlul sub care se aştern articolele grozave scrise de Simona Catrina, Nouria Nouri, Mihaela Burda şi Aurora Liiceanu.

Cartea este antologia Cele mai frumoase iubiri, cartea noastră. Alina, Anda, Corina, e cartea noastră! Aş vrea să le numesc pe toate fetele care au scris-o, aş vrea să le întâlnesc iar şi iar. Este cartea în care Alice Năstase ne-a invitat să ne aşezăm cu grijă poveştile, poveştile datorită cărora suntem răspândite prin ţară şi prin lume şi prin noi înşine. Este cartea lansată pe 12 aprilie, zi înflorită sub emoţii, sub întâlniri aşteptate cu sufletul la gură, sub poze, sub autografe şi, mai presus de toate, sub cuvinte.

Ora este Ora în care Pământul s-a odihnit, ora de seară din 28 martie 2009, când s-au stins luminile ca să dăm o pauză planetei dragi. Este ora când toate iubirile s-au bucurat de lumânări, când au renunţat la lumina bruscă a becului electric şi s-au întors la aromele sugestiei şi la vraja nuanţelor de portocaliu.

Veştile bune ne sunt date de Simona Catrina în articolul Veşti bune: Chelesc veştile proaste. Este rubrica Tango degeaba unde Simona Catrina taxează cu cel mai inteligent umor formulările alunecate din corectitudine şi sens presărate prin presa glossy. Articolul are ataşată garanţia unui râs sănătos, necesar şi suficient pentru instalarea unei bune dispoziţii molipsitoare.

Vă invit să gustaţi Meniul de amor servit de Alice Năstase sub titlul Dragoste în voie, să gustaţi Vinul – Licoarea Zeiţelor, să zăboviţi, să vă convingeţi singuri că meritaţi Tango-ul. Adaug cu bucurie invitaţiei mărturisirea de dragoste pe care am făcut-o cărţii Pacientul englez. Este un roman prin care curge poezia. Adună explorări, iubiri, bombe, cărţi şi înstrăinări, adună viaţa.

Aş vrea să vă rog să mă iertaţi dacă iubesc prea mult Tango-ul. Aş vrea să mă primiţi cu el în braţe pe fotoliile voastre, pe canapele, pe terase, în tren, în maşină, în avion, peste tot unde citiţi. Apoi o să mă îndepărtez uşor şi o să vă las împreună cu revista. Zâna bună Alice Năstase va preface lumea de bostani în caleaşcă regală şi la douăsprezece noaptea nu o să se întâmple nimic rău. Lumea voastră o să rămână mai frumoasă pentru totdeauna.

20 comments:

Zuzu said...

Mamaaaaa, ditamai postul.
Am citit inceputul, acum o iau de la capat pana la final.
Insa vroiam sa zic ca la inceput am fost si eu fan Tango, vai, ce mai citeam, la toata lumea ziceam cat de bine scrisa e, cum n-are ea horoscop si reclame si intoxicare cu fashion...
Insa la mai putin de 2 ani de la dragostea la prima citire, a inceput sa-mi lase un gust tot mai amar...
Simteam tot mai mult accesele feministe, aceleasi sabloane, femei frumoase, dar ne fericite in dragoste, aceleasi matritze cu orice ai face barbatii este prosti, desi noi, femeile, ne dam peste cap sa le fim pe plac, ei prefera aproape tot timpul varianta "ieftina" care miroase a colonie ordinara, nu a parfum scump... Si tot asa...
Sa-mi fie cu iertare, caci am o mare stima pt Alice, pt Simona, pentru toate si toti care scriu acolo, insa felul in care a ajuns revista, m-a dezamagit...
Cred ca e deja un an bun sau mai bine de cand nu o mai cumpar.
Citesc Elle si, uneori, Marie Claire.

Zuzu said...

Am uitat sa fiu corecta pana la capat si sa spun ca respect alegerea si gustul fiecaruia si nu consider ca Tango e o revista urata sau proasta, insa mie nu imi mai place. La 25 de ani simt nevoia de mai multa prospetime, de mai mult optimism si speranta, nu agreez ideea de feminism excesiv, vreau echitate, vreau povesti fericite, cu happy end, nu cu lacrimi in geam...
Bine, acum tac. Poate, in definitiv, Tango nu e potrivita pentru varsta mea, poate de aia nu o mai inteleg... Mai vad peste niste ani...10-15.. :-)

D.I. said...

...eu inca mai astept acel "mai vine" din povestea cu Romania...

cherie said...

N-am remarcat revista desi mi-a cazut in mana un numar din Tango.Nu-mi amintesc ceva important sa fi citit acolo.
Am notat blogul tau si imi place ca ai multa viata si iti plac cartile dar voi lua revista sa vad ce este asa grozav acolo. (inafara de articolultau, desigur. Cred ca nu te supara glumitul meu)

oana said...

Amalia,eu te primesc cu bratele deschise,am pregatit inghetata de fistic si te astept sa rasfoim impreuna revista noastra de suflet.Imi aduc aminte ca am cumparat primul numar ca sa am ce sa citesc pe masina,venind incoace din tara.Plangeam de necaz(la propriu)ca am plecat de acasa si in acelasi timp ma bucuram de revista pe care o descopeream.De atunci am adunat toate numerele,primele le am acasa iar de cand m-am mutat aici le adun pe toate in noptiera mea(mai am putin si o sa trec la cea a jumatatii mele).Respect parerea fiecaruia si de aceea spun doar atat:noua ne place Tango-ul pentru ca "noi suntem zeite".Te imbratisez cu drag

Alina Grozea said...

Amalia, dau aici un copy-paste la commentul meu dedicat tie pe blog la Alice, ca nu ma duce mintea acum sa-ti scriu altceva (Tremur, iti multumesc!):

"Amalia, ce frumos ai scris la tine pe blog despre revista noastra! M-au napadit lacrimile, stiu cum e sa fii indragostita de Tango cu acei fiori dulci, de inceput (ma refer aici la debutul tau ca scriitoare, caci tu esti cititoare veche), imi amintesc cum mi-am citit eu aricolul de debut, pe strada, si-mi tremurau genunchii, si era sa dea autobuzul peste mine… Si ma incerca o mandrie cu manifestari temebele, caci eram colega de pagina cu Simona Catrina - imediat dupa articolul meu era articolul ei cu sexul - si radeam pe strada de una singura, ca nebunii cu acte, si tineam foaia comuna articolelor noastre cumva in sus, erecta, si ma uitam cand pe-o parte -imi vedeam cuvintele mele, cand pe cealalta - picatita cu vorbele mestesugite ale Simonei, si nu-mi venea sa cred ca traiesc eu asta, nu-mi venea sa cred! Iar azi am aceleasi emotii cand trimit vreun articol, nu s-a schimbat nimic, o jumatate de ora dupa tremur toata, nu m-am detasat, nu m-am blazat deloc. Si bun, prost, cum e -el, articolul -sufar pentru el si ma bucur pentru el la fel ca la primul numar. Daca asta nu e dragoste, nu stiu ce-o fi…"

Sofie said...

Mi-era dor de ceva bun si savuros, ceva care sa te tina in fotoliu de la prima pina la ultima pagina ...
ma saturasem de apple pie si jello, mi-era dor de o creme brulee ...Multumesc ca mi-ai oferit-o.

Amalia said...

Anna, incearca, daca vrei, numarul de mai. Eu simt ca o sa iti placa. Iubirile fericite... da, reprezinta cele mai grozave certitudini, la orice varsta.

Amalia said...

Cherie, eu iti recomand revista cu drag. Nu ma supar ca glumesti, imi place uneori sa scred ca si eu sunt glumeata :)

Amalia said...

Mihaela, stiu... Acum se aranjeaza in suflet, ca o cafea buna, apoi o sa coboare incet spre taste, sa vezi.

Amalia said...

Oana, si eu vin tot cu bratele deschise. Iti promit ca o sa mancam amandoua inghetata aceea de fistic si o sa citim impreuna revista si o sa comentam tot, cu tot dragul. Sa nu plangi, caci nu esti atat de departe de casa. Ma crezi? Ce bine mi-a prins ca mi-ai reamintit! Noi suntem zeite.

Amalia said...

Alina, si eu sunt mirata, umila si foarte mandra de tot ce s-a intamplat pana acum. Iar tu... e asa de grozav sa inteleaga cineva ce simt pentru Tango. In avion ti-am citit articolul despre Mata Hari, dintr-un numar de mai demult. Si imi venea sa ma umflu in pene cat tot Airbusul, de toate bucuriile ingramadite in numai cateva zile si legate toate de Tango, de Alice, de voi.

Amalia said...

Sofie, stii cat ma bucura mesajul tau? In dupa-masa asta citesc o carte care se petrece si in Vancouver si asa de mult m-a emotionat sa primesc gandul tau tocmai de acolo...

oana said...

Amalia,te anunt cu bucurie ca ieri mi-am indeplinit promisiunea facuta tie,am ajuns la Padova.A fost frumos si emotionant.Daca iti face placere,iti trimit niste poze pe mail.

Amalia said...

Oana, cred ca glumesti cu "daca iti face placere". Abia mai am rabdare pana le primesc.

Flavius Ţerbea said...

Da, ai scris tare frumos despre revista ta de suflet. Plus ca ai scris frumos asa, in general! :)
Felicitari pentru articolul din Tango. E o chestie faina sa-ti vezi ceva al tau intr-o revista, nu? Iti urez la mai multe!

Amalia said...

Flavius, multumesc. Venind de la tine, care esti unul din preferatii mei la scris, vorbele au valoare dubla (tripla dar am zis sa nu zic :))

Ghocel07 said...

Oana, Amelia, ma primiti si pe mine la inghetata? Poate aveti si un numar din Tango. Vreau sa stau in fotoliu si sa savurez paginile revitei alaturi de voi.

Amalia said...

@Ghiocel, te asteptam cu drag!

oana said...

Ghocel07,grabeste-te ca se topeste inghetata!Tu stai cat mai comod ca ne ocupam noi sa-ti aducem revistele.Pentru inceput vreo 10 numere,e bine?