Saturday, May 24, 2008

No comment(arii literare)

La sugestia Donei, care mi-a recomandat să mă fac Ion Creangă, am să scriu cîteva prăpădele despre amintiri din copilăria proprie şi am să le semnez în varianta englezească Joanna Branch. Pentru că ce relevanţă ar avea şi o simplă respiraţie astăzi dacă nu am şuiera aerul în limba engleză?

În iarna – primăvara lui 1989, cînd mă pregăteam pentru admiterea la liceu, îşi urma cursul nestingherită o modă cu rădăcini adînci, udate permanent de grija obsesivă a populaţiei pentru “datul” şi “intratul” odraslelor la cel mai bun liceu din oraş.

Pentru acest scop nu se precupeţea nici un mijloc, inclusiv transcrierea şi răstranscrierea unor variante standard de comentarii literare, elaborate de profesori plini de iniţiativă, care îţi puteau livra (contra cost) reţeta unei note rotunde la examenul de limba română.

Preocupată fiind şi eu să pun să-mi strecor bombeul în pragul elitist al liceului Decebal, am fost luată de valul modei. M-am zbătut să găsesc cel mai bine cotat set de opinii literare semi-preparate, numai bune de înghesuit în microunda cerebrală a absolventului de clasa a opta.

Din aproape în aproape am pus mîna pe comentariile profesorului Sî, care garanta (contra reproducerii perfecte a ideilor dumisale) o performanţă remarcabilă la examenul de plagieri literare neasistate (încă) de calculator.

Mi-am stabilit întîlnirea cu persoana care deţinea caietul magic, m-am dus la o adresă la care nu mai fusesem, am traversat un pasaj întunecos din acela care face (uneori) legătura între scările unui bloc turn, am sunat la o uşă greşită, m-am scuzat, am sunat la alta, am intrat, am salutat respectuos, am primit caietul, l-am pus în plasă, am plecat, am ajuns acasă, m-am suflecat şi am copiat două luni comentariile într-un alt caiet.

Copiază azi, copiază mîine, astfel memorarea-i gata (mă scuz faţă de poezia eminesciană pentru împrumutul şi adaptarea formulării), iar el, caietul, mi-a intrat încet şi sigur în minte, după plan. M-am dus la admitere şi am turnat toate figurile de stil, toate virgulele, toate punctele şi virgulele, tot. Am luat notă bună şi toată lumea a fost foarte fericită.

Acum, după cinsprezece ani, am stat puţin cu falca pe degetele mîinii stîngi şi m-am enervat pe asemenea practici tîmpite şi tîmpitoare, prin care e posibil să se piardă idei, idei ale copiilor de clasa a opta adică, care poate ar avea (unii dintre ei) ceva de spus şi ceva de scris din propriul lor mecanism de gîndire. Am început să am înfumurări (condamnabile) în care mi se năzare că există momente cînd scriu la fel de bine ca şi profesorul Sî. Dar au trecut cinsprezece ani. Cine mai stă să descopere adevărul?

joanna branch
aşa cum am promis

3 comments:

Donazz said...

:))))))))))))
Asta imi aduce aminte de vremurile in care parintii mei erau ingrijorati ca fata lor nu e stare sa scrie o compunere cu propozitii in care sa incapa si attribute sau complemente.
Sa fi fost cam acelasi an, cind matusa mea, profesoara de romana, a venit cu initiativa sa ma mediteze pentru admitere. Neintrebata de mine avea oroare de matusa in sine, precum si de comentariile ei de 20-25 de pagini, "verificate" in ani, cu generatii intregi de "memoratoci".. Basca ca nu intelegeam ce zicea acolo, ca dictionarul meu avea maxim 500 de cuvinte, alea mega-uzuale. Drept pentru care m-am revoltat in mod discret, dupa primele 2 comentarii pe care i le-am ciopirtit matusicii (sa incapa in memoria mea de maxim patru pagini) dinsa s-a lasat pagubasa, dind din umeri la ai mei, "dom'le, e fara salvare”. Asa ca m-am dus cu comentariile mele puerile si timpitzele, mda, alea de patru pagini! A fost bune, cred, ca mi-a luat examenul.
Si-acum ma gindesc, doamne, ce-or fi ris aia la corectat de ideile mele, intr-atitea comentarii de doctori docenti)))

amallia said...

Bravo, ţi-ai păstrat coloana literară în poziţie verticală! Probabil şi gentlemanii şi doamnele de la corectare s-au trezit din aţipeală la lucrarea ta, că la restul ştiau de la primul rînd tot ce urmează!

Catalina said...

Amallia, suntem de-un leat. Si io pe vremea aia de care zici tu sedeam la o azvarlitura de batz mai incolosha, si anume in minunatul oras Petrosani. :) Ii musai sa mai stam de vorba, ne-om fi intalnit prin Deva pe strada f'odata si noi nu stim :))