Tuesday, October 7, 2008

Ă sens of giooooooooooi

Nu înţeleg cum un om care vorbeşte în numele credinţei în Dumnezeu se poate ambala la un moment dat până la urlet. Am dat de câteva ori la radio peste show-uri, vă vine să credeţi, show-uri, cu teme religioase, în care vreun iluminat aleator predica pe un ton arogant diverse lucruri, adresându-se audienţei pe un ton pentru care cel mai potrivit ar fi termenul răcnet.

Nu am absolut nici un comentariu legat de o credinţă sau alta. Credinţa este un lucru atât de personal încât ar trebui să fim mai atenţi când vorbim despre ea decât am fi când mânuim cel mai fragil şi irepetabil dintre cristale. Dar cum poţi să stai în faţa unei adunări de oameni sau în spatele unui microfon radiofonic şi să urli, având impresia că produci o predică?

Cum poţi să ajungi până acolo încât să îţi transformi predica în afacere şi încă într-una cu o marjă de profitabilitate care justifică excese, unele dintre ele verbale? Looooove, loooooooove, loooooooooooooooooove, bubuie eterul, you gooooooot to love Jesus!!!!!!!!

Stai să ne răcorim. Să bem un pahar cu apă rece, apoi să mai bem încă unul. Pe Isus nu-l iubim în urletele altcuiva. Îl putem iubi cel mai bine în compania propriei noastre voci, interne sau externe, într-o biserică golită, după slujbă. Când au rămas lumânările şi puţin parfum de tămâie, când liniştea e caldă şi colorată, când ar trebui să ne punem o piedică de câteva secunde peste pretenţii şi peste aşteptări şi să recunoaştem: încerc să fac bine şi nu îmi iese întotdeauna. Dar mă mai strădui. Mai încerc. Aşa cum pot, cum mă pricep. Ajută-mă, Te rog.

Dar, culmea, despre ce ne învaţă show-arul de serviciu? We are arguuuuuuuuuuuing tooooooo much, şuieră domnia sa printre caninii încleştaţi, în încordarea paroxistică a muşchiuleţilor de pe gâtul bine hrănit. Apoi bate cu pumnul. We areeeeeeeeeeeeee chiiiiiiiiiiiildren of Goooooooood!!!!!!!!!!!

De acord, dar hai să fim nişte copii civilizaţi, care nu produc un nivel al decibelilor peste limitele considerate normale de o ureche (întâmplător) mai sensibilă. Care ureche este conectată la suflet, iar la el nu are nici un sens să răcnim, pentru că se închide.

Harul preoţesc, harul de a veni în faţa oamenilor şi de vorbi despre Dumnezeu, nu se găseşte pe toate gardurile. Este un dar atât de preţios şi rar, încât atunci când te întâlneşti cu cineva care într-adevăr îl are, simţi că te linişteşti, că lucrurile se aşează în ordine, ca piesele unui puzzle care şi-au nimerit sub o mână pricepută potrivirile.

La final aflu că tema show-ului de azi a fost How to maintain a sense of joy. Păi cum să îmi menţiiiiiiiiiiin un sense of joy, dacă la începutul show-ului mă simţeam bine iar acum tremuuuuuuur de nervi. Cum?

13 comments:

Mihaela Iacob said...

Hei, Amalia, ai vaz't filmu' "Borat" ...? mi-ai adus aminte de faza cu "bunch of friends of Mr Jesus"...:)))

Lola said...

Nu este decat un caz de extremism. Unii predica cu tipete, altii cu bombe - acelasi lucru. Ce este mai trist, este faptul ca exista adepti (si inca multi, hoarde!) Sunt oameni care nu inteleg cu vorba blanda, care nu inteleg o soapta, care au nevoie de bice pe spinare (well, e o metafora :)) si carora sa li se arate calea. Suna familiar in vreun fel? exact, ca o hoarda de vite cu muschiul mare si creierul mic.

Sunt oameni care se intimideaza cand cineva tipa la ei, care in adancul mintii lor (care nu e prea adanca) stiu ca pacatuiesc zilnic si au impresia ca zbierandu-si credinta sunt auziti mai repede/mai tare de Dumnezeu - sau ce profet/facator au ei.
Ah, si inca ceva - celor ce predica nu le trebuie har preotesc. E o afacere.

ateistul said...

Toate religiile sint niste afaceri, ca vrei ca nu vrei. Daca unii oameni traiesc din asta, maninca, se imbraca, dorm la caldurica, e o afacere pentru ei. Chiar si in religiile unde predicatorii nu au salar tot se aleg cu prestigiu si relatii cel putin. Din pacate preotii, chiar cei fara avere proprie, nu sint educatorii deschisi la minte care ar trebui sa fie ci unelte ale indocrinarii (chiar politice) ce concureaza unii cu altii pentru posturi, averi, biserici...

amallia said...

@Mihaela: N-am văzut Borat, numai câteva reclame. Probabil ar trebui să îl caut :).

amallia said...

@Lola: Îţi spun, am dat de mai multe ori peste genul ăsta de show-ri şi acuma m-am înfuriat şi am scris ce-am simţit. Pe cât ăla zbiera mai tare, ca un descreierat, pe atât mă enervam mai rău. Şi mă revoltam, cum poţi să ţipi aşa la oameni?

Dar de fapt ce mă mai mir? Îmi amintesc de două dăţi când am mers la spovadă, la doi preoţi (absolut) diferiţi. Prima data am ieşit de acolo aşa de calmă şi de liniştită, mi-a rămas senzaţia aceea de lipsă de conflict în minte, n-am să uit niciodată. A doua oară, când am mers la alt preot mai că nu a măturat pe jos cu mine, deşi am nişte păcate aşa, prăjiturele, pe lângă chiolhanele care se încing pe lumea asta.

amallia said...

@Ateistul: Cred că există preoţi buni şi cu har dar sunt (tot mai)puţini şi (tot mai) bătrâni. În rest, da, o mult prea mare parte din dans e afacere sau în cea mai mare parte afacere. Văd oameni cu bani (milioane de dolari) care sprijină câte o biserică şi pe lângă care se aciuează diverşi cu diverse interese. Şi, Doamne cum le mai sclipesc ochii.

andutza said...

Mda...zilele trecute am vazut si eu ceva asemenator la TV si chiar m-am intrebat unde este "pacea divina" care atr trebui sa se reverse intr-un asemenea context?? Sunt slujbe la biserica atat de frumoase, de linistitoare, de aducatoare de pace, incat iesi din Lacas mult mai impacat, cu toate gandurile negative risipite! Dar sunt si slujbe/predici care, dupa ce ca iti creaza o stare de agitatie interioara, te mai si apropie de o negare a celor sfinte, atat pot fi de nepotrivite!

Schumitza said...

of, nu inteleg tipul asta de credinta. eu prin nastere sunt ortodoxa, nu m-am lepadat de credinta, nu sunt atee, imi place sa cred ca este cineva acolo sus si din perspectiva ca nu suntem noi responsabili pentru tot ce ni se intampla ca atunci pentru unii sentimentul de vinovatie ar fi prea mult de indurat. religia e un biznis, nu afacere, biznis, ca mai toate lucrurile din ziua de azi. dar la fel cum , cu tot mediatizata criza..nu te-o pus nimeni sa semnezi ca da la contractul de credit, asa nu te pune nimeni sa crezi in ceva,. binenteles, asta se refera la oamenii cu destul IQ ca sa decida singuri, ca sunt destui si altfel. si atunci se profita de ei, asa cum se profita de noi toti, in alte situatii, mai mult sau mai putin. nu stiu cat sens o sa aiba comentariul asta al meu, facut intre 2 linii de cod si o eroare, insa cred ca contine esentialul

Mihaela Iacob said...

http://www.youtube.com/watch?v=GS_NSer7vkU

amallia said...

@Mihaela: mersi, mersi, să-ţi mai zic cât am râs? Aşa cum se spune la finalul clipului, ăsta e entărteinmănt neamule, nu credinţă. Iar tipul ăla în cămaşă albă urlă exact ca al meu cu sense of joy. Păcat, tare păcat că pot face aşa un circ. Şi ce faţă are Borat ăsta, râd numai când îmi amintesc. Mersi de link :).

amallia said...

@Andutza: La ce TV se vede în România aşa ceva? Chiar sunt curioasă. Dar pe bune, nu-i aşa, la ce zbiară ăştia aşa la noi, nu ne pot vorbi frumos?

amallia said...

@Schumitza: Să ştii că da, conţine esenţialul. Mersi că te-ai gândit şi la mine între două linii de cod :) şi sincer, credem ce vrem, ce simţim, dar nu e cazul să ne înregimentăm isteric în chestii. Sau să semnăm contracte de credit aiurea, aşa cum zici. Uf.

andutza said...

@Amallia-nu e un post anume, am prins o frantura dintr-o emisiune, dar nu mai stiu exact pe ce post! Nu religios, doar tema emisiunii atingea subiectul!