Tuesday, August 26, 2008

Extrem de scurtă continuare a teoriei potrivirii

Aceasta este fosta extrem de scurtă introducere în teoria potrivirii, rebotezată în urma unui comentariu primit de la To-morrow. Mi-am dat seama că are dreptate. Lucrurile se leagă.

Mă tot gîndesc şi mă macină o chestie. Zicala cu omul potrivit la locul potrivit. Şi mă întreb ce şanse reale are omul potrivit să ajungă la locul potrivit. La şcoală (facultatea de economişti, subdiviziunea marketing) ni s-a pus în vedere (într-o dimineaţă de marţi, cînd eram foarte obosite după chefurile de joi pînă luni) că produsul potrivit trebuie să ajungă la locul potrivit, la preţul potrivit şi la momentul potrivit. Nu-mi amintesc să ni se fi dat detalii mai concrete. Oricum, atît de multe potriviri pot copleşi un individ cu talent mediu, plus că l-ar durea genunchiul dacă i s-ar cere să le şi sincronizeze. Dar omul de marketing, să nu uităm, trudeşte într-un context care este şi ştiinţă şi artă, aşa cum a aspus domnul profesor Philip Kotker de la mal de Michigan.

Îmi amintesc că strânsesem şi eu câţiva bănuţi în studenţie (mâncând biscuiţi şi nu mâncare caldă) şi pe când urcam bucuroasă dealul Haşdeului cu dânşii în buzunar (cu bănuţii adică, biscuiţi nu mai aveam), ajunsă în vârf, în cameră, am aflat că a apărut o carte grea şi groasă, despre marketing. Fiind numai anul de graţie 1995 (cred) eu nu aveam cum să ştiu ce e aia abundenţa produselor, opintirea de a le vinde, muzica (pe alocuri uşor îndobicitoare) a reclamelor sforăite în calupuri dese. Mă gîndeam, ce i-o fi venit domnului profesor să scrie, şi ce înseamnă adică activitatea de consultant de marketing, dînsul fiind consultant la multe companii, toate sonore, toate cu ştaiful fruntaş al Americii. Pe scurt, m-am despărţit repede de banii din batistă şi am plecat acasă cu cartea. Acasă la cămin adică, unde am păstrat cartea ascunsă două zile, ca să nu se specializeze şi alţi colegi în marketing pe banii mei de biscuiţi.

Dar revenind (la mine cuvântul revenind ţine loc de deci), ce se întâmplă dacă, să zicem, locul potrivit stă gol sau, mai rău, stă ocupat de un om nepotrivit iar omul potrivit hoinăreşte înciudat, bombănind cui nu s-a plictisit (încă) de el: domnule, am şi eu locul potrivit, există, o simt, îl caut, dar nu-l găsesc, îţi spun cinstit. Dacă omul potrivit se descurajează ca un prost (bou?) şi se aşează mai bine cu fundul pe un loc nepotrivit, zicînd că lasă, e bine şi aşa? Sigur că datoria lui e să se agite, să caute, să dea din aripi, din coate, din vîsle şi din pix, dar ce faci dacă procesul se lungeşte spre infinit, fără să fii măcar sigur dacă spre infinitul cu plus sau cel cu minus? Asta-i întrebarea.

11 comments:

andutza said...

Se intampla atat de des asta, incat parca nu intelegeam unde e problema!! :)) Sper sa nu ajunga sa ma obsedeze intrebarea acum,dupa ce in atatea situatii am zis "e bine si asa"!! :))

Schumitza said...

doamne, tu chiar ti-ai cumparat cartea lui philip kotler? eu cand l-am auzit pe marius pop cu asemenea propuneri mi-a venit sa rad. ca sa nu mai vb ca tot ce se povestea la cursul de marketing de cum l-a intalnit el pe kotler...pff

amallia said...

Gata, hai să te fac să nu mai citeşti ce scriu! Am cumpărat cartea, am adus-o şi în America, apoi am trimis-o înapoi acasă. Singura circumstanţă atenuantă este că am cumpărat-o în 1995 când teoretic nu aveam aşa de multă minte ca acum :)

Schumitza said...

sa nu te mai citesc? no way lady? :P daca ai trimis-o inapoi si aduna undeva praf e numai bine. si da, numai putini norocosi au fost vreodata la locul potrivit la momentul potrivit. unii trec prin asta o singura data in viata, altii deloc. e si asta o chestie de noroc zic eu.

Anda said...

Hasdeu? As in...CLUJ? Brings back memories :)

Nu cred ca fiecare ajunge sa fie omul potrivit la locul potrivit in momentul potrivit, in viata. Pe masura ce trece timpul sunt tot mai convinsa ca e o loterie. La fel si chestia cu happily ever after...

to-morrow said...

Articolul tau il privesc ca pe o completare a celui anterior. Imi place cum ai descris auritele vremuri ale studentiei… Sunt induiosatoare cand le privesti dupa niste ani.
Potrivire perfecta om/meserie/viata cred ca exista mai rar. Adica sa faci ce ai visat dintotdeauna, cu mare talent, si sa fii platit foarte bine pentru aceasta. In paralel, viata personala sa fie intotdeauna minunata. E prea perfect. Dupa mine, important este sa iti “reglezi” asteptarile astfel incat lucrurile frumoase sa te ia pe nepregatite iar neimplinirile sa le traversezi usor.
Am un link pentru zimtii aceia de care scriai in “A fi sau a nu fi acasa, asta-i intrebarea”. Si pentru potrivirea de care vorbesti aici. Se numeste “The Missing Piece Meets the Big O”. Este la http://osorhan.com/bigo

amallia said...

Se adună, sper, o cantitate rezonabilă de praf. Poate nu cât ar trebui, că mama a pus-o bine, într-un compartiment închis al bibliotecii :).

amallia said...

Haşdeu, da. Primii doi ani am stat în căminul 6. Împreună cu filoloagele. Erau şi câteva economiste de umplutură, dintre care una se va trezi filoloagă fără diplomă, peste ani.

amallia said...

Am văzut http://osorhan.com/bigo. Tac.

ghiocel07 said...

Imi place sa cred ca am fost la un moment potrivit intr-un loc potrivit si cred ca am fost si persoana potrivita. Culmea, dar asa este !

amallia said...

Ce bine, bravo ţie!