Tuesday, June 30, 2009

Garage sale

Sâmbătă s-au petrecut mai multe lucruri şocante, nu numai treaba cu domnii şi fundurile. Înainte de masă, nu-mi venea să-mi cred simţurilor, suburbika mea s-a însufleţit. În jur de vreo 50 de case şi-au deschis, hai să nu zic porţile, ci curţile, aleile, garajele, în cel mai impresionant garage sale de cartier american cu care m-am întâlnit până acum.

Fiecare şi-a săpat prin mondir şi a extras câteva lucruri de care nu mai avea nevoie şi despre care avea impresia că se pot vinde. Lumea circula între centrele de chilipiruri pe jos, pe biciclete, sau, unii mai conservatori, în maşini. Era o vânzoleală veselă, o însufleţire bruscă şi nesperată a unui spaţiu frumos bibilit, dar de regulă încremenit în propria perfecţiune.

Noi ne-am căţărat pe biciclete, ca nişte buni cetăţeni verzi ce suntem, şi am pornit hoinăreala. La una dintre case am văzut un covor aproape la fel ca cel pe care l-am prăpădit la plecarea din Romania, atâta doar că varianta expusă aici era albastră şi pătrată. Varianta mea era roşie, pasională, şi ovală. Am văzut poveşti pe casetă video, formatul VHS, pentru cine îşi mai aminteşte.


Am mai văzut, ţineţi-vă bine, discuri din alea cum ascultam noi la pick-ul-ul Tesla, tot pentru cine cunoaşte. Dar nu unul sau două, ci sute. Nu mi-am luat pentru că am acasă o întreagă colecţie, chiar sunt curioasă dacă mai merg. Adică sunt curioasă dacă mai merge pick-up-ul. Îmi dau seama cât de anacronic sună, dar mie lucrurile astea încă îmi plac.

Am văzut televizoare vechi scoase la vânzare, e drept că toate erau mai noi decât al meu. Dar eu când vine timpul îl duc direct la muzeu, după ce bineînţeles îi pregătesc psihologic pe curatori, să nu leşine de bucurie şi de mirare.

Mai erau jucării de bebeluşi, printre care şi platforme din acelea în care stau ei fără să fugă, de te poţi şi tu duce la un pipi long overdue. Acasă am folosit una împrumutată şi sosită tocmai din... America. Am găsit jucării nejucate, cu eticheta Disney neatinsă şi o carte nouă cu Dumbo, la 25 de cenţi.

Umblând noi din (aproape) casă în casă, am văzut că oamenii pregătiseră şi apă şi sucuri şi hot-dogi pentru hoinari, contra cost, desigur. Prima dată am spus ce proşti, cine o să le cumpere apa. După vreo două ore, după ce am terminat cele două sticle de apă plată pe care le aveam cu noi, am spus ce deştepţi.


Un ţânc a sărit la mine să mă chestioneze, pe un ton de sales-associate la AT&T, dacă vreau pop and water şi i-am spus că nu, apoi am întrebat în stânga şi în dreapta, acolo unde ne erau prietenii, ce este pop and water şi am aflat că este tot un fel de suc. Eu credeam că e popcorn. Apoi ne-am retras fericiţi spre căşile noastre, cu prada înghesuită în coşuleţul Adelinei şi supraveghetă foarte atent de ea.






11 comments:

Anda said...

Intotdeauna m-am intrebat daca "vanzarile din garaje" vazute in filme chiar exista. Eu, una, ador sa scotocesc printre vechituri. Pe insula, intr-unul din porturi, era un magazinas numai cu lucruri uitate de oameni pe plaja, pe yachturi, pe faleza...Am ochit niste pantofi cu toc si flori mici si rosii, dar imi erau mari, din pacate...

Ionela said...

Si mie imi plac garage sales. Prima mea piesa de mobilier asa a fost achizitionata. Mereu imi voi aminti cum ne-am ales amandoi cu grija ce ne luam noi impreuna pentru prima data ceva. :))

Ionela said...

Amalia, iti raspund aici pentru postarea trecuta, daca nu e cu suparare. Spre mirarea mea, sunt unii care au inventat un festival anual de mooning. http://www.moonamtrak.org/

amalia said...

Ionela, fii atenta ce am gasit (printre aletele) pe wikipedia, unde m-am dus sa ma lamuresc mai bine cu mooning-ul asta.

"In 2006, a Maryland state appeals court determined that mooning is a form of artistic expression protected by the United States constitutional right of freedom of speech"

:)))

amalia said...

Anda, chiar exista, si prind avant, acum cu criza economica. Dar cred ca si inainte aveau clienti, de multe gasesti lucruri noi si bune, daca scototcesti si daca ai noroc. Ca in viata :)

Anda said...

Da, bine punctat, ca de obicei! Ca si cu pantofiorii mei cu toc si flori mici si rosii...si daca au mai fost luati, macar sa fie...marimea potrivita!

Ionela said...

Ha, ha, ha. Oare ce ar vrea sa exprime arta asta prin a arata fundul? Asta inseamna ca putem cu totii deveni artisti?

amalia said...

Anda, asta o sa o tin minte mult timp :) Cred ca o sa apara pantofii potriviti, o sa fie tot cu flori si frumosi, frumosi nevoie mare.

amalia said...

Ionela, cred ca dupa tribunalul ala din Maryland, da.

Mi-a placut ce mi-ai zis de prima piesa a voastra de mobilier. E interesant la actiunile astea, ca ai emotii, daca gasesti ceva foarte misto si foarte convenabil?

chris said...

hahaha, sa stii ca platforma aia imprumutata s-a mai imprumutat la inca vreo... nici nu mai stiu cati bebelusi, asa de multi au fost, si acuma il serveste si pe Stefanut ... si mai urmeaza...ca tocmai am 2 prietene care m-au anuntat ca o sa aiba bebe2, acuma nu stiu la care din ele o sa i-o dau sa nu se supere vreuna... :)

amalia said...

chris: da-o la bebele care vine primul, primul sosit, primul servit :))