Thursday, May 22, 2008

Cumpărînd şi comparînd - băgări de seamă aleatorii


E o mare diferenţă şi intre cum se poartă vînzătorii aici şi cum au tendinţa să se poarte acasă. Trebuie să clarific că nu sînt partizana legată la ochi a modului de a vinde din America dar anumite aspecte îmi atrag totuşi atenţia. Recunosc de asemenea că sînt marcată şi de veşnicele căutări de pantofi din copilărie, cînd mai mereu sfîrşeam încălţînd pantofi cumpăraţi din Hunedoara, pentru că la Deva (aproape) niciodată nu exista numărul meu în modelul dorit. Nu că erau sute de modele, erau două sau trei şi încă vreo cinci ascunse în magazie, pentru eliberarea în clasica pe sub mînă. Pînă am ajuns să operez cu concepte abstracte am crezut cu toată sinceritatea că la tranzacţia pe sub mînă vînzătorul ridică mîna stîngă iar cu dreapta îndreaptă spre cumpărător trofeul vînătoresc al unei perechi de ghete. Ulterior am început să descurc tot mai bine sensurile ascunse ale celor mai folosite expresii ale vremii, dar evident că asta a consumat grămezi de timp şi răbdare din partea alor mei.

Revenind la oile iniţiale, îmi exprim opinia că plăcerea vînzătorului american este să rupi uşa cu cumpărăturile tale, ce dacă o rupi, construieşte el alta în loc şi cînd se uită la încasări îi creşte inima cît magazinul. Plăcerea vînzătorului român am senzaţia că a rămas să îţi spună că nu are mărimea ta la fustă, culoarea ta la maşină, aroma ta la supă, consistenţa ta la bomboane, şi, cel mai bine, să-ţi sugereze că nu-ţi permiţi marfa din magazinul lui. Evident că generalizînd greşesc (am mai făcut-o şi m-am scuzat ulterior), dar în marea majoritate a cazurilor încă am dreptate. Şi în fond cine nu a generalizat deloc azi, să arunce primul piatra.

Nu sînt ruptă de România, am fost acolo în fiecare an şi inima mea e tot acolo. M-am bucurat în toate vizitele mele de tot ce am văzut mai bun decît lăsasem, însă mai sînt destule de făcut. Ca peste tot de altfel. Îmi amintesc o secvenţă antologică la magazinul Cocor din Bucureşti, era în octombrie 2005. Pe ansamblu magazinul arăta bine, curat, organizat. S-a întîmplat să am nevoie de baie şi am fost îndrumată spre un spaţiu total uitat de orice renovare, oribil. Partea pozitivă era că totuşi am găsit săpun la baie, din cel lichid, aşa că m-am aşternut veselă să mă spăl pe mîini. Moment la care din cabină iasă o domnişoară, vînzătoare cred, oricum de a casei, care mă anunţă semi-oţărîtă că săpunul e al ei personal, adică lăsînd la o parte exprimările selecte, venise la budă cu el şi se pregătea să plece tot împreună cu dînsul. Iar eu a trebuit să-mi spăl mîinile cu pofta din cui. Şi aici sînt toalete murdare, e destul de povestit, dar parcă nu sînt amplasate (întotdeauna) în buricul aşezării.

2 comments:

petronela said...

cata dreptate ai :(dar asta e numai una din diferente

amallia said...

da, e numai una...