Monday, June 8, 2009

Holy and faraway cow!

Stând aşa pe prispa casei şi numărând avioanele, mi-am amintit o secvenţă antologică din copilărie. De multe ori am impresia că numai mi-am închipuit copilăria mea românească de la ţară, că e unul dintre visele şugubeţe care mă foiesc de pe o parte pe alta a globului pământesc. Bunicii mei s-au dus demult, asta e prea trist ca să intru acum în amănunte. Sunt fericită că am avut o copilărie grozavă, într-un sat cu un castel adevărat, înconjurat de un parc splendid. Bunicii mei trăiau cu nostalgia timpurilor în care la castel venea în vizită, destul de des, Regele Mihai. Bunica tot mai spera că regele se va întoarce în ţară la un moment dat, noi dădeam atoateştiutori din mână, şi pe ascuns şi din cap, aşa ceva părea cumva fantastic, de neconceput. Ieri, stând şi aşteptând să iasă copii de la şcoală, mi-am amintit aceste lucruri şi m-am uitat apoi la lumea din jurul meu, atât de sută la sută alta, atât de esenţial diferită.

Dar pornisem de pe prispa casei şi de la avioane. Stând pe trepte şi rătăcind cu privirea pe traficul aerian şi pe traficul rutier (ambele la fel de intense), mi-am amintit cel mai interesant moment al serilor copilăriei, momentul pândit şi aşteptat în care veneau acasă vacile. Plecau la păşune dimineaţa, la o oră la care eu abia mă întorceam de pe stânga pe dreapta în patul confortabil, şi soseau lent spre seară. În fiecare zi le îngrijea altcineva din sat, oamenii făceau cu rândul şi astfel aveau toţi asigurat zilnic un cow-care de calitate.

Abia aşteptam să vină iar rândul bunicilor mei, mergeam cu ei şi pretindeam şi eu şi ei că ajut la regularizarea itinerariului câte unei viţici mai impertinente. Vacile beau apă din Mureş şi se desfătau cât era ziua de lungă cu iarbă proaspătă de pe luncă. Viaţă grea, ce mai. Iar eu îmi duceam cu mine o carte şi sendvişuri şi citeam sau stăteam la soare. Şi nici măcar prin vis sau prin gând nu-mi trecea că într-o bună zi lucrurile astea vor deveni ceva cumplit de exotic, cumplit de îndepărtat. Şi totuşi nu au trecut sute de ani, numai în jur de douăzeci. Şi un Ocean, desigur.

Seara, când începeau să se arate pe uliţă vacile, o strigam emoţionată pe bunica şi deschideam porţile cele mari, ca să fie pregătite pentru importantul eveniment. Vaca-mamă sosea prima, se scărpina un pic de dudul din faţa casei, ne privea blând şi înţelegător şi se încadra cuminte în pătratul porţii deschise. Apoi venea şi viţeluşul şi uneori o lua la picior şi ajungea în grajd primul. Bunicul le lega, aveau un fel de lanţ mai lejer, le aranja fânul în iesle şi apoi trecea la muls vaca, într-un vas alb numit şuştar. Niciodată n-am să uit şuştarul cel alb, oricât de americană sau europeană sau mai ştiu eu ce altă bâzdâganie aş putea să mai devin. Lumea ieşea pe la porţi când veneau vacile, se pasau în zbor ultimele zvonuri, cine a fost văzut venind de la gară cu trenul de şase, când a plecat a lui Iosu la Arad, când vin nepoţii în vacanţă, ce medii au avut ei la biologie. Era frumoasă lumea aceea, era foarte legată, ca să nu mai punem la socoteală că era şi foarte organică.

Eiiiii, knock, knock, knocking on heavens door, vorba ăstuia care cântă la radio.

16 comments:

Flavius Ţerbea said...

Pe vaca lu' bunica o chema Florica. Si era roscata si venea pe inserat agale acasa. "Vine ciurda" era o expresie magica...eveniment major in sat. Acum nu mai este ciurda in satul ala ca oamenii au cam murit sau au prea imbatranit. Castelul grofului s-a dus odata cu CAP-ul...i s-au furat caramizile si ferestrele...Si grinzile!
Si de la laptele Floricai imi ieseau "blande".

Amalia said...

Flavius, tabela de marcaj arata 1-0 pentru tine, eu nu-mi amintesc numele vacii/vacilor. Dar nu stiu de ce stand asa pe prispa, cum am spus, si vazand cum trec Cadillac-urile si Nissan-urile si Toyotele si alte grozavii, eu mi-am amintit cum veneau acasa vacile!! Curat mister :))

Unknown said...

Vazand o poza cu Elmo, la ferma :) , i-am povestit lui G. cum imi mulgea mie bunica, direct in gura si ce bun si spumos si cremos era laptele ala, direct din tzatza vacii. La care el: "OMG! That wasn't even pasteurized!!!" :)

Amalia said...

Ana-Maria, can you believe it? Lapte nepasteurizat! Nu stiu daca era sanatos sau nu, asa nepasteurizat, nenimic, dar era macar gustos. Asa si noi, mergem la ferma, la Chicago este si un fel de mini ferma la o gradina zoologica mai mica, din centru. Acolo sunt cateva animale si putem inhala miros de balega, la o adica.

Anonymous said...

Oooo...vacantele la tara au fost splendide.
Noi (vreo 6 verisori si verisoare adunati pe capul bunicilor) ne duceam seara inaintea vacilor. O luam la picior pana in capatul satului ca sa aducem vaca acasa. (Ea vaca stia sa vina acasa si singura, dar aventura noastra ar fi fost distrusa daca am fi acceptat realitatea.)
Si noua ne mulge bunica lapte la fiecare in cana lui si intr-o farfurie adanca pentru pisici, dupa care in galeata. I-am zis asta sotului si a zis ca e "gross" (scarbos) si "unhealthy" tot pentru ca nu era pasteurizat. La care i-am zis ca din moment ce mai traiesc bine merci si azi, inseamnca ca era bun.

Zilele trecute am fost la zoo si aveau capre intr-un tarc(la zoo!!!). I-am zis sotului ca am muls capre, ca am baut lapte de capra si diferite feluri de branza facute din laptele lor. Replica lui a fost aceeasi: "disgusting!" Am incercat sa-i explic valorile nutritive. Fail. He is brainwashed de societatea in care a fost crescut.

Noua ne place de copilaria nostra, lor de a lor, si fiecare nu-l intelege pe celalalt. Dar totusi eu sustin sus si tare ca a nostra e mai copilarie decat a lor (daca se poate spune asa): e mai faina, mai inocenta, mai plina de viata.

biscu said...

sunt de acord cu tot ce ziceti aici.
semnat: un mare fan al laptelui nepasteurizat si organic :)

Amalia said...

Ionela, asa am zis si eu, ca atata vreme cat nu dam semne majore de aiureala, laptele organic a fost bun!

Amalia said...

biscu, stiam eu ca esti de-a noastra :))

D.I. said...

La mamaia mea asteptam cu nerabdare trecutul (pe inserate si pe dealul mare din spatele casei) oilor...cu zdranganitul acela pur al clopoteilor de la gatul lor si cu latratul protectiv al cainilor ciobanesti...S-au dus vremurile acelea, Amalia. Acum e timpul X-Box-urilor si al simularilor pe calculator.

Anonymous said...

Stii ce e interesant ? ca aceleasi vise despre satul transilvan unora le provoaca amitiri si vise si unora cosmare :( eu mi-as da casa fericit de aici din paradisul cu vaci contra unui garaj cu dependinte in Deva...durerea e ca aci la mine e plin de case de vinzare da nu le vrea nimeni.

Amalia said...

Mihaela, draga mea, eu cu nostalgia vacilor, tu cu a oilor, copii vor avea nostalgia X-Box-urilor (orice ar fi ele), si vor scrie pe ce o sa inlocuiasca peste 30 de ani blogul despre nostalgiile lor :))

Amalia said...

Blogu' lu Ninu: ai mare grija cu ce dai fericit!! Si eu mi-am dat apartamentul fericita (chiar fericita) pe..., ei, pe altceva, sa nu intram acuma in amanunte, dar n-a iesit cum credeam :))

Amalia said...

Dar daca totusi tii sa dai paradisul cu vaci, eu iti doresc sa reusesti si sa fie bine!

Meme said...

Ce frumooooos! Amalia, ai gena de povestitor, dintr-ala sfatos si intelept. Mi-ai umplut sufletul cu mireasma de amintiri din copilarie. Ale mele-s legate de verile in Baragan, magarusul Petrica, pazitul pepenilor, porumb copt in tzepushe, direct in flacari, ciorba de peshte prins de mine cu "tarbocul" (cu "a" din Rom"a"nia), funeraliile puilor de gaina, mai putin norocosi, rosii imense si zemoase pe care le mancam fara sa ne pese ca n-au fost spalate, apa scoasa din fantana cu ciutura si serile cand vecinii bunicilor se strangeau "la banca" si spuneau povesti inspaimantatoare cu moroi...

Amalia said...

Helen, erau vremuri bune, asa zic eu acum. Trebuie sa le pastram macar in cuvinte, daca realitatile acelea tind sa se destrame intr-un fel sau altul.

Sofie said...

Si eu mi le aduc aminte ...
pe Florica, apoi a fost Mica, Breaza, din nou Florica...
traistuta cu o bucata de piine, brinza, circeagu' de apa, cartea de citit si cusatura :) ...opritul la gradina de pe vale sa luam castraveti si rosii ...
laptele cald cu spuma in canita rosie cu buline albe ...
au fost vremuri frumoase ... am fost copii!