Monday, August 11, 2008

Art Institute Chicago - vechi şi nou

Ieri am părăsit pentru câteva ore uliţele pustii ale suburbiei pentru a ne deplasa în metropolă, cu gând să o gâdilăm chiar la buric. Am hoinărit prin Millennium Park, încolo, încoace, cum se face când vii de la ţară la oraş. Una din priveliştile care mă liniştesc, mă îmbogăţesc şi îmi curăţă de pe retină vastitatea casnică a gazoanelor este imaginea Institutului de Artă de pe Michigan Avenue. Muzeu mare şi renumit, Institutul de Artă sau Art Institute adăposteşte tablouri de valoare, artă aleasă care te cheamă ori de câte ori te poţi desprinde din ghearele treburilor lumeşti. Clădirea muzeului este frumoasă, elegantă, exact cum trebuie să fie o casă a sufletului. Adică aşa:

Pentru că probabil exponatele deja depăşesc capacitatea spaţiilor disponibile, de câtva timp s-a început lucrul la o nouă aripă a muzeului. Am zărit-o de câteva ori în timpul construcţiei şi mi-am dat seama că nu o să îmi placă ce o să văd la final. Acum se apropie de final. Ce am văzut ieri acolo seamănă cu o gară, o seră sau (în cel mai bun caz) cu o casă de cultură a sindicatelor. În nici un caz nu aduce cu o clădire care ar putea avea cinstea de a se numi aripa nouă a Institutului de Artă. Oare modernismul ăsta chiar trebuie să arate aşa? Nu mai sânt materiale, nu mai există arhitecţi, nu se mai vrea să se construiască ceva de calitate? Nu este oraşul destul de sugrumat de zgârâie nori? De ce nu se putea construi măcar încă un ansamblu cu prestanţă, aşa cum este Art Institute cel original?


Mie această aripă nouă îmi inspiră pofta de a o lua la fugă, de a fugi cât mă ţin puterile, apoi de a mă întoarce şi de a mă culca sub burta unuia din cei doi lei verzi din faţa Art Institute – varianta originală. Totul în speranţa că, enervat, leul se va repezi şi va muşca de turul pantalonilor toată echipa arhitecţilor care au puiat această seră cu aere de muzeu şi de asemenea, toată echipa edililor de la primărie care şi-au pus sigiliile importante pe încă o cutie cu obraji de sticlă. Parcă nu erau destule.

8 comments:

andutza said...

Inteleg perfect sentimentul! Acelasi sentiment pe care il am eu cand trec pe langa o biblioteca "termopanata" care arata, vorba ta, ca o sera! E o cladire noua care nu iti face nici o pofta de citit, nici nu iti poti imagina ca inauntru ar putea mirosi a foi ingalbenite, a carton si sfori de la legatorie si a praf...Si ma trece un fior pe sira spinarii intrebandu-ma daca asta este apogeul creatiei si artei? Altii, inaintea noastra, cu mult mai putine resurse, erau capabili sa creeze ceva mult mai frumos decat noi! Si nu, pur si simplu refuz sa accept explicatii de genul "oamenii din ziua de azi nu mai au timp, tind sa simplifice lucrurile din lipsa de timp"!

to-morrow said...

Cred ca o asemenea cladire trebuia sa se "asorteze" cu aripa veche, sa fie in acelasi context. Lipsa de armonie este intalnita la tot pasul si in Bucuresti. Asta e. Imi aminteste de o zicala, ceva de tipul: You can't unscramble scrambled eggs (sper ca e forma corecta).

amallia said...

Exact, trebuia măcar să încerce să fie o continuare a muzeului deja existent. Art Institute ăsta e unul din puţinele clădiri care te fac să te simţi bine la Chicago, asta dacă nu te simţi bine între blocuri metalice negre sau argintii. Înţeleg că e aripa modernă şi trebuie să fie aşa, mai deşucheată, dar ăsta nu e motiv ca în loc de aripă să construiască un os metalic cu personalitatea unui autobuz.

Catalina said...

Cred ca o sa savurezi asta: http://www.ted.com/index.php/talks/james_howard_kunstler_dissects_suburbia.html

:)

Catalina said...

Na ca nu stiu sa pun link-ul! :(
Hai ca incerc sa-l pun pe doua randuri si il inadesti tu, da?

http://www.ted.com/index.php/talks/james_howard_kunstler_
dissects_suburbia.html

amallia said...

Dragă Cătălina, mulţumesc mult de tot pentru link. Am toate cărţile lui James Howard Kunstler despre peisajul american de azi şi din păcate pentru cei ţintuiţi aici JHK are mare dreptate. De la el am înţeles cum s-a ajuns aici, care a fost procesul apariţiei dezvoltărilor imobiliare care în opinia mea au viaţa socială a unui cimitir bine întreţinut. E interesant de ştiut şi de înţeles. Mă bucur mult că eşti din nou prin zonă, am mai spus şi nu obosesc să o repet, textul tău despre aproape şi departe de pe blogul Donei m-a impresionat la modul serios.

amallia said...

Uite, mă uit la filmul de pe link şi sincer, omul ăsta e extraordinar. Am înţeles că a stârnit şi controverse, ca orice individ mai luminat care pune degetul pe adevăr. Vezi cum explică lipsa spaţiului public în America, totul fiind invadat de suburbie şi de încremenirea ei.

Catalina said...

Ma bucur ca ti-a placut. Eu sunt mare fan www.ted.com - sunt multe prezentari interesante acolo si multi oameni extraordinari.