Tuesday, July 14, 2009

Numai nişte gânduri

Nu prea citez din ziare, dar m-a captat un articol legat de decizia unor oameni de a nu avea copii. Cei întrebaţi spuneau că este necesar un consum prea mare de timp şi de bani pentru a creşte un copil şi ei doresc să poată face exact ceea ce vor cu viaţa lor. Eu mă feresc ca de foc să le comentez decizia, aşa cum mă ţin departe şi de judecata celora care au un număr de copii ce aproximează o echipă de fotbal. Fiecare îşi cunoaşte motivele, se bucură de avantajele şi dezavantajele variantei pe care o alege. E un subiect la fel de delicat ca şi religia, unde am principiul de a merge pe mâna mea, adică de a mă apropia de Dumnezeu în ritualul în care m-am născut, fără a critica restul religiilor. Cu condiţia, desigur, să nu pună pe mine artileria convertirii, pentru că în ce mă priveşte este absolut inutilă.

Revenind la copii, mă gândeam de ce, totuşi, creşterea unui copil a ajuns să fie percepută ca un fel de povară. Aici cred că înainte de a arunca vina în cârca indivizilor, e mai corect să arătăm cu degetul societatea, care uneori ne cere prea mult, ne copleşeşte cu pretenţii. Şi aceleaşi pretenţii stau şi în faţa eventualilor copii, nu numai în faţa noastră. Şi atunci ajungi să decizi că mai bine nu, că renunţi să te înhami. Naşterea nu mai e procesul natural prin care soţii aveau un pic de fun şi apoi apărea un dodoloţ care alerga desculţ prin iarbă, acum dodoloţul trebuie să facă balet şi călărie cu bucuţele încă presate de pampers, altfel nu se poate, dacă vrei să iasă individ contemporan.

E dificil uneori să ai copii, trebuie să speluieşti suddenly şi ponytail chiar în mijlocul ideii care îţi venise şi ţie şi care, iată, s-a tot dus. Trebuie să fierbi oul fix cât e gustul ţâncului şi să storci exact soiul de vegetală pe care o acceptă burtica lui fandosită. Dar şi când coboară din pat codiţele şi te pupă pe nas, nimeni nu e ca tine, nimeni nu e ca voi. La fel când te ventilează vânzătorii în magazin că nu-l mai vezi încotro a plecat şi când în urma ţipătului tău s-a dat ordin să se încuie toate uşile, să nu scape nenorocitul şi dulcele tău. Sociologii spun că a avea copii, deşi se crede că e numai o sursă majoră de fericire într-o bulă albastră sau roz, nu e. E şi o sursă de griji şi responsabilităţi, exacerbate azi până spre maximul capacităţii de a duce în spate. Dar rămâne în acelaşi timp o bucurie firească, esenţială.

Later edit

Azi mi-a spus: Mami, tu când te uiţi la mine îţi vezi copilăria ta, aşa-i?





17 comments:

Anda said...

Nu vad ce rost ar avea tot ce am citit, tot ce am vazut, tot ce am visat, daca, la un moment dat, nu as avea norocul sa le impartasesc unei mogaldete purtand chipul meu sau, mai bine, al cuiva atat de drag.
Sunt un fel de copil mare, dar tocmai de asta imi place sa cred ca as fi o mama buna. Si caut, de ceva timp, barbatul care sa fie tatal copilului meu. In domeniul asta nu mai vreau sa fiu singura pentru ca e mai "fun", cum fac in toate celelalte. Pentru ca nu mai e vorba doar de mine.

Departe2 said...

Oh, Amalia, ce subiect spinos....Ai evitat vad sa comentezi de ideea "ce fericire, ce minune cereasca avem, asa ca de acum incolo trebuie sa ne punem noi de locul doi si pe el/ea, lumina ochilor nostri pe primul loc"....Unii - si aici ma includ si pe mine - aleg libertatea de a se scula fix la ce ora vor in weekend, de a face exact ce vor si de a merge exact unde vor, in linistea conversatiei adulte, nu in tipete si maraieli....

Cum ziceai si tu, e un subiesct extrem de delicat, poate si mai delicat decat religia....important cred e insa ca cei doi care formeaza un cuplu sa gandeasca la fel.

CORA said...

Ma tem ca parintii celor care gandesc ce ai spus la inceputul postarii si-au pierdut timpul cu niste...cum sa le spun? Oameni aproape ca nu mi sunt, animale nici atat (caci stim cu cate grija isi cresc animalutele puiutii). Ce sunt? Robotei? Roboti egoisti. Asta sunt! Ceea ce ma enerveaza si mai rau, este ca, desi nu vor un copil, nici nu se protejeaza in vreun fel....dupa care aleg sa isi omoare copiii, spunand ca..nu-s copii, sunt embrioni, si ca au dreptul de a alege asupra corpului lor. Nu, zau?!

Ionela said...

Vazusem pe CNN un interviu cu niste parinti si niste psihologi care fcausera teste timp de vreo 10 ani si ajunsesera la concluzia ca un nou nascut nu va salva sau apropia parintii, ba din contra. Ziceau sa o data ajunsi in viata lor, copii vor deteriora viata de cuplu care se transforma intr-un fel de "afacere". Tata face aia, mama face ailalta, discuta numai despre bani si problemele ce trebuie rezolvate, iar seara pica amandoi lati de oboseala. Eu nu stiu ce sa zic pentru ca inca nu am copii, asa ca nu stiu. Stiu sigur ca cel putin 5 ani de acum in colo nu vreau copii. Ce va fi peste 5 ani nu stiu, desi ar exista posibilitatea sa ma numar printre cei care vor zice "nu vreau" pentru ca ma bantuie gandul asta cateodata, sau printre cei care vor avea 2 copii (primul natural si a doilea adoptat, musai de sex opus primului). Cert e ca tine de fiecare in parte ce decizie ia, si nu cred ca asta trebuie condamnat.

Eu citisem despre un cuplu care nu voiau copii pentru a reduce corbon footprint lasat de ei in urma. Amadoie erau activisti activi si foarte implicati in tot ce inseama "go green" sau "salveaza planeta". Ea isi legase trompele inca de la 28 de ani iar el facuse vasectomie la 21 de ani. Erau aproape de 40 amandoi cand au dat interviul si pareau fericiti impreuna, fara pic de regrete.

Toti suntem diferiti, si e firesc sa fie asa. Cu tot respectul, insa as vrea sa o contrazic pe Cora. Nu mi se pare firesc ca e considerat normal doar ce face majoritatea. "Ce fac eu sa faca toti" nu mi se pare criteriul care stabileste normalitatea in societate. Chiar trebuie ca toata lumea sa urmeze acelasi sablon in viata ca sa nu fie considerat "animal egoist"? Specia umana nu o sa piara din cauza cuplurilor care decid sa stea fara copii, pentru ca sunt altii care fac suficient de multi copii incat sa balanseze raportul.

Cei care nu au copii vad decizia lor din prisma independentei. Cei care au copii o vad din prisma dragostei si a fiorului care trece pe sira spinarii cand aud pentru prima data "mami/tati". De aici, pana la a condamna pe unii sau pe altii mi se pare mult.

Insa, mi se pare ridicol cand o familie proiecteaza o caruta de copii de parca nu le mai ajunge (apoi eii se scresc unii pe altii, pacatul cel mai mare picand pe primul copil, saracul). Hai ma frate, chiar e nevoie de o echipa de fotbal ca sa se simta impliniti pe plan personal?

Departe2 said...

Cora - a comenta despre cei care pur si simplu nu pica in extaz la gandul emotiei simtite cand lumina ochilor tai e adolescenta si tranteste usa tipand "te urasc" ca sunt animale egoiste.......ok, ma abtin sa imi termin ideea.

iar doar pt ca "trebuie" sa te casatoresti si apoi "trebuie" sa faci un copil si apoi "trebuie" sa mai faci inca unul, ca sa nu se simta mititelul singur pe lume - la fel de bine "trebuie" sa fii liber sa calatoresti si sa iti faci tie toate poftele, nu pe ale ingerasului care a vazut reclama la tv si face criza de nervi pe covor in sufragerie ca vrea si el aia. :)

Donazz said...

Vorba regelui: si tu ai dreptate, si tu ai dreptate! Pentru ca de oricare parte a problemei te afli, nu ai habar cum e sa fii in cealalata parte.. (asta daca nu esti ubicua:D)

amalia said...

Dragele mele, multumesc mult de comentarii. Maine va scriu.

joalex said...

Intr-adevar, un subiect spinos.
Desi traim in societate, suntem indivizi. Fiecare are gandirea proprie si ce e bun pentru mine nu inseamna ca e bun si pentru tine.
Intrebarea mea este: ce ramane dupa noi?

amalia said...

Anda, adevarul e ca mogaldeata chiar nu se compara cu nimic :) Abia astept sa fie cum spui. Si o sa fie.

amalia said...

Departe2, eu sunt adepta ideii: ce fericire, ce minune cereasca avem, si de acuma toti suntem pe locul 1. Facem cumva sa iasa bine pentru toti. N-am zis ca e usor mereu :)) Ai perfecta dreptate ca cei doi din cuplu trebuie sa gandeasca la fel (mai ales) referitor la acest subiect. Tipetele si maraielile le-am infundat cu o suzeta de calitate dar asa de repede trec, uneori mi-e dor de ele.

Partea faina ii dupa ce creste copilul si incepi sa te intelegi cu el. Habar n-aveam ca o sa fie asa.

amalia said...

Cora, bine ai venit! Eu inteleg ce spui, m-am gandit la asta demult, de cand era revista Cosmopolitan la inceput la noi si era un articol pe tema asta a alegerii. M-am gandit ca cei care aleg "sa nu" n-ar mai avea acum posibilitatea de a alege daca parintii lor ar fi ales la randul lor "sa nu". Dar nu stiu cat sens are sa gandesc in termenii "daca si cu parca". Eu am asternut numai cateva ganduri, asa cum mi-au venit.

amalia said...

Ionela, multumesc mult de comentariu :) Adevarul e ca sunt foarte diferiti oamenii si tu i-ai prins pe cativa foarte bine. Aia cu carbo footprint-ul e chiar buna, nu lasa ei urma dar lasa altii cinspe urme, asa ca pe total cred ca iese rau :))) Referitor la normalitate adevarul e ca tindem sa ne bagam gatul in hatzul normelor si sa judecam oamenii conform acestor norme. Eu mereu ma gandesc ca unele norme sunt chiar in contradictie esentiala cu natura umana dar cred ca deja am ajuns la alt subiect.

Dar chiar e fior cand il auzi pentru prima data, imi amintesc ca ma uitam de dupa paravanul pe care il aveam la burta, unde ma operau vreo nu stiu cati, si am simtit ca ma ia cu lesin de emotii.

amalia said...

Departe2, ioi, sper sa nu-mi tranteasca usa si sa nu ma urasca iremediabil! Iar cu "trebuie" ii delicata treaba, azi chiar ca avem o mie de optiuni, poate si de aici ne vin o parte din probleme si conflicte (uneori interioare).

Eu cand face crize de nervi pe covor o maimutaresc si fac exact la fel ca ea, pana incepe sa rada si radem amandoua.

amalia said...

Donazz: si tu ai dreptate:) Dar ma gandesc ca de partea aia cu multi copii trebuie sa fii al naibii de obosit, dar cine stie, poate ca nu. Cum zice seful meu: primul copil e un soc, de la al doilea in sus nu mai conteaza...

amalia said...
This comment has been removed by the author.
amalia said...

joalex: ii foarte buna intrebarea ta, iti multumesc. Cred ca raman dupa noi (poate nu neaparat in ordinea asta, depinde de persoana): copii, calatorii, amintiri, gresie si faianta noi, carti, gradini cu flori.

Te pup, mi-e un dor mare, mare de Sibiul tau frumos.

Anca G said...

Cand am citit prima oara textul asta mi-a placut pur si simplu! Acum citesc si pling! Sunt o nebuna! Dar ai dreptate cu coboritul coditelor din pat! Tania mea nu mai poarta codite, nu mai e la moda si oricum "m-am facut mare, mami, nu mai e cazul".....Are 13 ani pe 24 august, s-a facut mare?!??!??!