Tuesday, April 28, 2009

Vacanţa în România

Am plecat spre România cu un pic de peripeţii, cum îi şade bine oricărui om interesant (tuse seacă, pauză, strâmbat din buze). Abia am reuşit să îmi anunţ preţioasa absenţă la servici (nu e timpul să pleci acum, niciodată nu e) că ne-a şi lovit un fel de microb care ne-a pus pe butuci. Ne-am zvârcolit tot finalul de săptămână iar luni am ajuns, aproape fără glas la medic. Acolo am fost trecuţi toţi trei pe antibiotice. În timpul acesta vacanţa trecea şi eu bilet nu lua, ca să compun şi o rimă incorectă gramatical. Am târguit bilet abia miercuri seara, joi dimineaţă am facut bagajele şi joi afternoon am dat pe la O’Hare ca să vedem ce spune şi el despre voiajul ăsta cu paşaportul expirat şi cu un fel de foaie volantă la purtător, numită titlu de călătorie.

Am făcut check-in la United Airlines şi doamna de acolo ne-a lăsat să aşteptăm până se lămureşte cu supervizorul, care la rândul lui s-a dus să se lămurească cu supervizorul, care la rândul lui a făcut la fel. Ultimul supervizor din schemă era deja gata lămurit, aşa că am trecut cu bine de formalităţi şi ne-am îngrămădit şi noi printre panglicile de ordine spre punctul unde nu trece nici musca neredusă la stadiul de doamnă în ciorapi subţiri. După cum am mărturisit deja, un individ a ţinut să tragă una din măsuţele pe care odihnea bagajul meu de mână şi bagajul în cauză s-a dat cu fundul de pământ. Nu s-au produs pagube majore, deşi o lungă perioadă de timp am avut impresia că s-au produs. Am mers mult, mult până am dat de avion. Uitasem cum e un avion din ăla mare, de, dacă n-am mai voaiajat de mult.

N-am luat cu noi mâncare, numai două banane. Era bine dacă luam, căci la United Airlines ne-au dat ce-au mai avut şi ei prin cămară. Cred că au căutat mult, cu o lanternă veche, şi şi-au băgat adânc coatele în raft ca să scoată pastele şi puiul de la un alt zbor transatlantic. Îmi amintesc o stewardesă într-o uniformă care aducea foarte bine cu uniformele pe care le purtam la şcoală în clasele V-VIII. S-a şucărit puţin pe noi că i-am cerut mereu apă no ice, ne-a spus că I got you, gocea adică, şi aici s-a încheiat relaţia de afecţiune dintre noi. Noaptea a fost, evident, foarte scurtă şi apoi a apărut Europa, ooo, Europa mea. Ce-am mai sorbit-o din ochi, ce-o mai sorbeam şi din lentile dacă aparatul foto nu era complet descărcat!

(mai vine)

Sunday, April 26, 2009

Joc de glezne

Cititoarele şi cititorii sunt rugaţi frumos să adopte poziţia şezând, pentru a procesa mai uşor toată grozăvia veştii: nu mai sunt tristă. Ca de obicei, mişcarea de la puctul A la punctul B îmi face bine, îmi limpezeşte nelimpezelile şi îi scuteşte pe ceilalţi de ascultarea unor văicăreli supărătoare. Plouă. Nu ştiu de ce, nu ştiu cât o să dureze. Dar poate să plouă cât e scris să plouă, nu mă plâng. De cum am ieşit aici din aeroportul O’Hare m-a izbit un vânt rece, apoi a doua zi a fost vară după care au venit trei zile de toamnă – iarnă, probabil chitite să îmi challengeuiască veselia, lucru care a dat greş. Încă nu am despachetat de tot bagajul, mai vreau să păstrez cu mine parfumurile călătoriei, giumbuşlucurile acelor de ceasornic, amabilitatea stewardeselor de la Lufthansa, bucuria cu care am întâlnit oameni noi şi plăcerea cu care am regăsit oamenii vechi la locul lor. Nu am prea multe poze pentru că după ce m-am instalat veselă în avion pe locul de la geam, am constatat că aparatul foto nu îmi împărtăşeşte sentimentele. Părea mort. Ah, am aruncat imediat vina pe individul repezit din aeroport care a tras de sub bagajul meu de mână una din mesele pe care se sprijinea. M-am gândit imediat că mi-a nefericit aparatul foto (vă amintiţi, eram în pasa proastă, eram tristă, nu veselă şi binedispusă ca acum). Aşa că prima poză datează din seara dinaintea plecării înapoi iar următoarele sunt făcute pe deasupra Groelandei. Ia uite că încet – încet îmi reintru în mână şi există şanse reale să povestesc curând ceva cu cap şi coadă. Hai, hai, joc de glezne, joc de glezne.

Thursday, April 23, 2009

Vă salut cu drag din America :)

Am sosit cu bine în America (dar m-am luptat serios să scriu sosit, am scris sisit, apoi sosot), e vremea să îmi povestesc excursia românească, demers încărcat de cele mai puternice sentimente, atât pozitive (pomii m-au aşteptat în floare, casele în culori vii, părinţii cu toată dragostea, Tango-ul cu toată cartea marilor iubiri) cât şi negative (nu acum). Mulţumesc mult celor care au mai avut îndârjirea să treacă pe aici şi mulţumesc grozavului Zel.ist care, deşi nu am scris nimic - nimicuţ, m-a menţinut exact unde mă menţine de obicei, pe la locul 1200.

Saturday, April 11, 2009

Vă salut cu drag din România :)

Vă salut cu drag din Bucureşti, e o dimineaţă cu lumină multă, pomi înfloriţi, oameni mulţi pe stradă şi, mai presus de toate, e dimineaţa lansării Cărţii Poveştilor Tango, cartea de drag şi dor. La mulţi ani celor cu nume de flori şi o duminică frumoasă tuturor.

PS. E grozav acasă, dar eu deja ştiam asta. O să revin cu multe poveşti şi poate mai puţine poze, pentru că la aeroport mi-au trântit aparatul foto şi se pare că nu vrea să colaboreze momentan.

Friday, April 3, 2009

Nu ştiu ce titlu să îi pun

Am intenţia să scriu ceva mai vesel, să ies din butoiaşul cu nelinişti şi nehotărâri. Cum îmi iasă, cum vă anunţ.