Thursday, October 30, 2008

Cu transhumanţa la atac

“Serios?” - m-a întrebat doamna cărei i-am răspuns “cărţi şi reviste” la întrebarea “ce conţin pachetele?”. Ieri am mers la una din firmele de transport care duc coletele românilor americani din Chicago spre ţara aceea mică, îndepărtată şi dispreţuită, al cărei nume îl ştim.

Cred că cel mai sănătos argument pe care îl puteai scoate din sacul trimiţătorilor şi cu care nu ai cum să dai greş este scumpetea lucrurilor de acasă. Pentru că acolo toate preţurile acoperă găurile negre ale şvaiţerului politic şi se ştie că gaura neagră numai suge, fără să trântească nimic înapoi. Înfriguraţi şi încercând să-şi strângă mai bine gecile de fâş (fără mâneci) peste mijlocul căzut pradă unei reprize de intensificare a vântului, expeditorii îşi treceau greutatea de pe un adidas pe altul, aşteptând să-şi lase poverile în magazie, să le ştie pornite odată spre cei dragi. Spre Satu-Mare, Timişoara, Deva, Bucureşti, destinaţiile pe care le-am observat trăgând cu ochiul spre adrese, şi spre toate celelalte destinaţii pe care nu le-am observat pentru că n-am mai avut chef.

Toţi se gândeau la cineva. Toţi sperau să uşureze cumva un ceva al destinatarilor, să le îndulcească sărbătorile şi zecile de luni de absenţă cu aroma unei bomboane pe băţ americane, cu căldura unor haine cumpărate pentru nepoţi pe care nu i-au văzut niciodată, cu bucuria vărului Andrei când i-o sosi scara rabatabilă (scară cu care de acum poate ajunge în toate cotloanele caselor pe care le zugrăveşte), cu bâţul de încântare al Stelei când îşi alunecă talpa în noile încălţări, cu câte şi mai câte bucurii mici şi mari. Toate împachetate cu grijă, cu inima un pic strânsă de dor, un pic ciobită de cometa îndoielii, cu stomacul şi cu agenda pline de planuri pentru anul care vine, când, dacă se potoleşte recesiunea, o să trimită şi mai multe spre casă.

Aşa, din vorbă în vorbă, că nu poţi să stai mut între românii tăi ca între alte naţii, dialogul clipoceşte, vorbele vin, mai scapă şi un piper de glume în ciorba aşteptării. Unul dintre băieţi ne spunea că îşi trimite câteva lucruri acasă pentru că merge în vizită de Crăciun şi după vaste socoteli a tras de părul concluziei că iasă mai bine să trimită de aici. Foarte bine. Foarte frumos.

În urma acestei discuţii mi-am adus eu aminte că am auzit odată de un individ care şi-a pregătit propria vizita acasă până în detaliul smucit al trimiterii de hârtie igienică, pentru că, se ştie, asta e mai scumpă acolo şi calitatea nu se compară. Omul s-a asigurat că vreme de trei săptămâni, cât dura incursiunea pe piciorul de plai originar, calitatea tratamentelor aplicate fundului personal nu va suferi nici un rabat. E adevărat că un fund tratat cotidian cu stimă şi cu moliciunea imaculată a budigenicii occidentale nu va sta să asculte explicaţiile tale blegi cum că acasă la mă-sa iasă mai ieftin să cumperi role din cartoane reciclabile. Aşa că omul, ca să nu aibă probleme cu revolta fundului, şi-a luat toate măsurile de precauţie şi a încărcat containerul cu câteva baxuri de răsfăţ dorsal, calitatea premium. Nu se pune la socoteală taxa de deplasare a baxurilor până la Satu Mare, taxă destul de interesantă care, cred eu, în socoteala mea de aiurită dusă cu japca naivităţii la facultatea de economişti, acoperea cu brio preţul hârtiei igienice de acasă.

Ei da, dar atunci cum să-i mai spui tu lui Doru, când vă strângeţi toţi la una mică şi îi explici ce mişto e America şi ce scârbit eşti de România şi preţurile ei (şi chiar eşti scârbit) că de asta, Dorule (tu, necălătorule), mi-am adus de toate de acolo, inclusiv sus-incriminata hârtie igienică. Am adus şi tampoane pentru Consuela, că dacă o apucă alte alea pe plai natal, să nu se atingă de asprimile româneşti.

N-am să comentez aici ce şi cum. Fiecare face ce vrea şi cum crede cu fundul lui (problema porneşte de la cap). Dar nu mă pot opri să observ că deplasarea intercontinetală a boarfelor necesare traiului e unul din cele mai plăcute sporturi, dătătoare de senzaţii de împlinire şi importanţă. M-am simţit mică şi proastă că mi-am trimis acasă în această tură numai cărţi şi reviste şi atunci am adăugat repede minciuna că aş avea şi nişte haine în cutii, ca să îmi mai dreg un pic poziţia belită de sinceritate.

Sper numai ca totul să ajungă cu bine iar cărţile mele să poată stabili o relaţie armonioasă cu maşinile de tăiat iarba peste care au aterizat în morman, ştiut faptul că şi cărţile, cât or fi ele de înţepate, totuşi se pot plictisi dacă nu stabilesc nici un contact inter-ambalaje pe durata celor şase săptămâni cât mi s-a dat asigurare că durează transportul. Ei, să fie într-un ceas bun.

21 comments:

biscu said...

Sa fie cum zici tu, intr-un ceas bun!!!

ghiocel07 said...

Noi romanii facem haz de necaz, dar asta este adevarul. Vorbeam zilele trecute pe un forum cu cineva din SUA si am vazut cateva produse identice, care la noi costa de trei ori mult. Iar veniturile noastre sunt de "n" ori mai mici.

Carmen said...

Amallia,daca nu e cu suparare,de ce-ti trimiti cartile acasa ?!Mi-am dat seama ca tu iubesti cartile,sa inteleg ca te pregatesti in vederea repatrierii sau cartile trimise sunt un cadou de suflet pt. cei dragi de acasa ?!

amallia said...

Ghiocel07: Facem, ca să supravieţuim. Aşa e, cum spui şi cum spun, există multe lucruri mai scumpe acolo. Dar mai este încă un aspect, l-am scris în alt post mai vechi, aici ideea e ca marfa să se vândă. Acolo în multe locuri mai persistă gândul nebunesc că marfa trebuie să decoreze magazinul.

amallia said...

Biscu: Mersi :). E work in process.

amallia said...

Carmen: Mă pregătesc :). Dar o să scriu şi de acolo. Sper :)).

Lola said...

ei hai ca m-ai socat acum. te repatriezi??

Ionela said...

Oh...ce mi-as dori sa pot merge si eu in Romania pentru cateva saptamani. Mi s-a facut un dor de casa nebunesc in ultima vreme. Sper sa reusesc la vara, dar e cale lunga pana atunci.

flavius said...

ce ciudat suna cuvantul "repatriere"!

ghiocel07 said...

Amalia: ai dreptate. Sunt marfuri pe care le poti vedea in fiecare sezon. La noi de sarbatori se scumpesc lucrurile, in alte parti se ieftinesc ca sa se vanda cat mai repede. Paradox peste paradox.

amallia said...

Lola,

Aşa se pare :)).

amallia said...

Ionela,

Sper şi eu să reuşeşti să mergi când îţi propui. Eu una n-am mai fost de 17 luni, cel mai mult cât am rezistat până acum.

E ceva foarte ciudat, aici timpul trece foarte repede şi foarte încet.

amallia said...

Flavius,

Ştiu că sună aşa, mai ciudăţel poate. Dar dacă mi s-a pus scrânteala, asta e. La fel ca şi când am venit încoace :)).

amallia said...

Ghiocel07,

Da, aşa cum zici. Faptul că la noi se scumpesc multe de sărbători cred că încă ţine de nenorocirea aceea numită mentalitate. Am văzut că şi la noi mai vin cu reduceri uneori, oferte speciale sau aşa ceva, dar aici numai că nu mă ia vânzătoarea de la uşă să mă înfunde cu cracul în trening sau cu labele în pantofi.

Lola said...

Oh... tot ce zic e ca sper sa nu-ti tai toate cracile de-aici pana nu esti sigura ca vrei sa ramai acolo. mai asa, 3-6 luni de la reintoarcere.
si mai sper ca treci prin ny inainte. :D

amallia said...

Îmi păstrez o crăcuţă americană, cred. Vreau să trec prin NY înainte. Sper să reuşesc.

Lola said...

Oh, ai mai indulcit the blow LOL

amallia said...

Lola, mă bucur că l-am îndulcit :)). Nu mi-am găsit locul aici, n-am făcut click. Acum mi-a trăznit o idee că mai bine emigram în Italia, era mai aproape, îmi place arhitectura (asta e una din suferinţele mele grele de aici) iar când glăsui cele două enunţuri italiene pe care le cunosc (lo sciopero e finito - greva s-a terminat şi e un stato indipendente - traducerea nenecesară) mi se face pielea de găină de încântare. Nu cunosc explicaţia acestor fenomene. Dar când am plecat eu din România îţi trebuia viză şi ca să tragi un pârţ, aşa că am pornit spre prima ţară care îmi promitea un pârţ liber.

Catalina said...

Amallia, ca vii numai in vacanta sau vii de tot, as vrea tare mult sa ne cunoastem in carne si oase, mai ales ca ne vor desparti doar vreo 50 de km. In aceasta ordine de idei, de fiecare data cand am fost la Deva in ultimele luni - si am fost de cateva ori - am injurat in barba ca n-am luat aparatul foto sa fac niste poze pentru tine :). Ah, si saptamana trecuta am fost la Cincis si la intoarcere am mancat intr-un restaurant excelent in Hunedoara - nici n-ai fi zis ca gasesti asa ceva in Hunedoara, parol!!! - este absolut obligatoriu sa ti-l arat!!
In alta ordine de idei vreau sa zic ca pastrarea puntilor 6 luni nu prea ajuta, pt ca stiu din experienta ca primele 6 luni oriunde sunt cele mai pline de entuziasm, asa ca daca o sa vrei sa te intorci in America, nu cred ca o sa vrei in primele 6 luni :)) Mai peste 2-3 ani, asa ca mine :))

amallia said...

Uite o mare coincidenţă :)). Aşa mă gândeam şi eu, imediat ce planul devine posibil îţi dau un semn. Nu uit. Nu uit nici de restaurant.

Aşa cum mă cunosc, s-ar putea să mai vreau să plec. Dar cred că mereu mă voi întoarce.

Anonymous said...

Ηi theгe just wantеԁ tο givе yоu a quіck headѕ up.

Τhe text in your сontent seem to be runnіng
off thе scrеen in Chгоme. I'm not sure if this is a formatting issue or something to do with browser compatibility but I thought I'd post tο let you know.
The style and desіgn look great though! Hоpe you get the pгoblem fixed soon.

Manу thanks

My blog: http://todayinfo.hubpages.com
My site: uinlo.com