Wednesday, July 29, 2009

Wind of change of route

Se spune că din când în când e bine să mai faci o schimbare în rutele zilnice, ca să vezi totul cu un ochi proaspăt. Aşa că m-am hotărât să îmi schimb şi eu drumul de la servici până acasă. Acum trec zilnic printr-o tufă care îmi vine până la brâu, pe lângă un garaj (uneori mă strecor printre o maşinoacă şi garaj), prin stânga unei case foarte mari (sau prin dreapta unui lot vacant, depinde cum vrei să priveşti problema), şi pe o aleiuţă cu floricele şi cu un îngeraş de piatră ataşat unei fântânici. De acolo ies direct în strada principală, pe care ţin drept până la gara sătească. Mă simt mult mai bine decât când mergeam prin parcare, apoi prin spatele unui magazin, apoi prin dreapta unei clădiri de apartamente şi apoi tot pe strada principală, până la gara sătească. Chestia asta chiar funcţionează!


3 comments:

I said...

Chiar daca-s numai 3 ore, lumile astea doua sunt total diferite, cu atat mai mult cu cat , din cate inteleg, "acasa" pentru tine a ramas aici. Eu de cand m-am strecurat pe blogul tau te citesc cu mare placere. Da, imi place din ce in ce mai mult felul tau de a fi, felul tau de a gasi puterea sa te bucuri si de drumul servici-casa. Ma bucur foarte mult ca te-am cunoscut.

Monica said...

mai lipseste sa aflu ca treci un rau inot, sari peste acoperisuri si tai copaci in fata ta ca sa ajungi la biurou! Duamna, esti sigura ca la astfel de schimbari se refera cei care spun despre rute si rutina?

Amalia said...

YSY: multumesc, esti prea buna cu mine. "Acasa" e undeva unde inca nu m-am priceput sa ajung. Sau nu m-am priceput sa-l recunosc. Sau ceva nu a fost in regula.

Monica: nu sunt sigura de nimic, acum :)