Tuesday, June 9, 2009

My Chicago

Pe muzica domnului coleg de internaţionalitate Haddaway, care declară că life will never be the same, mă suflec şi mă apuc de treaba trasată de Flavius, preşedintele adunării noastre spontane de blogări (cred că aşa ne numim). Între timp mai intervine în fundal şi o replică dintr-un film românesc care se derulează în treaba lui pe TVR Internaţional: aşa să ştii, că fără şcoală nu merge.

Acestea fiind consemnate, hai să ne închipuim că vă apropiaţi de Chicago. În primul rând eu nu-i spun Şicago aproape deloc, nu pot, nu că nu vreau. Bine, îi mai spun Şicago la ocazii speciale. În rest şi în privat îi spun Cicago, de, urmă de gintă latină.

Buuun, să zicem că sunteţi în avion. Dacă aterizaţi ziua şi nu sunt nori, s-ar putea să vedeţi downtown-ul pe vreo fereastră. Asta dacă nu sunt acoperite toate hublourile pentru că acolo stau tipi care au văzut în câteva rânduri întreaga lume şi sunt deja sictiriţi de panoramele marilor oraşe. Şi dacă aterizaţi seara o să vedeţi downtown-ul, ba chiar o să fie mai spectaculos.

După ce aţi aterizat cu bine, străbateţi kilometrii de culoare de la O’Hare şi depăşiţi cu bine amprentarea (acolo să aveţi mare grijă, vi se va introduce în sistem microbul cumpărăturilor). Apoi vă recuperaţi valizele cu vişinată de casă şi alte cadouri pentru americanizaţii voştri dragi, cu hainele personale (nu aduceţi multe, oricum o să cumpăraţi, la câte milioane de magazine sunt, întotdeauna o să găsiţi ceva foarte frumos şi absolut convenabil). După ce duceţi toate la bun sfârşit, vă rog, faceţi bine şi ieşiţi pe uşa terminalului.

Rudele şi prietenii vă aşteaptă deja de o oră, la început au fost emoţionaţi, acum sunt şi puţin nervoşi. Au verificat că aţi plecat din Budapesta, Amsterdam, Frankfurt sau Londra şi, în consecinţă, trebuie să apăreţi din minut în minut la ieşirea A sau B a terminalului internaţional. Dacă sunteţi aşteptaţi la ieşirea B veţi ieşi, desigur, pe la ieşirea A.

Bun, să zicem că ne-am întâlnit, v-am luat bagajul şi am plătit parcarea. Nu vă luaţi după faptul că poate fac pe dura, mi-era un dor nebun de voi. Ne lansăm împreună pe autostradă, îmi povestiţi ultimele bârfe şi zvonuleţe de acasă, nu sunt om dacă nu le ştiu. Ajungem repede, mâncaţi ce am gătit din greu în ultimele două zile şi apoi dormiţi. Mâine o luăm la picior.

















Prima şi prima dată mergem pe centru. Pe Michigan Avenue. Acolo găsim zgârăie-nori, unii dintre ei chiar dantelaţi şi bibiliţi cum îmi plac mie. Aceştia sunt, bineînţeles, printre cei mai vechi, când mai era timp de bibileală. Oricum, există atmosfera aceea de oraş mare, cu plimbăreţi veniţi din toată lumea. Majoritatea poartă şlapi cu gaică între degetul mare şi restul degetelor, flip-flopi. Dar sunt şi doamne cu toc şi cu coc. Bine, poate nu chiar cu coc, dar cu frizură mai elaborată, în unele cazuri chiar şic. Lumea leagănă plase de hârtie cu diverse cumpărături, care mai de care mai firmoase şi mai mari. Oamenii vorbesc tare, sunt veseli, viaţa erupe în cel mai grozav fel.











































































După plimbarea pe Michigan Avenue, vreţi, nu vreţi, ne deplasăm la Art Institute. Nu plătiţi nimic, ştiu un truc de băştinaş, care ne va permite să umblăm prin muzeu cât ne ţin ochii la frumuseţe şi picioarele la solicitări.

Pe mine, dacă mă pierdeţi, mă găsiţi la galeriile impresioniştilor, dar ştiţi asta deja, nu vă mai plictisesc. Acolo am căpiţa mea de fân favorită, peisajele iubite, tot tacâmul. Unele ghiduri turistice dau Institutul de Artă drept prima atracţie a oraşului. Mergem la etajul unu, vedem picturile şi apoi ne strecurăm, dacă vreţi, şi în aripa nouă.


























































Pe râul Chicago în downtown sunt poduri foarte dese, şi toate se pot ridica să treacă bărcuţele cu pânze.















Putem face o pauză de urbanism şi mergem să savurăm Templul Bahai, acolo unde sunt acceptate toate credinţele şi toate rugăciunile, într-o înfrăţire care poate ar trebui să se manifeste ceva mai des între popoare şi între convingeri de tot felul. Există numai şapte temple Bahai în lume. Templul este aşezat într-o suburbie afluentă, ca să nu spun putred de bogată. Dar dincolo de asta, locaţia e deosebită, aproape lângă malul lacului, verdeaţă, îţi merge la inimă.
















Putem vizita casa natală a lui Hemingway din Oak Park.
















Revenim in centrul oraşului, ne plimbăm şi facem poze pe faleza cu tei, unde în iunie miroase superb.















Şi pentru că avem prieteni cu şcoală, ştim unde să ne urcăm la etajul zece pentru a fotografia o panoramă în care trenurile par un joc din camera copiilor.
















Apoi urcăm la Hancock Tower, unul dintre cele două turnuri renumite, alături de Sears Tower. Hancock Tower este chiar pe Michigen Avenue şi oferă şi vedere directă la lac.
















Fântâna Buckingham din Grant Park















După atâta activitate urbană petrecem o zi la grădina botanică, sigur prindem covoare de flori, comandăm şi o zi potrivită, nu prea caldă, nu prea rece, fără vânt, cer senin şi exact atâţia farănhaiţi cât e optim. Acolo vom întîlni cel puţin o nuntă şi aproape toţi nuntaşii vor vorbi româneşte. Dacă avem cu noi copii, aceştia vor face o poză cu mireasa (care între noi fie vorba, habar n-are în ce se bagă, dar orişicum, poza rămâne). Ne răsfăţăm prin grădina simţurilor, colindăm aleile, spunem bancuri, dăm pâine peştilor graşi şi blânzi din lac. Dacă e seară or să ne cam mănânce ţânţarii, sau măcar o să încerce, dar noi am fost deja mai şmecheri decât ei, ne-am uns cu diverse poţiuni protectoare.































Dacă vizita la Chicago e scurtă, nu o putem încheia fără o plimbare cu vaporaşul pe lac şi pe râu, printre zgârâie-nori. Dacă vizita la Chicago e lungă, cu atât mai bine, o să găsim o grămadă de lucruri de făcut, numai să începem o dată :)













































21 comments:

oana said...

Amalia,multumesc pentru plimbare, doamne ce frumos a fost! De azi am sa adaug si Chicago-ul pe lista cu locurile vizitate.

Lola said...

ma duc sa-mi dau lustru la slapi sa-i am gata de drum.

amalia said...

Oana, il poti adauga de-adevaratelea, daca iti vine pofta :) Cazarea, masa si dansul le asigur eu.

amalia said...

Lola, gata slapii, cand sosesti?

Donazz said...

Pai si mie ce-mi mai ramine de zis :(
hehehe, i will find something..

Sonice said...

Amalia, ma ispitesti...
Eu maine plec in Spania, Barcelona, Mallorca. Ar trebui sa sar in sus de bucurie, dar am o stare naspa, o tristete apasatoare, care nu se asorteaza deloc cu orarul de saptamana viitoare. Si nimeni nu ma intelege, toti ma privesc chioras ca sunt trista. Si poate nici nu-i nimic de inteles, lumea mea e sucita, realizez asta.

Ionela said...

O plimbarica virtuala pe cinste. Esti buna pe post de ghid turistic.

corinamirela said...

Da, multumesc si eu de ,,calatorie,,- minunat, realizez odata in plus ca locuiesti intr-un oras urias, civilizat, modern. Draga Amalia, te felicit si pentru articolele din Tango, le citesc totdeauna cu placere, acum ca imi vine revista si acasa!

Sofie said...

Ce fain ai povestit de Chicago ...mi-am adus aminte de kilometrii din OHare si de cum m-am pierdut la shopping de parfumuri, lol.

Mihaela Iacob said...

Draga mea, data viitoare sa-mi soptesti si mie la ureche trucul ala legat de Muzeul de Arta...poate imi mai indrept candva pasii intr-acolo...Multam' de plimbare, eu una m-as muta intr-un CIcago de Texas de mi-ar sfarai picioarele..!

amalia said...

Donazz: tie iti ramane de zis ceva mai frumos si mai haios. Abia astept :)

amalia said...
This comment has been removed by the author.
amalia said...

Sonice: draga mea, lume sucita la lume sucita nu-si scoate ochii, asa ca te inteleg dar te sfatuiesc sa dormi bine, sa ai drum bun spre Spania si sa nu sughiti, pentru ca am sa ma gandesc la tine. Ola!

amalia said...

Ionela, pai hai!

amalia said...

corinamirela: iar ma faci sa-mi fie si mai dor de tine!

amalia said...

Sofie: cum te-ai pierdut la shopping de parfunuri?

amalia said...

Mihaela, ti-l soptesc, cum sa nu:))

biscu said...

merci de plimbare Amalia. chiar nu stiu cand vom ajunge acolo.
pupici

amalia said...

Biscu, noi va asteptam :)

Flavius Ţerbea said...

Preşedintele adunării noastre spontane de blogări zice ca a citit postul asta chiar in ziua lansarii lui la apa dar din motive de lipsa de timp nu a apucat sa zica o vorba, doua de duh! Foarte frumos, melancolic si tehnic a fost descris Cicagoul tau! Io promit ca saptamana asta sa ma las prins de inspiratia creatoare si sa zic ceva de al meu satuc...
Multumesc ca ai scris ca ma speriasem ca nu o sa scrii...ca nu ai zis nimic ca da sau ca nu cand mi-a venit mie ideea aia creatza! Ca sa zic asa: no, asa!
Acum mai asteptam pe Dona si pe Lola sa scrie...
Si pe toata lumea, why not?

amalia said...

Uh, mersi de feedback, ma gandeam eu, ma, sa nu zica chiar nimic presedintele!! Cand te prinde inspiratia, las-o sa-si faca meandrele, ca noi abia asteptam.

Postul asta a fost... surpriza-surpriza :))