Friday, June 19, 2009

O zi bună

Toată lumea, cu mic, cu mare, îmi spune hi şi îmi doreşte o zi bună. Vecina de la casa de alături, bătrânelul care îşi face plimbarea de dimineaţă ajutat de cadrul metalic, conductorul de tren, şeful, poştaşul, colega temporară de birou, fata de la Dunkin Donuts, vânzătoarea de parfumuri, vânzătorul de pantofi, prietena cu care mă întâlnesc pe messenger. Aşa că m-am gândit să consemnez cum arată o zi bună. Dar una perfectă, aici şi acum? O zi lucrătoare, în care nu am lucrat.

trezirea la 7.45

cafeluţa cu două frişti mici, în cana made in Mediaş

o jumătate de litru de apă

două piersici

pornit Europa FM

o jumătate de oră de bicicletă (se eliberează în sistem o mie de endorfine la preţ de nici una)

micul dejun – un ou şi un grătar

pupat degeţele calde care ies de sub pătură

împletit codiţele

invitat codiţele la masă

telefonat unei prietene

ieşit la oraş cu jeep-ul nepersonal

vizitat Shedd Aquarium

terminat bateria aparat foto în mijlocul peştelui

jurat că de mâine voi ieşi cu ambele aparate foto la mine, câte unul agăţat de fiecare ureche

extaziat lângă peştii caraibieni

intrat pe şest la show-ul cu delfini

mâncat pişcoturi

sosit acasă fără turbuleţe de trafic

mâncat supă proaspătă de vită

descărcat pozele din aparat

citit editorialul şi un interviu din revista Tango

început un roman de Marc Levy

citit blogurile favorite

aranjat treburile pentru seară

lăsat la o parte cele doua fire de praf din ochiul zilei perfecte

venit idee pentru postul acesta

o dâră de parfum

somn bun, cu fereastra deschisă


ploaie

poate am zâmbit

promisiunii de dimineaţă proaspătă



Vă doresc o zi bună!






8 comments:

chris said...

Stii, citind mai multe bloguri nu pot sa nu remarc si sa nu fac comparatie intre strarile si visele acelora care le scriu... Citesc fiecare blog si ma influenteaza si pe mine acele stari, care de fiecare data sunt cam aceleasi la fiecare blogger... tot am vrut sa scriu despre asta.
Nu pot sa nu fac comparatie intre tine si biscu, de exemplu: tu ma transpui intr-o lume plina de parfum, cumparaturi de vis, rochii si tocuri inalte (cateodata, ca mai sunt si alte stari da asta imi place mie sa o dau de exemplu :D)... iar biscu ma face sa imi doresc sa salvez planeta si sa apreciez faptul ca am doi copii minunati si ca stau cu ei acasa sa ii cresc, fara sa aiba importanta lumea asta materiala (sau materialista?) in care traim ... concluzia: asa ca dupa ce citesc blogurile ma gandesc ce bine mi-e mie ca am o familie minunata si un parfum Armani super :D

to-morrow said...

M-am amuzat cand am citit cum ai adunat atatea ingrediente simple, le-ai amestecat si ai obtinut o zi buna. Este ca o prajitura, nu? Si exista mai multe prajituri delicioase (in pofida caloriilor) deci exista nenumarate zile bune.
Cu drag.

Amalia said...

chris, intr-o zi o sa povestesc cum te-am cunoscut, si ce insemni pentu mine. Biscu are dreptate, chiar avem de salvat o planeta, ca sa putem trai in lumea plina de parfum, uneori cu cumparaturi de vis. Eu m-am speriat de excesele care se fac acum, sunt atat de absurde, atat de nedrepte. Si e atat de greu de renuntat la ele, pentru ca prima data trebuie sa le vezi, si apoi sa nu le accepti. E bine sa ai echilibru, pana la urma poate asta e viata, stiinta si arta echilibrului, intre bucuriile fara bani si bucuriile pe bani, intre timp pentru tine si timp pentru ceilalti. Parfumare placuta :)

Amalia said...

to-morrow, multumesc! Da, e exact ca o prajitura.

Anonymous said...

Lucrurile simple fac viata mai frumoasa. E bine ca stii sa le apreciezi. Eu mai uit lasand alte fleacuri sa ma orbeasca.

Flavius Ţerbea said...

O zi buna suna chiar bine! Ce n-mi suna bine este "have a good one"...salutul/formularea asta inca ma confuseaza. Ce Doamne, iarta-ma, sa insemne HAVE A GOOD ONE asta?! Sau cand zici cuiva "saru-mana, multumesc, cu placere etc" si el/ea iti raspunde: IHI! Ca ma gandesc ca stii la ce ma refer....ca nu or fi numa' virginienii asa!

Amalia said...

Ionela, lasa ca si eu... Pe mine ma orbesc posetele :))

Amalia said...

Îhîîî, Flavius, ai dreptate. Şi mie imi vine sa le zic: da spune in mă-ta "sure", daca nu se poate altfel. De, îhîîî-ul e unul dintre challenge-urile interculturale carora le facem faţă aici. Ţi-a placut cum ţi-am explicat?

Dacă da, atunci have a good one, unde one = (de data asta) afternoon.