Saturday, May 3, 2008

Suburbia, visul meu. Urît.

Trăiesc într-o zonă bună. Aşa zice lumea. E măturat, curat, simetric, verde, punctat de flori, cîte trebuie şi unde trebuie. Numai cîteva veveriţe neînţelegătoare şi nesupuse strică încremenirea perfectă a suburbiei mele de lux. Am nimerit aici practic din prostie, dar nu din prostia aceea obişnuită, care mişună în libertate, ci dintr-o prostie mai specială şi pe jumătate drăgălaşă. Probabil aşa crede fiecare despre prostia lui.

Aşadar zona e bună. Şi complet pustie, ca orice suburbie americană care se respectă. Senzaţia mea (tare) provocată de un mers la pas prin suburbie este egală şi de acelaşi semn cu o plimbare prin cimitir. Unul de lux, desigur. Cu iarbă verde, păsărele şi cele mai frumoase flori, plantate de cei mai de treabă mexicani de pe faţa pămîntului. Atîta că mormintele au fost săpate din greşeală în sus. Dacă ai noroc (mare) şi nu toată lumea are, aşa cum ştim, poţi zări un cetăţean răzleţ care parcurge glonţ calea cu flori de la suvul dumisale pînă la uşa decorată de la intrare, necăjit că nu poate parca în casă pentru a fi astfel total scutit de ruşinosul mers pe jos.

Merg în fiecare zi pe jos de la poarta mea pînă la poarta şcolii, o plimbare de 5 – 7 minute. Pe acest traseu sînt vreo treizeci de case dintre care din trei au ieşit vreodată oameni, una e pustie şi din alta latră la intervale neclare un cîine. Pe stînga la un colţ trăieşte o doamnă care la o ploaie torenţială mi-a împrumutat o umbrelă pe care a doua zi am dus-o, desigur, înapoi. Exotismul doamnei este că are în faţa casei un scrînciob la care trage cu ochiul, lacomă, Adelina. Peste iarnă scrînciobul a fost scos din uz, înfăşurat în jurul copacului, şi încă nu a trecut la statut de primăvară.

Pe dreapta la un colţ e o familie de origine irlandeză, copii cu părul roşu, frumoşi şi şugubeţi. Cred că sînt trei. Tatăl e un domn foarte înalt, foarte foarte înalt de fapt. Pe mamă nu-mi amintesc să o fi văzut dar poate nici memoria mea nu mai e ce a fost. Casa cu cîinele are etaj, terasă şi alte lucruri plăcute. Cîinele latră de după gardul grădinii, un gard înalt şi neobişnuit, pentru că lumea de obicei nu are garduri. Mai ales înalte şi de lemn.

Un domn, numit James Howard Kunstler, îmi dă dreptate, într-o carte numită Oraşul în minte – Meditaţii asupra condiţiei urbane. Dînsul declară suburbia un peisaj tragic şi explorează cum s-a pierdut America într-o sălbăticie suburbană mijlocită de automobil.

http://books.google.com/books?id=lOCNGAAACAAJ&dq=inauthor:James+inauthor:Howard+inauthor:Kunstler&ei=odT3R-z1Dqj6iwGGhoHzCQ

Din punctul meu de vedere are dreptate. Asta e.

9 comments:

AD said...
This comment has been removed by the author.
AD said...

da' ce frumos e... am ajuns ieri acasa si mi s-a parut ca gazonul e un fel de mocheta verde si are sa ma tina deaspura daca pasesc... iar cu dracii de copii nu e cimitir, mai mult a casa de nebuni :-)

amallia said...

Ştii cum se spune, nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie. Aşa e şi cu noi, ţie îţi place, mie nu. Nu e nici un bai.

Cristina said...

Ami esti extraordinara ! Am devenit dependenta de ...prapadelele tale :). Te rog sa scrii mai des :)...imi place la nebunie. Mi-e dor de tine si abia astept sa ne vedem.
Cris

amallia said...

Cris, pentru tine, am zgîrîiat şi norii pe ziua de azi. Să ai ce citi dimineaţă cînd te trezeşte dulceaţa mică.

De dor să nu vorbim acum. Că altfel în loc să plec la librărie peste 10 minute o să greşesc drumul şi mă duc la aeroport!

mihaela01 said...

Amalia, si eu sunt stapana de SUV :)...

amallia said...

Acuma, ai şi tu defectele tale. Ca şi mine, de altfel...

PS: Am cumpărat burta pentru ciorbă.

mihaela01 said...

defect, zici....hehehe...mai Amalia, pai vad ca mai la vale ziceai altfel:
"să încapă şi dobitocul şi suv-ul lui-Am intrat să schimb termenul de "dobitoc" in "individ" dar m-am răzgîndit."
Eu n-am nimic nici cu dobitocu', nici cu individu', atata vreme cat nu cer benzina cu bidonu' de la nimeni si cata vreme, in iernile astea lungi si grele din Chicago, sunt cei mai avantajati- nu ca le iau apararea, Doamne- Feri, da' fii mai ingaduitoare, ia-te si tu de aia care conduc altceva- SUV-ul nu mai e de ceva vreme un lux, crede-ma!

PS: am facut deja si eu o incercare de ciorba de burta sau burta-n ciorba...esec total, asa ca ma intorc spre partile la care ma pricep. SUV-uri, de exemplu :))Baftodelodelo!

amallia said...

Mihaela, mie nu mi-a trecut prin gînd să te jignesc în nici un fel şi dacă prin formularea mea am făcut-o atunci îţi cer scuze.

Eu sînt adepta maşinilor mici. Iar maşinile mari despre care vorbim nu sînt nici ele la fel, unele sînt chiar revărsate peste limitele decenţei iar altele sînt drăguţe. Fiecare alege ce vrea şi poate spune ce crede.

Dobitocul în dispută este cel trăit bine o viaţă aici, care nu bănuieşte că mai există şi alte variante. Cam la asta m-am referit.