Saturday, June 13, 2009

Ceşcuţa de cafea

Deşi nu sunt prea prietenă cu tehnica de vârf, acum mi-aş dori să fiu. De la o vreme visez un dispozitiv inteligent, care în secunda când deschid ochii, să îmi înfunde în gură o conductă subţire cu cafea. La mine intervalul dintre trezire şi băutul cafelei este cu adevărat periculos. Ferească Dumnezeu să mă opresc cu ceva trebuie neprevăzute, în drumul până la bucătărie, că pot bufni în aşa fel încât stric întreaga zi. Îmi amintesc nedreptăţile pe care mi le-au făcut diverşi, de la origini până în prezent, şi poate chiar până în viitor.

Uneori adun pe drum vreo hârtiuţă de pe covor, apoi mut o sticlă de apă plată, poate merg să mă şterg cu un şerveţel pe faţă, aranjez nişte parfumuri lângă chiuveta din baie, îmi tai unghiile, sună telefonul, sună cineva la uşă, trebuie să îmi schimb pijamaua cu patalonii de trening, încălzesc laptele copilului, adaug cacao, deschid geamul, închid geamul că e toamnă iar, şi aşa a trecut o jumătate de oră şi încă n-am băut cafea. Mi se rostogolesc prin memorie toate nenorocirile, toate neîmplinirile, toate neîndrăznelile, toate cusururile planetare.

Apuc cu stânga ibricul albastru, dibui cu dreapta robinetul, pun linguriţa de zahăr şi, cu ultimele puteri neerodate de nenorocirile lumii, deschid aragazul. Apoi eşuez pe un scaun lângă masa de bucătărie şi aştept, aştept să aud murmur de apă fiartă. Când fierbe, îmi încordez voinţa, mă ridic, şi umblu la borcanul de cafea Jacobs. Şi aici, ca şi acasă, beau tot Jacobs, asta îmi place, cu asta m-am obişnuit. Adevărul este că la Chicago ne salvează magazinele poloneze, altfel ar fi destul de trist.

Am un set de şase ceşcuţe, roşii cu negru şi auriu, şi îmi sunt îngrozitor de dragi, le-am adus de acasă şi sunt fabricate la Emailul Roşu, la Mediaş. În cănuţa mea roşie se răsfaţă cea mai bună cafea, şi apoi se produce miracolul. Cafeaua gâdilă în talpă nişte neuroni, ştie ea care, nu-i treaba mea, şi ce crezi, lucrurile încep să se aşeze în ordine. Prin sistem se porneşte să alerge nişte dopamină, başca ceva serotonină, şi, pe la jumătatea ceşcuţei, la orizont apare o Amalie aproape umană. Iar la răsăritul zaţului vedem o Amalie aproape fericită, capabilă să înţeleagă că dincolo de norii acestei dimineţi se ascunde şi se răsfaţă soarele.





15 comments:

Americanul said...

Tocmai m-am lasat. Dupa trei zile e inca destul rau ca sa-ti dai seama ce dependenta iti da.

Ionela said...

Norocoaso, aici nu sunt magazine poloeze, asa ca dau pe gat cani de alea de ceai pline cu cafea "americano". Vreo 2, sa-mi ajunga. Dar m-am obisnuit, c'est la vie. As putea sa-mi comand de pe net expresso, cum face un italian cu care am lucrat, dar ma trage lenea de nas si nu apuc sa dau un search. Dai noroc, cu o halba de cafea.

Mihaela Iacob said...

N-am mai baut cafea la ibric de cand am plecat de-acasa. Adica am mai incercat anul trecut, in Spania (la mama soacra) si-n Romania, la ai mei si la neamuri. M-am defectat...Nu-mi mai place. Beau cu galonul posirca de-asta americana...

Lola said...

Cafeaua mea e la presa franceza, aproape la fel de usor de facut ca si ness-ul (cu care am avut o relatie foarte serioasa multa vreme). E tare, neagra si nu foarte fierbinte. Perfectiune.

Nici eu nu functionez fara cafeaua de dimineata. Si mi-as dori tare o poza cu cana ta de cafea, te rog frumos. Daca vrei, reciprocizez (e cuvant asta?)

Alice said...

Amalia, foarte dragut textul. Eu nu stiu cum e chestia asta cu bautul cafelei dimineata, caci nu imi place cafeaua deloc. O beau doar in sesiune, obligata de teancurile de cursuri pe care le am de invatat. Si tot sesiunea m-a facut atat de tacuta pe blogul tau. Trimit o imbratisare, departe, inspre tine.

to-morrow said...

Canuta rosie de la Emailul Medias, in care sta cafea Jacobs, bauta in America? Suna ca o intalnire a culturilor :)
Mie imi place foarte mult mirosul boabelor de cafea proaspat rasnite.
Si mirosul cafelea care de abia a fost facuta. E o incantare pentru simtul olfactiv.
De baut, dimineata, beau nes fara cofeina. E mai usor de facut cand alergi intre baie, bucatarie si dulapul cu haine, inainte de a pleca la serviciu. Eu functionez la fel, cu sau fara cafea.
Doar sambata si duminica imi permit un "ritual al cafelei".
Chiar, ce-ar fi sa lansezi o leapsa, cu ritualul cafelei?

amalia said...

@Americanul: sa stii ca si eu am avut o perioada in care am functionat (cumva) fara. Acum beau din nou, imi place, de ce sa nu?

amalia said...

@Ionela, daca vrei, iti pot trimite de aici, prin posta. Numai sa-mi spui.

amalia said...

@Mihaela: peste tot o beau la ibric :) Poate m-am defectat eu. Mai avem in casa un fel de dispozitiv care o face, cumva, la aburi, dar n-am rabdare sa-l folosesc.

amalia said...

@Lola: suna bine si presa franceza, cum se procedeaza?

amalia said...

@Alice, tu, cu imbratisarile tale de la Cluj, mereu ma faci sa imi amintesc studentia. S-a terminat cu bine sesiunea? Te pup si eu, abia astept sa ne mai intalnim, cumva, undeva.

amalia said...

@to-morrow: iar ai dreptate, cred ca e o intalnire a cluturilor!! Mersi de comentariu, tare mi-a placut.

Lola said...

Da-mi cateva zile si o sa scriu si despre iubirea mea cu presa franceza. :)

Flavius Ţerbea said...

Io cand am vazut poza mi-am zis ca recipientu' ala e de-al nostru, de la Medias! Inconfundabil...are si mama acasa! Cred ca toate mamele din Medias au asa ceva acasa. Si ibricul ar fi frumos sa fie tot de acolo...
In rest, al naibii de dependenta cafeaua asta. Sau noi cu ea...
Si cica nici nu-i sanatoasa, ca face pietre la rinichi. Aia nu stie, vorbeste prostii.
O ca bine ma simt ca am vazut poza cu cescuta aia!
Traiasca Emailu' Rosu! Am citat de pe frontispiciul fabricii falimentare celebra la vremea ei.

amalia said...

Flavius, am un unchi la Medias, asa ca... asta e :)) Foarte misto citatul, mare pacat ca n-a fost sa fie.