Wednesday, June 29, 2011

fly me to the first class

chiar dacă aveţi ceva de făcut, mai amânaţi un pic (că doar n-o să îmi închipui că cineva n-are nimic de făcut acum), şi hai să vedeţi cum se circulă intercontinental cu Lufthansa la first class. N-am fost eu personal dar uite că a fost omul ăsta de pe youtube şi acum putem vedea şi noi, restul trupei, ce şi cum. Dar, dacă sunteţi flămânzi, zic, mai bine luaţi înainte o pâine cu zacuscă, ori, dacă vă e sete, un pahar din sticla de vin din frigider. Şi dacă a căzut dopul în vin, ce?, parcă aţi fi primii.

şi mai gândiţi-vă că ori de câte ori staţi la coadă să vă îmbarcaţi la economy, nişte unii vor trece pe lângă voi şi vă vor privi cu mixtură de sentimente pe care sunteţi invitaţi să le numiţi singuri, după ce vedeţi filmul. Viaţa o să vi se pară mult mai frumoasă. Şi, în timp ce voi veţi lua apă de la cişmea în sticla de plastic goală, unii vor mânca nuştiuceîmbârligăturidecuvinterare pe pâine. Din lounge, omul ia liftul, intră în aeronavă, străbate spaţiul spurcat şi neconfortabil de la business class şi se răsfrânge în patul lui aerian, asta adică după ce iar măpnâncă şi bea la cel mai înalt nivel gustativ de trai. Cele 12 ore de la Munchen la San Francisco îs un fel de foaie verde, ajungi mai relaxat decât dacă ai fi dormit la tine sau la ea acasă. Lufthansa e mişto şi când mergi cu grămada, darămite la separeu.

acuma nu vă necăjiţi din atâta lucru, cum nu m-am necăjit nici eu, adică numai puţin, la final, când m-a pocnit realizarea faptului că poate în condiţiile astea inflaţionist de luxoase aş putea şi eu în sfârşit să pun geană pe geană când mi se face să trec oceanul. Şi ăsta, parol, nu e lucru de şagă.


linkul e aici.

îmi pare rău că desertul n-a fost atât de bun pe cât arată, well, that’s life. Dacă m-aş scăpa să-ţi povestesc câte lucruri n-au fost cum arătau, pe mine m-ar durea vorbitul şi pe tine ascultatul. Să ne cruţăm deci. Wow, baie cu geam, exact visul oricărui cumpărător de apartament la bloc. Check it out, really. No pijama bottoms, are you kidding me? Păi de ce? Mişto că tipul se pricepe la motoare, la mine toate arată la fel. Yupiiiii, decolăm. Aici ne potrivim, I love taking off too!! Jesus, iară mâncare? Păi nu acuşi un sfert de oră mâncaşi la lounge? Stai, ţine lista dreaptă. Cream of lemon salt with cherry... Numa puţin, Amarone della Valpolicella... De ce dai aşa repede, că nu văd. ... Eu zic că Amuse Bouche merge de început. Ia să ţin eu minte valpolicella şi când mă înfiinţez la următoarea cină festivă trăznesc în comeseni cu cunoştinţe despre natura vinului, uite aşa, de chestie. No, zi să-ţi mai încălzească supa, de ce să nu te plângi? La cât ai dat pe bilet, io m-aş plânge. Brânzele cu struguri, daaaa, sper că n-ai băgat tot caviarul şi acum risipeşti brânzele. Da’ ce faci cu patru geamuri, că nu te uiţi pe toate deodată. Îţi zic io sigur, că atunci când am fost la SF am avut şi eu două, chit că erau în coada avionului dar orişicât. Şi mă uitam numai pe câte unul odată. ....

Niaţa. Păi să mai mâncăm un pic, chiar vroiam să zic. Let’s eat some more... Pe duck galantine şi roast vernison aş da calul meu, serios, de astea, orice s-ar întâmpla să fie, mi-e poftă de nu mai pot. Parcă se simt aromele până la Chicago O’Hare. Îmi aduc aminte de un reportaj despre o tipă care plecase în Franţa să facă mate de top şi acolo s-a răzgândit după o vreme şi s-a făcut degustător de vinuri şi şi-a găsit un prieten chef de chef şi mesele lor împreună durau două sau trei ore, gustau şi discutau şi savurau, gustau şi discutau şi savurau, aia viaţă, ăla trai culinar şi spiritual pe vătrai. Dah, şi după atâtea lupte grele am ajuns la SFO şi eu zic să mai închinăm o valpolicella pentru copii din Africa, să ştie şi ei că cineva acolo sus îi iubeşte.

dacă, să zicem, cineva a umblat cu first class sau ştie pe cineva care a umblat, sau ştie pe cineva care ştie pe cineva, să nu se supere şi să zică cum că scriu pentru că strugurii sunt acri, etc, ba deloc, strugurii sunt senzual de dulci şi îmi face plăcere să consemnez că ei există. În rest, zbor plăcut tuturor, oricât de mult sau puţin loc s-ar întâmpla să vi se aloce în avion.

şi o tartă din Lincoln Square, cu dedicaţie.

n-o fi de la lounge dar e ca şi când ar fi.







Tuesday, June 21, 2011

smartfon anyone?

de cate ori am un deeply sinking feeling for a lot of different, intricate and (from the point of view of others) perfectly absurd reasons, o metoda care functioneaza pentru a ma readuce pe cararea mood-ului pozitiv este sa sar repede intr-un mijloc de transport, be it a car, a train, or, better of all, a plane (pentru ca un avion inseamna o schimbare dramatica de perspectiva, adica taman si exact ce am nevoie, de fapt). In dimineata asta trick-ul il face trenul. Cum stau eu pe bancheta si privesc cerul plumburiu, tragand pentru a nu stiu cata oara de coada concluzia ca stimatul* Chicago inseamna 7 luni de iarna, 4 luni de ploaie si o luna de picnice, imi dau seama fara putinta de scapare ca se necesita sa imi iau un smartfon (care rade ca n-am, ii dau si desert, in persoana faptului ca abia acum 4 ani mi-am luat mobil in America), dar decat ca nu stiu de care.

am auzit eu ca exista doua familii mari de scule de bagat in ceata tehnologica poporul, adica android si aifon dar pe langa faptul ca nu le deosebesc fizic, nu le deosebesc nici psihic, iar sa incerc sa ma descalcesc singura pe net ar insemna sa fiu nu doar sado, dar si masochista informational, din aia cu certificat pe perete, intr-o rama luata in sale de la walmart. Pai si daca tin cu ambele maini de barajul asta de beton peste care se pravalesc cantitatile de informatii, tot nu facem nimic, si o sa ma culegeti de pe jos post trauma, cand nu mai e mare lucru de facut. Dar, daca, sa zicem, sa presupunem, s-ar gasi niste persoane care sa-si rupa din timpul lor productiv si sa imi explice babeste, pe intelesul meu limitat, de ce android si nu aifon, de ce aifon si nu android, multe lucruri frumoase s-ar mai putea intampla intre mine si tehnica de varf.

ah, sa scriu direct din mersul trenului, sa elimin hartiuta asta prapadita pe care vecinii de vagon nu inteleg de ce mai scribalesc in secolul XIX. Prima fisura in reluctantza mea tehnica s-a intamplat la San Francisco, unde s-au petrecut, de altfel, multe fenomene complexe, in a caror profunzime ma abtin sa intru aici si acum. O fi fost un alizeu din Sillicon Valley ori something, cert e ca daca pana atunci numai ideea de a-mi luat telefondestept ma lasa complet rece, dupa ce am stat cu privirea pierduta in zarea unde viitorul tehnic e deja fumat si aruncat liber in lumea mare, lucrurile s-au schimbat, la inceput neinteligibil, apoi tot mai evident.

deci telefonul asta practic ce e? mail, net, gps, mama, tata, sora, frate, muzica, flori, pictures, fete, filme sau baieti, lighean, dush, dulap, etajera, portalul tau spre lume, ceva de genul asta? Pot si eu sa intru in gara pe net, sa vad cine nu mi-a scris, sa ma informez ce bazaconii s-au intamplat pana am dormit putin, sa vad cum va fi vremea azi si norocul peste zece ani, chestii din astea, da? Sounds good.

Cand zic ca vreau explicatii nu doresc sa irosesc timpul nimanui, exista speranta, sa stiti, pentru ca prind repede si uit greu sau deloc, o singura chestie un pic ciudata am, retin mult mai bine cand persoana care imi explica e familiarizata dinainte cu faptul ca sunt fata buna si privirea aia goala de pe fatza mea nu insemna ca nu am inteles nimic, ci doar ca procesez.

iau o pauza, dorindu-va za best si daca doriti sa aprindeti putin lumina...

*cuvant introdus din inutila delicatete de a evita o cacofonie de zile mari

Saturday, June 18, 2011

scurt

cred ca azi s-ar putea sa fi inteles ce inseamna globalizarea.

Friday, June 17, 2011

writing tip

Deci io va spun, daca vreti trafic pe blog, bagati un articol despre sariurile indiene. Uite, numai azi fusera in zona pe chestia asta trei vizitatori din Galati, Oradea, recte Sincai de Mures. Si am observat asta cam ori de cate ori m-am deranjat sa urmaresc care de unde si de ce vine, lucru care nu se intampla prea des. Nu scriu pentru trafic, inca mai scriu de placere, chiar nu stiu cat mai dureaza pana o sa pricep si eu regulile si legile lumii in care traim, adica bulkul activitatii il faci pentru feedback, nu pentru sheer pleasure.

Tuesday, June 14, 2011

tehnicalităţi

interesant, de cand am ecran nou la calculator, parca si boxele se aud mult mai bine. Sucita chestie mai e si perceptia asta umana, in caz ca mai era cineva care nu si-a dat seama.

Friday, June 10, 2011

fixing life

Does anybody know any better moment than a rainy, wacky, greysh Thursday Chicago morning to buy a J'Adore Dior perfume?
Neither do I.

Tuesday, June 7, 2011

la coada cratitei

mananc si plang. mananc.
n-a murit caprioara, dar am pus patru lingurite de curry in sos in loc de doua.

Sunday, June 5, 2011

unpictured sunday

pentru că e început de iunie, în Lincoln Square se ţine, ca în fiecare an, Mayfestul nemţesc. N-am avut deloc o dispoziţie deschisă spre cultură, artă şi alte endeavoruri fine, din alea din jumătatea superioară a piramidei lui Maslow. Sincer, eu abia acum am priceput ce a vrut să zică piramida, e ceva să dureze paişpe ani până îţi pică fisa. Ce vreau să spun este că am ignorat dansatorii şi dinamica generală de veselie pe fond de hamei, şi m-am dus direct unde erau chestiile importante, adică varza acră, cartofii un pic pişcători şi meatloaful cu specific allemand. Opt tichete am dat şi m-am aşezat îmbruznată în cort la o masă, cu comfort-food-ul în mâna dreaptă şi furculiţa de plastic în mâna stângă, ba am ma mârâit că vreau şi o bere, deşi eu nu beau bere, din cauză că nu i-am prins gustul când eram la grădiniţă, când m-au servit profesorii cu care eram în tabără cu mama şi când am înghiţit totuşi băutura de ruşinea lor. Şi tot atunci am primit de la un domn drăguţ o floare de colţ, cred că s-ar putea să îi fi fost simpatică.

două poze am apucat să fac şi fugăritul ăsta de aparat n-a mai avut nicio suflare de baterie. Îmi venea să dau cu el de pământ, să văd cum îi sar ţăndările. Trebuie să fi trecut azi nişte aştri prin nişte case stelare nepotrivite ori something că nu recunosc eleva cu coroniţă din mine în exemplarul ăsta căruia nu ai cum să îi faci pe plac. De fapt, mi s-a şi comunicat că viaţa cu mine e dificilă, noroc că eram ocupată cu nişte varză acră, că altfel aş fi dat un răspuns pe măsură. Nu oricine ştie să cânte la instrument, chiar dacă ţi se pare că e uşor să te pricepi.

ei şi din momentul în care s-a terminat bateria, mi-au apărut în raza vizuală cele mai mişto instantanee fotografiabile, reprezentative pentru festival şi pentru Lincoln Square, dintre care menţionăm: un domn sfătos cu pălărie cu pană, aşezat exact în unghiul potrivit, dansatori în costume colorate mişcându-se suficient de încet ca să iasă poza bine, copii alergând după o mie de baloane colorate făcute de un nene dintr-o soluţie de săpun aflată într-un lighean şi cu ajutorul unui dispozitiv din trei lemne flexibile, ce mai, o minunăţie, un vis, o poveste. Aparatul nu s-a mai aprins nicio singură secundă şi am rezistat ca o eroină naţională o juma de oră lângă o tartă cu ciocolată şi zmeura luată de la Selmarie, m-am gândit că poate o prind să v-o arăt şi vouă. Am zis că se mai încoardă el, dispozitivul, de o poză dar în toate dăţile în care am încercat a rămas cufundat în lumea lui tristă, fără curent electric.

finally, am mâncat tarta şi aşa, nefotografiată. A fost bună şi s-ar putea să recidivez one of these days, poate chiar cu camera foto încărcată. Acestea fiind deci comise şi neimortalizate, mă duc să îmi scufund după masa în Tales of the City, adică Sex and the City în varianta Armistead Maupin. Şi poate un pahar cu vin, că rimează, relaxează şi face mai suportabile nişte gânduri care de la o vreme nu vor deloc să-mi dea pace.

o nouă zi

o nouă zi, o nouă oportunitate de a ţese nişte năluciri care să îmi menţină moralul peste cota de avarie.