Monday, July 28, 2008

Ann Arbor, Michigan

Am fost în Michigan, la Ann Arbor. Oraşul e relativ aproape de noi (relativ, adică după standarde americane), la 4 ore de condus. Aici deplasările serioase încep cam de pe la 10 ore de condus în sus, aşa că noi am fost abia în vecini, într-o mică plimbare. Nu punem la socoteală adevărul că deplasarea a fost mai lungă decât Deva - Cluj sau Deva - Timisoara, o considerăm, pentru simplificarea introducerii, scurtă. Practic am făcut 5 ore şi ceva, cu opriri pentru benzină, pentru masă şi pentru dezmorţire. Pe drum am văzut panouri publicitare cu "Salvaţi Michigan-ul", pentru că, într-adevăr, e în proces de decădere datorită fabricilor închise cu grămada şi outsursate la chinezi. Sau la indieni?

Oraşul e în mare tipic american, cu o foarte importantă excepţie, pentru care merită să baţi autostrada I-94 până acolo. Oraşul are centru, centru aşa cum îl ştim noi, cu clădiri, cu lume care se plimbă pe jos. Şi nu chiar orice fel de lume, ci majoritatea studenţi la University of Michigan, care are campusul exact în centrul despre care povestim noi acum. Există o faţadă de clădiri vechi, construite pe timpul când se (mai) construia la fel ca în Europa. Faţada ascunde o curte mare, un dreptunghi mărginit de clădiri în acelaşi stil (stil după care personal suspin des). Aşa arată curtea în care am pătruns.





În centrul oraşului se desfăşura în zilele respective un festival anual de artă, cu multe, multe picturi, divese statui, obiecte din sticlă, diverse aranjamente şi o anumită proporţie de kitch (nu mare, dar nici mică). Am colindat printre toate astea până am obosit şi apoi am luat masa la un restaurant (nu bufet) chinezesc.

Aici e un domn artist care avea un tablou cu coasta Amalfi, nu îmi dau seama de ce nu am pozat mai de aproape.


Şi da, erau şi câteva locuri în care se găseau genţi din piele, unicate. Miroseau aşa de frumos a piele că te intoxicau. Mie îmi place enorm mirosul articolelor din piele, iar dacă sânt genţi, cu atât mai bine.

Astea erau nişte instalaţii luminoase, le-am fotografiat pe cele mai drăguţe.


Şi nişte tablouri care mi-au plăcut. N-am făcut poze de foarte aproape pentru că, nu ştiu, mă jenez să umblu cu aparatul foto agresiv pe lângă picturi, ele trebuie privite de aproape şi savurate, când e cazul. Mi-am călcat totuşi un pic pe jenă, dar nu mult.




Adelina încerca să discute cu o veveriţă. Veveriţa încerca să nu dicute cu nimeni.
Aici e în centrul oraşului, la intersecţia străzilor State cu Liberty. Se vede intrarea teatrului şi sigla Michigan.


Din nou centrul, dădea impresia de plimbare prin localităţile unde profesa Dr Quinn - Medicine Woman atunci când vindeca ea pe toată lumea. Era un fel de vechi, dar alt fel de vechi decât cel din curtea despre care am poveestit la început. Ăla era vechi de tip englezesc, ăsta e vechi de tip stradă principală într-un orăşel american.



Maşinuţe din lemn, erau multe dar am preferat să se vadă câteva foarte bine. Erau foarte frumuşele, lucrate, cred, cu drag.


Şi din nou miros plin de piele prelucrată, din nou poşete.

Clădirile faţadei englezeşti, cum am botezat-o eu repede.




Cele trei zile petrecute acolo au meritat din plin, am avut şi vreme bună şi a fost frumos.






4 comments:

Lola said...

Bine, te-ai relaxat. Acum vino si la NY, avem si noi targuri si arta de strada. :D

ghiocel07 said...

Oau, ce bine miroase a piele !!!! Si vorba ta, daca sunt genti si poate pantofi.... M-am delectat cu textul si fotografiile. Multumesc.

amallia said...

Lola, aş veni, dacă aş fi în stare... ar trebui să mă încrâncenez puţin şi să (mai) dau piept cu NY-ul într-o vizită... să-ţi spun că mi-am luat şi cartea 24 Great Walks in New York, cu gândul că, dacă, într-o zi... Între timp am mai fiert nişte ouă din alea ne-negre, pentru o salată orientală!! Week-end plăcut.

amallia said...

Ghiocel: grozav de bine miroase!! Îmi amintesc când mergeam la Orăştie, la magazinele alea cu de toate din piele... abia aştept să mai ajung acolo. Am târâit după mine în America şi o blăniţă din aia fostă moale şi pufoasă, dar acum s-a învechit. Mă bucur că ţi-a plăcut relatarea. Am scris cu drag.