Friday, July 10, 2009

Omul, prietenul câinelui de pluş

Într-o dimineaţă mi-am găsit fata pe trei sferturi alunecată din pat, în timp ce patruzeci de burţi de pluş se lăfăiau pe rozul cearşafului. Am înghesuit stângaci şi somnoros menajeria şi am purces la a-mi rearanja prinţesita cu capul pe pernă. Am readus mâinile şi picioarele pe locurile unde acum două minute se răsfăţau lăbuţe şi urechiuşe de căţei, ursuleţi şi numeroase alte arătări a căror apartenenţă la o categorie nu poate fi stabilită cu precizie. Parcă începe să treacă vremea prinţeselor, acum cumpărăm, cazăm şi obosim animalele din categoria Pet Shop. Mici şi mari, frumoase şi mai urâţele, nu contează, atâta vreme cât poartă discret pe fund însemnul Pet Shop-ului.

După mintea mea proastă avem destule. Dar degeaba mintea îţi spune una, plină de bun simţ, iar inima îţi strigă alta, plină de pofte. Tocmai când îmi frecam palmele, bucuroasă că nu mai încape gheruţă de locatar în Pet Shop, au apărut alte vietăţi de pluş, care răspund la numele de webkinz. Toată lumea la şcoală discuta despre webkinz, aşa că am luat şi noi unul roz, să fie de prăsilă. Am mai făcut eu câteva curăţenii pe şest prin camera cu jucării, şi am eliminat prostioare culese de pe la McDonalds-uri şi altele asemenea, piese mici care seara se adună îngrozitor de greu, ba parcă în loc să se adune chiar se înmulţesc.

Într-o zi s-a organizat la şcoală o vânzare de jucării, cu bani desenaţi pe hârtie. Fiecare copil trebuia să aducă de acasă trei sau patru jucării, să le vândă colegilor şi să cumpere altele de la ei. Adelina mi-a comunicat pe un ton sec, de customer service care îţi spune că întârzie avionul dar nu precizează cât, că nu există în casă lucruri disponibile pentru vânzarea de a doua zi. Nu ne putem despărţi de nicio jucărie.

Pe urmă, a stat pe gânduri şi a decis să vândă jocul meu de Păcălici, adus aici din motive preponderent sentimentale, mă ştiţi. As soon as it is not mine, I can sell it, zise ea. Am sărit ca arsă, that one is mine, and it stays here. Toate bune, dar ce punem în punguţă, pentru acţiunea de mâine. Am abordat chestiunea cu răbdare şi cu povestioare motivaţionale şi am reuşit să extragem din vraf patru articole, printre care şi o felicitare făcută de ea la Borders.

A doua zi, după vânzare, fata vine acasă cu braţele pline, cu un ponei cu corn şi luminiţe, şi cu un nou căţeluş de pluş. I bought them from copilul X şi copilul Y. Dar tu le-ai vândut pe ale tale? Nu. Copii au fost interesaţi şi au vrut să le cumpere dar eu am decis că nu sunt pregătită momentan să le vând. Na, mamo.

A vândut numai felicitarea făcută de ea la Borders. Pot să mai fac felicitări, mi-a spus, dar cu jucăriile astea vreau să mă mai joc. Ştiu că trebuia să îi spun, nu draga mea, nu ai făcut bine, trebuia să vinzi şi tu, bla, bla. Am zis numai atât: vino, să nu se răcească supica. Dacă tot am hotărât să îi dau şi ei din când în când dreptate, poate e mai bine să încep chiar acum. Şi să ne moralizăm mâine la aceeaşi oră :)







12 comments:

Anonymous said...

S-a gasit solutia. Te muti intr-o casa cu o camera in plus pe care o dedici animalutelor. =))

D.I. said...

Hehe...eu am scapat, printesa mea s-a facut domnisoara si nu mai gusta- de vreo 3-4 ani chiar- somoioagele astea de plus. Drept urmare, luna trecuta am facut un pachet de vreo 40 de kile si l-am trimis (nu fie pomenit!) copilasilor de care are grija preotul Nicolae Tanase, la Valea Plopului...

Amalia said...

Ionela: cred ca trebuie sa le fac indivizilor de plus o camera. Acuma ii iubeste cel mai mult.

Amalia said...

Mihaela: cred ca atunci cand ajungem in etapa voastra istorica o sa ne gandim sa facem vreo miscare similara. Dar mai avem ceva pana atunci, mai adunam :)

to-morrow said...

De aici deduc urmatoarele:
1.copila are nevoie de TOATE jucariile din jur (si alte cateva in plus, daca ii mai cumperi)
2. copila e la varsta cand crede in povesti
E frumos :)

Anda said...

Copil rasfatat si egoist, nici eu nu voiam sa ma despart de nimic sau sa impart. Chiar si acum ma surprind uneori cu dragostea mea pentru obiecte si cu dorinta de a nu renunta absolut la nici unul. Noroc ca centrul de interes al copiilor se mai schimba, de la an la an. In curand lucrurile facute de ea insasi vor deveni cele mai pretioase.
Ce coincidenta frumoasa, Mihaela, si eu am trimis de Craciun un pachet cu hainute tot la Valea Plopului si anul acesta vreau sa fac o mobilizare generala si la serviciu in acest sens. La 30 de ani, nu imi mai e atat de greu sa impart sau sa ma despart de obiecte :)

D.I. said...

@Anda: m-am gandit sa mobilizez si eu alte cateva cunostinte de pe aici- ma intreb de ce n-am facut-o pana acum..? comoditatea asta o sa ajunga sa ma doara intr-o buna zi...

Amalia said...

to-morrow: asa e, e la cea mai frumoasa varsta, cand crede in povesti. Imi place sa cred si eu uneori alaturi de ea :)

Amalia said...

Anda, cred ca poate ar trebui sa ma despart si eu de una, alta, dar eu nu am numai un copil mic pe dinauntrul meu, cum spune Dona, ci am cel putin tripleti. Te pup.

Amalia said...

@Mihaela Iacob, nu ne-ar strica o mobilizare, ma bazez pe tine.

kaya said...

macar webkinzi raman sub forma virtuala :)

Webkinz Romania said...

Webkinz are un Nou CONCURS cu PREMII si am adus si Jucarii Webkinz NOI in Romania, la MAGAZINUL Online! Uite: www.webkinzromania.blogspot.com