Monday, July 20, 2009

Cugetări cafeleşti

Bag de seamă că farmecul şi eficienţa au cumva tendinţa de a se exclude reciproc. Adică de fapt farmecul poate convieţui cu eficienţa, pentru că e deştept. Dar eficienţa exarcebată nu poate convieţui cu farmecul, pentru că e mulsă de imaginaţie. Sau poate asta se întâmplă numai în cazul cafelei. Aceste cugetări profunde mi-au fost inspirate de vizita matinală la Dunkin al lui Donuts. Dimineaţă m-am preparat foarte în grabă pentru noua zi, simţeam în ceafă răsuflarea trenului care pufăia spre halta mea. Am ajuns la munkă, am descuiat biroul, mi-am trântit sarsanalele de commuter pe mocheta verde şi m-am zburătăcit în vecini, după cafea.

Acolo aş fi vrut să găsesc un bătrânel cu şorţ şi cu o mie de poveşti. Să mă întrebe Qu’est que tu fais Amalia?/Che fai Amalia? şi să îmi servească licoarea cu un zâmbet adânc şi autentic. În loc de asta s-a încruntat la mine un asiatic care a chiulit de la porţiunea de training în care se predă ştiinţa şi tehnica tragerii în sus de colţurile gurii. Ăsta ori e supărat pe viaţă, ori exercită aici al treilea job, ori se gândeşte şi el să plece de unde a venit şi nu găseşte curaj suficient ca să-şi mai fractureze încă o dată viaţa.

Mi-e frică de el dar cum locaţia e foarte aproape de mine, tot acolo mă duc. Şi ce să facă bietul când şapte maşini stau în linie ca să-şi apuce şoferii cafeaua în gheare şi să se grăbească spre alte puncte unde eficienţa se manifestă şi mai al dracului de bine? Strada se blocase cu maşini care coteau spre Dunkin, de nu mai putea răzbate nici măcar autobuzul care ducea copii în summer camp. Asiaticul are dreptate, nu eu. Dar dacă zâmbea şi el măcar o dată în zecile de ocazii în care m-am prezentat curajoasă la tejghea! Ce vrei, m-am obişnuit cu zâmbet, măcar cu din ăla manufacturat pe bandă, dacă din celălalt nu se mai poate. Tare chiţibuşară m-am făcut.

Acum, după ce am băut lichidul de frână, scuze, cafeaua, parcă încep să văd lucrurile puţin mai în roz. Dimineaţă credeam că am înghiţit un automat de căscat, mergeam pe drum şi îmi închideam fălcile cu mâna, că una trăgea spre asfalt şi alta gâdila norii. Mă simt mult mai bine acum. Totul e să se zbânţuie trei fire de cafea în apa fierbinte şi eu îmi schimb instantaneu dispoziţia şi gândurile. Mi-a intrat sub ţeastă ideea că trebuia să mă nasc într-un orăşel italian din nord şi că îngerul care m-a livrat, începător fiind, a smintit direcţia din instrucţiuni. Şi n-a spus nimănui, lăsându-mă să mă flendur pe mapamond în încercarea de a-i repara greşeala. Drace, iar am ajuns la subiectul ăsta, şi vroiam să scriu despre farmec şi eficienţă. Poate scriu mâine.


9 comments:

Ionela said...

Amalia, ai scrs cu farmec despre eficienta cafelei. Na, ca sunt buna de formulat propozitii de clasa a 2a.

In alta ordine de idei, eu n-am intrat la dunkin' pana acum, asa ca te intreb, n-au ei si niste espresso?

to-morrow said...

Pacat ca nu ai gasit o batranica amabila si vorbareata, gen bunicuta, pe post de chelnerita. Cafeaua ar fi fost mult mai savuroasa :) Dar tu ai sansa de a le vedea in carne si oase pe doamnele din cartea lui Candacy A. Taylor, "Counter Culture: The American Coffee Shop Waitress" (intamplator, am scris despre ea) - nu, nu imi fac reclama, ma bucur doar ca ai atins un subiect adiacent.

Departe said...

Auzi, dar de ce neaparat intr-un orasel italian din nord, si nu intr-unul din sud? :)

amalia said...

Ionela, nu stiu daca au, eu intru si recit: small black coffee, two creams on the side, scot $1.61 si ma tot duc. S-ar putea sa aiba, ca sunt tot felul de chestii pe acolo. Noi mai vrem sa ajungem la Bristol Renaissance, inca n-am hotarat cand, dar te tin la curent.

amalia said...

To-morrow: exact, bunica aia e de mine! Cred ca ori o iau eu acasa ori ma ia ea. Trebuie sa vad daca exista una pe aproape. Ai scris frumos, cu farmec, ca de fiecare data.

amalia said...

Departe, poate si din sud, dar in sud nu am fost inca. In nord macar am pus piciorul, stiu sigur ca imi place. Pe urma, daca imi place si in sud, ghici ce o sa cititi doi ani pe blog: mi-am gasit tzara, e Italia. Dar acum ma gandesc: Italia de nord sau Italia de sud?

Te salut, londonezo :)

andutza said...

Sunt perfect de acord, cafeaua te face sa vezi viata in roz! Te face sa vezi, de fapt!! :))Eu nu am incredere in oamenii carora nu le place cafeaua :)) :))
In alta ordine de idei, avem si noi, la cantina din curte, o fatuca (maxim 22 de ani)care nu zambeste niciodata, e mereu incruntata si nervoasa. Mereu. Ma intimideaza, mi-e si frica sa o rog sa imi puna mai mult sos, mai putina smantana, etc.

Anne said...

Eu nu beau cafea, de niciun fel :P

amalia said...

Anne, eu beau, imi schimba gandurile de dimineata, uneori nu prea sprintzare. Dar imi si place cafeaua :)