Monday, February 23, 2009

Omuleţii boemi

Cine ar putea să ştie să ajute şi să înţeleagă un biet suflet care încearcă de zile bune să potrivească poza cu cei doi simpatici care se înţeleg din priviri dar care nu se shrink to fit cu conturul sub nici o formă. I-am lungit, i-am lăţit, i-am micşorat, i-am rugat, i-am luat cu binişorul, i-am luat cu răuşorul şi n-am obţinut nici un fel de rezultat notabil. Numai pe mine m-am găsit în blogosferă cu o potrivire atât de generatoare de insatisfacţii. Eu nu renunţ la omuleţi şi conturul acesta nu renunţă la mine iar răbdarea părţilor implicate şi-a stors ultima picătură. Dacă singura soluţie are ceva de a face cu aşa numitul HTML atunci nu mai există nici o soluţie pentru că mie mi-e frică de el, ca de toate aspectele tehnice ale vieţii, atât de utile dar atât de misterioase.

Omuleţii au şi ei o istorie, sunt bucureşteni de felul lor, trăiţi şi desfătaţi o viaţă la capitală, umblaţi, destupaţi la păreri şi la comentarii. Au locuit aproape de staţia de metrou Grigorescu, într-un bloc proprietate personală de la bun început. Din păcate nu proprietatea mea personală. Eu m-am ales numai cu ei şi i-am îngrijit cu duioşie, i-am şters de praf (nu zilnic, nici săptămânal, dar totuşi), i-am împachetat bine după ce le-am rupt gura cu declaraţia plecăm puţin în America. Ei, bieţii, nu s-au opus, câtă vreme sunt împreună viaţa li se pare trăibilă şi cu un oareşce haz subtil, parcă de la o vreme tot mai subtil. Ieri i-am auzit discutându-mă pe şoptite:

Crezi că nimereşte?


Nu ştiu, uite, încearcă.

Acuma ne-a micşorat prea tare.

Acuma prea ne-a lungit.

Stăpâna asta a noastră pare că nu ştie ce face.

Aşa cum spui, dar e totuşi simpatică sărăcuţa şi mi se pare că ne iubeşte cu adevărat.

Să ceară ajutorul altcuiva dacă nu se descurcă singură.

O ştii, prima dată dă cu capul, apoi cere ajutor.

Poate se mai înţelepţeşte şi ea.

Poate, dar să ştii că mie nu prea îmi dă impresia.

Important e să fim sănătoşi. Vezi că ţi s-a deranjat puţin baticuţul.

Mersi, îndreaptă-ţi şi tu pălăria şi hai să luăm aminte la ziua de azi.

12 comments:

to-morrow said...

Ce cale lunga au strabatut omuletii tai! Si acum stau la loc de cinste, in capat de blog. Le place in America? Au invatat limba?

Mikidos said...

Ce draguti sunt! Sa ii aduci in vizita la mine!! O sa le fac bezele cu cocos! Vezi ca stie cineva sa te "ajuteze", hihi..Roaga pe Dona sa roage pe cineva sa te invete. Desi mie imi place cum se vad piticeii acum..auzi..pune un negru in spatele lor, o panza neagra, un carton, ceva. Ca se "decupeaza" mai bine:)

Mikidos said...

duh..tot eu! nu negru, un fond verde sau rosu..ca are ala micu' palarie neagra..;))

amallia said...

to-morrow: astia doi? Astia au noroc ca se au unul pe altul si constata si barfesc numai intre ei, in limba originara.

amallia said...

Mikidos, ii regizez eu pe ei mai de Doamne-ajuta, numai sa apuc :). Cred ca au luat in serios invitatia, ca erau si mai animati decat de obicei. Mai ales ca si ei te plac.

ghiocel07 said...

Un "el" si o "ea" umblati prin lume, unul alaturi de celalalt si oricum i-ai pune sunt fericiti, cu atat mai mult acum cand sunt la loc de cinste. Oare nu vor sa simta din nou aer de Romanica? Sa ai grija de ei, sunt un simbol al calatoriilor tale prin lume. Pentru "ea" si pentru tine o primavara frumoasa plina de soare si flori multicolore. Ti-as trimite si un Martisor, dar poate se uita lumea ciudat la tine.

amallia said...

@ghiocel07: multumesc, eu consider comentariul tau un martisor drag :)

Sonice said...

Amalia, multumesc pentru urarile de pe siteul Tango, iti doresc si tie, de Martisor, o primavara cu muguri de speranta si raze calde, de fericire. Ti-am lasat si acum ceva vreme un mesaj, la articolul tau cu Oscaruri, cred ca nu l-ai vazut :)

Ionela said...

Amalia, iti doresc o primavara minunata, plina de bucurii si fara crize financiare. I

n ultima vreme m-am rarit la comentat, insa nu e din vina nimanui decat a mea, ca m-am aglomerat cu scoala...insa de citit tot te citesc, ca nu se trateaza dependentele astea asa de usor. Nici nu imi doresc sa o tratez..

amallia said...

@Sonice, draga mea, multumesc si eu mult de urare, e un martisor pretios, cu fir de surpriza si cu fir de drag. Asa e, n-am citit comentariul de la Oscar-uri, desi intru si citesc din urma dar acum, spre deliciul lui Murphy, am tot trait cu impresia ca nu mi-a mai scris nimeni acolo :)

amallia said...

@Ionela, multumesc, simt eu ca esti pe aproape, sa stii.

oana said...

Buna. Am ajuns pe blogul tau citindu-l pe al Denisei si, afland ca se intalneste cu tine la Deva, orasul meu natal am deschis curioasa linkul. Si primul lucru care mi-a atras atentia a fost solnita si pipernita?!!!!... - pe care si bunica mea le mai tine inca la loc de cinste in vitrina cu bibelouri. Asa ca, posedand si ceva cunostinte de Photoshop, te rog sa imi trimiti poza originala si, daca se poate, dimensiunile in pixeli ale dreptunghiului buclucas (nu dau cu parul, doar cer, daca nu se poate, nu se poate) si voi incerca sa fac minuni cu poza ta. Care are nevoie cateva ajustari de care e capabil photoshopul. In concluzie, daca te pot ajuta, cu draga inima. Spune-mi cum sa iti trimit adresa mea de mail. Multi pupici din tara...