Tuesday, April 28, 2009

Vacanţa în România

Am plecat spre România cu un pic de peripeţii, cum îi şade bine oricărui om interesant (tuse seacă, pauză, strâmbat din buze). Abia am reuşit să îmi anunţ preţioasa absenţă la servici (nu e timpul să pleci acum, niciodată nu e) că ne-a şi lovit un fel de microb care ne-a pus pe butuci. Ne-am zvârcolit tot finalul de săptămână iar luni am ajuns, aproape fără glas la medic. Acolo am fost trecuţi toţi trei pe antibiotice. În timpul acesta vacanţa trecea şi eu bilet nu lua, ca să compun şi o rimă incorectă gramatical. Am târguit bilet abia miercuri seara, joi dimineaţă am facut bagajele şi joi afternoon am dat pe la O’Hare ca să vedem ce spune şi el despre voiajul ăsta cu paşaportul expirat şi cu un fel de foaie volantă la purtător, numită titlu de călătorie.

Am făcut check-in la United Airlines şi doamna de acolo ne-a lăsat să aşteptăm până se lămureşte cu supervizorul, care la rândul lui s-a dus să se lămurească cu supervizorul, care la rândul lui a făcut la fel. Ultimul supervizor din schemă era deja gata lămurit, aşa că am trecut cu bine de formalităţi şi ne-am îngrămădit şi noi printre panglicile de ordine spre punctul unde nu trece nici musca neredusă la stadiul de doamnă în ciorapi subţiri. După cum am mărturisit deja, un individ a ţinut să tragă una din măsuţele pe care odihnea bagajul meu de mână şi bagajul în cauză s-a dat cu fundul de pământ. Nu s-au produs pagube majore, deşi o lungă perioadă de timp am avut impresia că s-au produs. Am mers mult, mult până am dat de avion. Uitasem cum e un avion din ăla mare, de, dacă n-am mai voaiajat de mult.

N-am luat cu noi mâncare, numai două banane. Era bine dacă luam, căci la United Airlines ne-au dat ce-au mai avut şi ei prin cămară. Cred că au căutat mult, cu o lanternă veche, şi şi-au băgat adânc coatele în raft ca să scoată pastele şi puiul de la un alt zbor transatlantic. Îmi amintesc o stewardesă într-o uniformă care aducea foarte bine cu uniformele pe care le purtam la şcoală în clasele V-VIII. S-a şucărit puţin pe noi că i-am cerut mereu apă no ice, ne-a spus că I got you, gocea adică, şi aici s-a încheiat relaţia de afecţiune dintre noi. Noaptea a fost, evident, foarte scurtă şi apoi a apărut Europa, ooo, Europa mea. Ce-am mai sorbit-o din ochi, ce-o mai sorbeam şi din lentile dacă aparatul foto nu era complet descărcat!

(mai vine)

12 comments:

Ionela said...

Am ras un pic, mai ales cand a vazut ca si tu ti-ai furat-o de la United (stiu, stiu...nu e frumos, dar e sanatos). Am zburat cu ei sped/din Wyoming si asa am aflat ca sunt scumpi la bilete si zgarciti la mancare.

Eu ma transform in Fomila cand calatoresc. Cand am plecat spre Wyoming mi-am impachetat juma' de geanta de mana cu mancare :)) si am mai bagat sub nas si in O'Hare. blush, blush

Anna (Zuzu) said...

Bine ca voi macar puteti transporta mancare. Aici nu merge. O ciocolata daca iei din Duty Free Shop, si pe aia o baricadeaza si sigileaza si nu ai voie sa o deschizi decat la destinatie...
Nu mai zic cum se bulbuca la vreo sticluta de apa/cola...
Deci se mananca prost si la Tarom, si la Czech Airlines... nu numai la UNited.
Singura mancare vag mai buna a fost la Aegean, dar tot asa, o firmiturica. Noroc ca dura zborul numai o ora si un sfert...
Astept continuare si ma duc sa scriu si eu partea a doua de la "weekend la Bruxelles", vad ca toti s-au pus pe calatorit perioada asta hehehehe

amallia said...

Ionela, acuma am mers prima oara cu United astia cu camara goala... si asta pentru ca erau combinati cu Lufthansa si am avut o legatura excelenta spre Timisoara. Probabil fac si ei economii, ca (aproape) toata lumea :))

amallia said...

Anna, draga mea, asa e, la zborurile astea scurtutze dau si ei acolo ceva mic, dar la ditamai Atlanticu se simte nevoia de ceva mai consistent. Mai ales ca am plecat cu ceva emotii si cu burta goala. Cu securitatea m-am mirat si eu, am avut o sticla de apa si nu mi-au luat-o, nu m-au pus sa o gust, sa vada ca nu e explozibil. Unde mai pui ca la sosirea la Munchen dinspre America, eu m-am oferit repede sa ma descalt, ca americanu cu constiintza, dar mi-au spus nemitii aceia draguti ca nu e nevoie...

Mihaela Iacob said...

Amalia, pai ce faci..? ne-ai asezat la masa si ne-ai lasat numai cu aperitivele, inca de acum 3 zile..?? unde-i felu' unu, unde-i felu' doi, unde-i desertu'...?? crapam de foamea curiozitatii aici, putina mila te rugam...:)

Anna (Zuzu) said...

Cand "mai vine"?!?! :-))

corinamirela said...

Te salut, draga Amalia, acum ca ne stim de-adevaratelea parca e salutul si mai cald.
Ma bucur ca te-am intilnit, emani o blindete care mi-a mers la inima, m-a si cam blocat- nu stiu de ce asteptam sa intilnesc o fiinta energica, pusa mereu pe glume- tu esti o fetita dulce si inteligenta, cu un farmec aparte.
Ecourile intilnirii de la Alice sunt inca vii la mine, nedecantate toate- si nici nu vreau practic sa distrg corola lor de minuni...explicindu-le. Pentru mine, a fost enorm, abia daca am reusit sa ma adun si sa fiu politicoasa daca nu prietenoasa cu atitea fiinte deosebite. Uf!
Sunt tot aici, ma uit dupa munti cind e senin si ma gindesc la tine.
Felicitari si pentru articolele din Tango.

amallia said...

Mihaela, vine tot ce am promis :)

amallia said...

Anna, acusica, sunt cu gandul tot la scris.

amallia said...

Corina draga, iar ai fost prea buna cu mine. Aseara m-am uitat mult la poza ta cu Alice si cu inima in revista. Cred ca si eu am strans in mine toata intalnirea, a fost o calatorie atat de lunga dar si-a meritat fiecare secunda. Si abia cand m-am trezit din somnul de dupa reintoarcerea la Deva, mi-a venit in minte si in inima: Corina... n-am vorbit cat as fi vrut cu Corina.

Ghiocel07 said...

Amelia draga, de mult nu mai citesc presa scrisa din Romania. Doar o revista, doua. Acum din cauza ta am inceput sa dansez Tango. Frumos, sper sa ramana asa. Pupici calzi intr-o dimineata racoroasa de acasa.

amallia said...

Ghiocel07, draga mea, cred ca mi-ai facut cea mai mare bucurie. O sa ramana asa, ai sa vezi.