Wednesday, July 23, 2008

Caut şef mişto. Găsitorului, un angajat model

Ups, I did it again. Numai că azi am făcut-o mai lungă şi mai lată. Muncind, muncind, muncind cu spor, m-am oprit cu greu şi am comutat de la Excel la Word ca să scriu o aripioară de eseu despre cum aş vrea să fie şefa/şeful meu. Ziarele, internetul şi reţelele de cunoştinţe personale sânt/sunt pline de anunţuri de slujbe, de joburi (locuri de muncă – pentru cine nu-şi poate aminti acum traducerea). Se cere să fii bun, să ai experienţă, nu te încurcă nici dacă ai terminat o facultate, trebuie să vorbeşti engleza (dar asta nu e o problemă, că acum engleza se suge direct de la ţâţa mamei, e anul 2008), eventual să-ţi poţi contorsiona limba şi în germană (asta poate fi o problemă pentru că ţâţele cu substanţă nemţească sânt mai rare şi mai dificile), să fii asta, să fii aia. Dacă se poate să fii şi subţire şi pe tocuri sau (alternativ) să ai cravată şi pantofii curăţaţi.

Anunţurile astea sânt aşa de stereotipice că mă doare burta. De fapt (cu mici excepţii) sânt chiar identice. Toate oferă posibilitatea de creştere bazată pe rezultate, posibilitate care pe mine mă încântă (pentru că niciodată n-am putut să stau pe fundul meu simplu) dar mă şi îngrijorează (pentru că dacă creştem toţi atât de mult, unde mai încăpem pe planetă). Sânt flexibilă, pot presta overtime, sânt plină de energie, de entuziasm (în parte prostesc), de vibraţii pozitive, de tot ce vrei. Dar ce se oferă la schimb? De salar nu vorbim, că ăla (din inerţie) se oferă (cel puţin teoretic) peste tot. Se mai oferă un mediu dinamic, tineresc şi teambuildinguri din alea unde te caţări pe dealuri şi transpiri. Dintre toate aspectele cel mai mult mă interesează calităţile şi cantităţile şefei mele/şefului meu. În primul rând îmi doresc să nu zbiere. Dacă rage la mine ca un animal îmi uit instantaneu şi experienţa şi engleza pe care o ştiu, şi germana pe care n-am apucat să o învăţ, uit tot. Uit unde mi-am pus dosarele după ce am venit din delegaţie, uit că am fost în delegaţie şi nu-mi mai amintesc că am negociat câteva contracte bunicele. De ce au unele exemplare umane impresia că dacă zbiară coboară din pod eficienţa? Tot ce coboară sânt eventual nişte ulcere, pe ici, pe colo, pe la burţi.

Aşadar caut şef civilizat, fără toane, în fruntea unui colectiv muncitor dar şi cu simţul umorului, să-mi zică şi mie bravo când fac bine şi e reparabil când fac pe dos, să mă trezesc dimineaţa nu cu plăcere (nu împing utopia aşa de departe că e grea şi mă dor braţele) dar măcar cu un vârf de cuţit de voie bună, că, uite, astăzi am ceva de realizat, de efectuat, de dus la bun sfârşit. Asta în condiţiile în care nimeni nu-şi latră plămînii pe coridoare iar în bucătăria firmei cafeaua miroase mai tare decât ţigările. E (aproape cel mai) mare lucru să lucrezi cu oameni faini, treaba să meargă bine şi toată lumea să fie (relativ) relaxată, pentru că în definitiv unde îţi trăieşti viaţa, în afară de pat şi piaţă? La servici.



12 comments:

Anonymous said...

Subscriu!
Eu as adauga, din experienta, ca e bine sa te feresti de firmele in ale caror anunturi apar sintagmele "in dezvoltare"-adica "oferim salariul mic, suntem la inceput, intelegi, nu?" si "colectiv dinamic"-adica "daca mai lucrezi si in pauza si mai zabovesti inca vreo ora si jumatate dupa program inseamna ca esti in grafic"! Dar, repet, din propria mea experienta am ajuns la concluzia asta! Am fost usor dezamagita ca "dezvoltarea" si "dinamismul" nu insemnau, in conceptia angajatorului, ce stiam eu ca inseamna!
Data viitoare sigur voi cauta o firma gata dezvoltata, nu am profil de "angajat-fundatie"! :))

Cat despre sefii care zbiara...am lucrat, la un moment dat, pentru un patron arab! Nu a inteles nici cand am plecat de acolo ca o bataie pe umar cand fac bine si o mustrare blanda cand fac rau motiveaza mult mai mult angajatul decat niste urlete de primata!

ghiocel07 said...

Parca este un stereotip. Credeam ca numai la noi este asa. Anunturi la fel, perspective la fel, pferte la fel. Singura deosebire poate este lefa. Dar luat la alta scara, idem si la fel.

D.I. said...

Draga mea, ti-l pot imprumuta pe al meu! De sef vorbesc, desigur- face toti banii.
Poate ca am sa-mi fac timp sa-l descriu pe blogul meu, sa vezi ca nu-l laud degeaba...
O zi buna si cu spor!

Dan Terteci said...

Sef civiliyat si fara toane e ceva mai greu de gasit, cel putin in Romania, poate ai tu mai mult noroc pe acolo1

Valentina said...

anunturile si plata facturilor sunt cele doua scopuri esentiale ale existentei noastre... deh! va propun o lectura usoara, de week-end. poate va place: http://valentinamelcea.blogspot.com/2008/07/minunile-sunt-pentru-cei-care-cred-in.html

Amalia said...

Andutza, aşa, e, ăştia cred că dacă scriu acolo dezvoltare şi dinamism toţi o să ne adunăm ca insectele alea la miere. Să se dezvolte, primesc cu plăcere (ba chiar împing dacă mă coopteză şi pe mine), dacă e numai prefăcătorie, atunci la revedere.

Amalia said...

Ghiocel: chiar este un stereotip. Unul planetar, aş spune. Am găsit aşa nişte anunţuri aşa de neconvingătoare că acum nici nu ştiu exact unde să mai caut. Leafa este (posibil) cu (mai nimic) mai mare, dar sânt şi destule cheltuieli pe măsură. Chirie la Chicago? 800 de dolari pe lună.

Amalia said...

Mihaela, lasă-mă în durerea mea (cu ţipete şi cu strigături) că îmi ajunge unul. Deşi, dacă m-aş pricepe, aş da oricând conturile pe desene. Şi pe bunătăţi dulci.

Amalia said...

Dan, uite eu mă încăpăţânez să-l caut (dar acuma deja ai înţeles că sânt o idealistă). Nu ştiu dacă îl mai caut în America. M-am plictisit.

Amalia said...

Valentina, week-end-ul ăsta sânt ocupată cu viaţa lui Somerset Maugham. Facturile le plătesc după aceea.

Mikidos said...

Cand gasesti seful asta te rog spune-i ca la o companie in Ro sunt 4 angajati model care suspina dupa un sef normal care sa nu vina la birou doar pentru a avea unde sa refuleze. Un sef care sa spuna multumesc sincer, nu in urma a mii de mesaje in care eu ii scot ochii..si lista ar putea continua..

Amalia said...

Sigur, cum îl găsesc îl iau de laptop şi venim la voi. Acolo îi explicăm că nu se poate munci în condiţii plăcute (şi) sufletului la Bucureşti şi plecăm cu tot colectivul pe insula aceea frumoasă la alea cărei poze mă tot uit în ultimele zile. PS: dacă nu îl găsesc vin singură. Restul planului rămâne neschimbat. Week-end plăcut!