Wednesday, July 22, 2009

Promisiunea vrabiei

Eu am o bănuială: că atunci când ai bani foarte mulţi (căcălău), există o modalitate de a-ţi cumpăra nemurirea. Numai că noi, ăştialalţi, încă n-am aflat. Altfel de ce s-ar zbate bogaţii să fie şi mai cumplit de bogaţi? Când atingi un anumit nivel, când nu te mai doare capul de cina în oraş pentru trei sute de ani de azi înainte, când baţi lumea în lung şi în lat şi în toate diagonalele (pe care alţii nici nu sunt în stare să şi le imagineze), la ce dracu ţi-o trebui mai mult?

Probabil că mai există încă o marfă, una secretă, misterioasă, inaccesibilă oamenilor liberi care sclavagesc prin cubicule, pe cecuri săptămânale. Când poţi avea tot ce oferă condiţia de muritor şi încă îţi mai trebuie bani, e clar că umbli după altceva, că strângi să îţi răscumperi nemurirea. (N-am circulat neprotejază cu capul în soare decât un pic, ieri).

Cum n-am prea avut chef de socotelile smăcuite în fişa postului, am stat cu ochii proţăpiţi pe fluxul de maşini de pe strada principală şi pe inutilitatea aproape completă a trotuarului. Am făcut bule cu paiul în cafea şi m-am închipuit (putred de) bogată, cu dosul lipit de argintiul unei maşini care rage zerouri, cu numele înscris în stufoşenia hârţogărească a celei mai impunătoare rezidenţe care umblă prin revistele de arhitectură, cu boarding pass numai printre domnii impecabili de la business class. Că doamne am văzut mai puţine acolo.

În memorie mi s-au ars amintirile în care îmi desţepeneam degetele de la picioare pe sub scaunul vecinului de la economy class. Ce vremuri puturoase! De asemenea, din mintea mea se ştersese oribilul cuvânt „buget”, un concept care te constrânge să drăcui dimineaţa, bâjbâind după ceasul deşteptător, şi apoi să îţi mişti buzele în trafic, când nu poţi sări nici peste mormolocul din faţă, nici peste tramvai. Oh, ce bogătaşă mişto aş şti să fiu! Şi cred că s-ar putea să mai ţin şi blogul, ca să mă ajute să supravieţuiesc fericirii absolute, aşa cum m-a ajutat să supravieţuiesc şi în anotimpul îndoielilor. În fond, orice vrabiei poate scrie (dacă vrea) despre o cantitate nelimitată de mălai.






16 comments:

Anonymous said...

Gata cu visarea...jucam la loto si cu banii castigati punem pe roate o afacere mulgatoare de bani...Deal, or no deal?

D.I. said...

Cirip- chip! (sau cheap, na!, ca tot asa se pronunta...). Aprob pozitiv, cu alte cuvinte!

Amalia said...

Ionela: deal! Si ne luam mulgatoare de bani electrica :))

Amalia said...

Mihaela: cheap-cirip, de asta e bun brainstormingu, ca ies chestii faine.

Anonymous said...

Buna Amalia , iti urmaresc postarile de ceva vreme si-mi face placere sa le citesc. Mi-a placut visul tau, si eu as vrea sa ma simt asa dar nu pentru cateva minute ci for rest of my life. Ar fi mult prea tragic sa ma trezesc la realitate si sa nu mai beneficiez de "deliciile " unei vieti pline de bani.

Anonymous said...

Mie mi-ar fi frica sa fiu (putred de) bogata, sincer. Sa dea hotii peste mine, sa imi fie rapiti membrii familiei, sa nu ma bucur de o masina care costa cat 5 case de vacanta? Mnu... (adica sunt acri rau, daca ma intelegi :D )

Departe said...

andutza: nu iti fa probleme, hotii pot da peste tine si daca nu esti (putred de) bogata. crede-ma, am stabilit treaba asta pe baza experientei personale :))

amalia: daca visezi, macar viseaza si tu la un jet personal, nu la first class ca toti amaratii!

to-morrow said...

Daca ai fi putred de bogata, atunci ai trai si cu teama unor pierderi mari de bani, ca doar ai face investitii, ai juca la bursa etc.
Deci nu ai avea liniste incercand sa sporesti averea sau sa eviti pierderile semnificative.
Vezi ce bine e sa fii un om obisnuit?

Amalia said...

cristinaf, iti multumesc pentru mesaj, stii ca te-am vizitat si mi-a placut mult ce am gasit. Stii ce am citit azi? W. Somerset Maugham a spus ca banii sunt ca un al saselea simtz, care te face sa te poti bucura mai mut de celalte cinci :)

Amalia said...

andutza, sunt acri rau si ti-am spus, sunt si putrezi, da-i incolo. Te salut cu drag.

Amalia said...

Departe, apai am si eu chitibusurile mele la vise, si jet-urile nu intra intre ele, dar parca poti sa stii!! Mai vedem pe parcurs. Poate ma supar si ma arunc intr-un jet, cand nu sunt proprietarii atenti, si trag o fuga zburata pana la Londra :)

Amalia said...

to-morrow, si asa ma tot tem ca pierd, ca pierd asta, ca pierd aia, d-apai cu ditamai banetul, ar fi o tesatura de cosmaruri pe capul meu.

Dana said...

Ideea e: chiar vrem sa fim putred de bogati? Asigura asta fericirea?Chiar vrem sa ne cumparam nemurirea?
Cred ca ea se castiga,nu se cumpara...:)

Zuzu said...

esti geniala!!! :-))

Semnat: un muritor de rand (sa nu ne uiti atunci cand aerul rarefiat de sus de acolo nu-ti va permite sa mai cuprinzi cu mintea plebea de jos hihihihi)
Te pup

Amalia said...

Dana, si eu cred ca se castiga dar am impresia ca exista indivizi care isi pregatesc punga sa o cumpere, asa, just in case :))

Amalia said...

Anna (Zuzu),you made me blush foarte rau! Eu sunt plebe all the way, nu uit. Te pup.