Tuesday, March 17, 2009

St. Patrick's Bag

Nu înţeleg cum încăpem amândouă sub acoperişul aceleiaşi ţeste. Prima mea personalitate este una aproape raţională. Munceşte, plăteşte taxe, face mâncare, duce gunoiul (care naiba ştie cum se umple la fiecare zece minute), educă pe cât se pricepe de bine copilul, se spală pe dinţi, încearcă să bea doi litri de apă pe zi, citeşte, telefonează, admiră, critică, se enervează, râde. Zilele acestea am făcut şi un test din revista de psihologie şi după ce am răspuns la întrebări şi am adunat scorurile a reieşit că sunt de tipul înger. Categorisirea se bazează pe întrebări legate de trei chestiuni majore: respectarea regulilor, conştiinţă socială şi principii. Celelalte cinci categorii care mai puteau ieşi (în afară de înger, ca şi când s-ar fi pus problema) sunt: filosof, judecător, profesor, paznic şi cel care te obligă sau cum altfel să traduc enforcer. Dar nu, mie mi-a ieşit înger şi basta.

De aceea nici nu înţeleg de unde şi cum apare şi se manifestă cea de-a doua personalitate, cea impulsiv-compulsivă. Am păţit-o chiar ieri din nou. Spre seară am ieşit din casă şi ce să faci când eşti în America şi ieşi din casă, te urci în maşină. Şi ce să faci când te urci în maşină, mergi la magazin. Şi ce să faci când mergi la magazin, te uiţi la genţi. Şi ce să faci când te uiţi la genţi, îţi place una. Două. Trei. Patru. Suspini. Îţi aminteşti că eşti de tipul înger, bun, pâinea lui Dumnezeu şi că mai ai acasă nşpe genţi şi că deja e nesimţire să-ţi mai cumperi. Dai raite printre rafturi, da, îţi place asta sau cealaltă dar te simţi oarecum bine că nici una nu te atrage de să nu poţi face faţă senzaţiei. Aşa a fost aseară. Ca o paranteză, am numai genţi colorate, galben, verde, mov, ceva rozosin, ceva alb zis murdar, în caz de situaţie serioasă practic n-am ce pune pe umăr.

Acum vreo trei sau patru vizite la acel magazin constatasem existenţa jucăuşă şi nederanjantă a unei gentuţe verzulii, made în Italia. Îmi plăcea extraordinar culoarea dar i-am găsit păcatul că avea curele prea scurte, nu se poate pune pe umăr, de fapt o poţi duce numai în mână sau pe braţ, aşa cum îşi poartă vedetele poşetele de 1000 de euro, în poza de lângă interviul în care declară că pentru ele banii nu au nicio valoare, numai spiritul. Într-adevăr curelele erau prea scurte dar făcute tot din piele, cafea cu lapte. Până aseară nu s-a întâmplat nimic senzaţional între mine şi poşetuţa cu pricina. Am admirat-o am declarat-o totuşi nepotrivită, am mângâiat-o duios de câteva ori, am mirosit-o cu un oarecare grad de jind şi atâta tot.

Dar aseară, umblând printre rafturi, aşa cum am spus, am văzut dintr-o dată poşeta mea verde cu barete scurte în coşul de cumpărături al unei japoneze. Am simţit că turbez instantaneu. Poşeta mea era în vârful unei grămezi constituite din alte trei poşete, de culori ceva mai blânde, mai aşezate. Japoneza o tot lua, o tot măsura şi o punea înapoi în coş. Respiraţia mi se accelera, inima îmi batea să-mi iasă din bluza lila şi din cojocelul gri de iarnă. Mi-a venit ameţeală. M-au furnicat degetele. Aproape am vorbit singură. De sub îngerul care sunt ieşise la iveală a doua personalitate, obsesiv-compulsiva, tubata adică. Pune geanta la loc, femeie. E geanta mea. Văd că mai ai şi altele. Pune-o la loc, o vreau, e a mea. Şi mânerele nu sunt prea scurte, sunt numai bune, geanta aceea, îţi spun, e mea. ... să fii, cu Japonia ta şi cu toate persoanele care îşi permit patru genţi noi pe seară. Pune-o, auzi.

Şi aşa ne plimbam amândouă printre rafturi, japoneza cu coşul plin de poşete, eu cu mintea plină de remuşcări şi blesteme. M-am dus la secţiunea cu comori verzi şi albastre, nu mai era niciun (de ce nu mai scriem "nici un" căci mie aşa îmi vine firesc) exemplar verde ca pierdutul meu. Exista numai unul turcoaz dar acesta nu conta în atacul meu de paranoia consumeristă. Brusc am decis că verzulia era singura geantă pentru care merită să trăieşti, mai ales că mai devreme îmi luasem la reduceri şi o brăţară de aceeşi culoare, din alt magazin. Aproape plângeam. Când, pândind prin găurile din peretele de poşete ce ne despărţea, am avut impresia că japoneza a pus la loc în cui gentuţa mea mult iubită şi stimată şi..., ah. Nu poate fi adevărat. Mă apropii uşor, mimez indiferenţa, înconjor raftul, apar pe partea cealaltă, azvârlu o mână confundabilă cu o gheară de vultur, fac eforturi să dau impresia unei respiraţii normale, strâng între degetele transpirate de emoţie ale mâinii stângi tortiţele foste prea scurte şi devenite ideale, nu mă mai uit nici în strânga, nici în dreapta şi mă opresc la casă, să îmi achit victoria. Călătoresc până acasă cu geanta în poale, cu mâinile încleştate pe pielea italiană, cu sufletul potolit şi permit personalităţii de înger să îşi reintre în drepturi, până data viitoare.


Lămurire suplimentară: culoarea genţii şi semnificaţia zilei de St. Patrick's Day nu au nici o legătură. Poate au doar menirea de a exemplifica puritatea unei alte coincidenţe dintre toate cele care ne piperează viaţa. Dar adevărul e că nu aveam titlu. Şi verdele real al genţii e mult mai dulce şi o idee mai discret.

41 comments:

to-morrow said...

Ba da, e o legatura - aveai nevoie de acea geanta cu ocazia zilei de St Patrick; doar nu era sa te costumezi in spiridus cu fes verde :)
Eu mi-am cumparat acum cateva zile niste chestii de pus la gat - aveam nevoie de ele, am considerat atunci :) Azi sunt ratacite pe undeva, in cosuletul care mai are "n" chestii de pus la gat :)
Sunt femeie, am defecte, asta e!

Anda said...

Vai, bine ca ai luat-o! Eu cand eram in Atena am facut un drum de o ora cu metrouri schimbate si 41 de grade ca sa imi iau de la Monastiraki un sirag care initial mi se paruse prea scump. Ma gandeam la el intr-una :) Dar e intr-adevar deosebit si inca il mai port.

La genti, zorzoane si curele nici eu nu rezist! Dar de cate ori am o ocazie "serioasa", trebuie sa ma re-accesorizez!

Lola said...

Si mi se pare mie sau e captusita cu rosu? Pentru mine asta ar fi fost argumentul suprem! :))
S-o porti sanatoasa si cu multa placere, draga Amalia. Eu sunt convinsa ca te vei bucura de ea, pentru ca asa se spune in cazul cumparaturilor impulsive: "sleep on it", si daca o mai vrei si a 2-a zi inseamna ca intr-adevar iti place.
(Ignorand, bineinteles, concurenta cu o eventuala alta stapana de geanta verde.)

chris said...

Of, am rasuflat usurata, ca ai luat-o, ca mi se strangea stomacul gandidu-ma ca ti-a "rapit-o" japoneza.
Eu nu ma omor foarte tare dupa genti si alte alea, da si cand mi se pune pata... musai musai sa am, mai ales daca e galben...

corinamirela said...

Am avut impresia ca sunt intr-un film, de fapt ca sunt acolo cu tine- grozav sti sa descri asemenea situatii! Stii, draga Amalia, ca mi-ai amintit cu drag si nostalgie de timpul cind citeam Catavencu...In paranteza fie spus, geanta e super, zburda viata in culoarea ei, s-o porti sanatoasa, ca ai meritat-o! Si la mine suntem ,,mai multe,,- acum caut sa stabilesc cine e sefa :-)
...Drag, drag iti trimit de la dealuri (ca muntii sunt la o ora-doua de aici)care incep sa inverzeasca!

Ionela said...

Cu cat umor ai scris. Parca te si vad urmarind japoneza prin magazin.
Bine ca nu ai facut cum mi-a copt-o mie cineva. Mi-am facut eu frumos cumparaturile de Craciun (erau cadourile ce le trimiteam alor mei) si mai cascam ochii de aiurea dupa nu stiu ce minune. Si cand colo mi-a furat din cos o cravata foarte faina ce o aveam pentru frate-miu (asta era dorinta lui). Si am stat sa o aleg ceasuri bune...ca sa profite altcineva de neatentia mea.

amallia said...

@to-morrow, am cazut in dragoste, cum se spune traducand fara adaptare engleza, cu culoarea aceasta verde, asa zisa lime green. Probabil imi declanseaza vreun raspuns prin creier, ceva de pe tarlaua lui Pavlov.

Chestii de pus la gat? hm, hm, alt cosuletz sensibil/cutie sensibila. Le am intr-o cutie de poze, patrata si plina, plina.

Suntem femei, e grozav, asta e :)

amallia said...

@Anda, ce ma linistesti si mi dai aripi! Poate vine vremea sa-mi arati si mie siragul de la Monastiraki. Si sa nu uitam parfumurile... zi-mi vreo doua din cele multe, daca vrei :)

amallia said...

@Lola, e captusita cu un fel de portocaliu. Are vitalitate geanta asta in ea. Unde mai pui ca, desi nu credeam, imi incape in ea si cartea despre vietile impresionistilor. Mersi de urari. ma conformez :)

amallia said...

@chris, nici nu ma gandeam ca nu mi-o rapeste. Parea ca isi poate cumpara oricatem dupa buget, mare. Si a dat ture bune cu geanta in cos, ne-am urmarit minute in sir. Dar cred ca a decis ca e prea vie culoarea, celelalte posete ale ei din cos erau albe, crem.

amallia said...

@corinamirela, mersi frumos de urari, venite dintre dealuri fiind, imi prind dublu de bine. Cine e sefa? aiba stie, cred ca tot pe rand!

amallia said...

@Ionela, inseamna ca era chiar frumoasa cravata ta daca au umflat-o chiar din cos. Dar nu mai credeam ca renunta la geanta, o punea in cos, o lua, o punea iar si in timpul asta noi tot dadeam ture de rafturi...Poate ne intalnim la Indianapolis, intr-un week-end. Acum vineri merg in Michigan, la o zi de nastere. Sau poate o pui la posta dar eu as vrea sa ne si intalnim, abia astept sa povestim pe viu.

Probably Me said...

Cum stii tu sa imi inseninezi ziua, acumpa Amalia! Cu cana de cafea in mana traiesc cu tine, o urmaresc pe japoneza aia (gandind ca poate le ia ca sa aiba din ce face supa de seara..) si am sufletul la gura. Mai iau o inghititura de cafea si stiu ca NICI UNA (Nu niciuna) nu ar fi la fel daca nu as citi randurile tale. Si zi asa: la ocazie festiva nu ai pe ce pune mana, huh?

oana said...

Buna Amalia,te-am descoperit pe blogul lui Alice(unde binenteles n-am curaj sa scriu)si te-am indragit imediat.M-am gandit sa-ti scriu deoarece parca m-ai descris pe mine in povestea cu poseta.Sunt si eu "bolnava"dupa posete,haine si binenteles parfumuri.Cumpar haine si le depozitez in dulap la grabnica asteptare,am unele de ani buni cu etichetele intacte.Duminica m-am plimbat printr-un mare magazin din Milano(locuiesc la 35 km)unde 1 etaj intreg este doar cu posete de marca.N-am eu bani de ele dar tot imi place sa le pun pe brat si sa visez,cine stie,poate intr-o zi...Si pentru ca tot ziceai de parfumuri,ultima mea achizitie in colectie este Valentino,un parfum floral,de primavara.te salut si iti doresc sincer sa ajungi acasa la intalnirea cu Alice,si eu simt cateodata ca aici nu mai am aer si musai trebuie sa ma duc acasa in Clujul meu drag.o salut si pe corinuta mamicuta

Anna (Zuzu) said...

Hihihihihihi, eu as fi curioasa sa aflu ce gandea nipona cea cu 3genti in cos :-)))
Povestea ta e buna de reclama :-))))

Ionela said...

Amalia,
Atunci, o pun la posta, ca sa apuci sa o citesti acum, cat e luna martie. :)) Si de intalnit, ar fi fain intr-o buna zi sa ne si intalnim...
Distractie placuta in Michigan.

amallia said...

@Probably Me: Da, trei genti avea in cos + a mea. Curata neobrazare imperialista. Probabil nu era ea convinsa, ar fi luat-o, ar fi si lasat-o. Noroc ca era cineva acolo care sa-i ofere posetei o canapea si o masa calda pentru totdeauna!! Multumesc mult pentru mesaj :)

amallia said...

Draga Oana, te-am descris si pe tine si pe mine deodata, suntem surori de posete, cum erau pe vremuri fratii de cruce. Si aici sunt destule scumpe, acolo nu ma ating nici eu. Dar exista magazine unde se aduc lucruri din magazinele mari si cu pretentii si asa isi pot lua si cei ca mine, adica astia draguti si cu umor si cu buget. La parfumuri..., pai hai sa ne tragem fotoliile si sa povestim :)) Am vizitat si eu Milano o jumatate de zi cand si-a batut joc de mine Alitalia si n-am mai plecat spre America decat a doua zi. Are rost sa-ti mai spun ca mi-a placut ce-am vazut? Sper si eu sa pot ajunge acasa, la intalnire, asa zile incordate am acum. Iti multumesc pentru mesaj si cand te mai plimbi prin Piata Domului, gandeste-te, te rog, si la mine!

amallia said...

@Anna, Zuzu, draga mea, ce sa gandeasca? Sa mi-o iau, sa nu mi- iau. O iau. Dar e prea verde. N-o iau. Dar e totusi simpaticutza. Hmm, si chiar miroase a piele. O iau. S-o iau? E cam mica. N-o iau. Dar e de primavara, merge la o rochita de oras. O iau. Dar n-am nimic cu verde. N-o iau. S-o iau? Dar ce-o fi cu individa aia cu cojoc gri si ochelari care parca ma urmareste? Stai sa vad, daca o iau pe aici, vine dupa mine? Vad ca nu. Poate mi se pare ca se uita dupa mine. Oi fi stresata. Trebuie sa mai merg si eu pe la ai mei la Tokyo, sa ma linistesc. Si totusi, se uita la mine. Sa vad ce mai gasesc. Gata. Nu iau geanta asta verde. ... Am vazut eu ca se uita la mine individa. Vad ca deja si-a platit geanta. Sughitz urmat de somn adanc :)))

amallia said...

Draga Ionela, sa stii ca am in gand de la o vreme Indianapolisul! Si daca tu spui ca el ne imparte departarea exact in doua atunci hai sa punem ceva la cale. Daca vrei da-mi adresa ta de e-mail sau ti-o dau pe a mea: amalianita@yahoo.com pentru revista si pentru detalii cu orasul curselor de Formula 1. Si mersi.

Sonice said...

:))))
Amalia, nu pot sa scriu commentul ca mor de ras! Eram trista, noroc c-am intrat pe blogul tau!
Asa fac si eu, nu iau niciodata lucrul acasa imediat, astept, imi dau timp sa ma indragostesc de el fara sa-l am, sa tanjesc, sa mi se faca dor, sa-l asortez, in minte numa', la starile, la toanele mele, la ce mai am prin dotare... apoi ma duc sa-l iau, dar prea tarziu..alta mai iscusita decat mine a si pus mana pe el!
Asta-i povestea vietii mele...deh..dar despre ce vorbeam? Ah, da..despre genti... :)

andutza said...

Este superba geanta, nici nu stiu de ce ai stat atata pe ganduri! :D Eu patesc aceeasi chestie cu cerceii si cei din jurul meu stiu asta foarte bine, asa ca incearca, atunci cand se afla cu mine prin oras, sa ma duca departe de orice stand cu asa ceva! Dar eu le vad! Intotdeauna! Zici ca am un ochi la spate! Am tone de cercei si nu ma pot opri!
Si , dupa cum era o reclama, Thancks God, i'm a woman!!

Anna (Zuzu) said...

Hihihihihihihi!!!!!!!!!
Vezi, stiam eu ca era ceva de spus si despre gandurile facute ghem ale niponei!!!!!
:-))

Simona said...

Buna Amalia. Ne mai intersectam pe blogul lui Alice, ba pe-aici. Iti ramasesem datoare (cred eu) cu un raspuns. Nu am bantuit Clujul studentiei in aceleasi timpuri, pt ca eu sunt made 1967. Studentia mea a fost pe vremurile celelalte, imi amintesc uneori si nu-mi vine sa cred cum sa facea foame in Cluj, magazinele goale, cartelele pentru toate cele ! Una dintre cele mai cutremuratoare amintiri e din 20 decembrie 1989. Stiam ce se intampla in Timisoara, ascultam cu totii, stransi in cate o camera de camin Europa Libera (era cate pe ce sa scriu Europa FM). De la facultate se hotarasera sa ne trimita mai repede cu doua zile in vacanta, o masa de studenti acolo era o adevarata bomba... Mergeam spre Hasdeu, sa imi fac bagajele si sa plec si la Alimentara din piata Pacii se dadeau lamai. Nu la toata lumea, doar la cei arondati acolo. Adica si mie. Era o coada lunga si incolacita, m-am asezat impreuna cu un amic. Lamaile se vindeau, evident la portie, probabil 100 g/ persoana, dar erau mari si atunci, ca sa nu depaseasca ratia, taiau lamaile in jumatati si eventual in sferturi.

Scuze, nu stiu ce mi-a venit cu povestea asta. Care nu are nici o legatura cu geanta ta cea verde. Sa o porti cu drag, sa fii nealcosa cu ea. Acum are o valoare speciala, a ramas in USA. Si poate cu putina bafta ajunge si in Romania. Iti tin pumnii.

Simona said...

Revin cu o precizare. In ciuda vremurilor si a saraciei de atunci, au fost ani foarte frumosi. Eram tineri, stiam sa ne bucuram de un spectacol, de o sticla de vin, de o seara petrecuta impreuna. Iar Clujul era bland si pasnic, linistit si cald, cu toamnele "nebun de frumoase" ale reintoarcerii in camin.
Te imbratisez.

amallia said...

@Sonice, mi-am luat un mic si o rosie in fata calculatorului, mi-e foame dar n-am rabdare sa-mi fac omleta, mai intai sa scriu. Azi sunt acasa, mi-am ingramadit numaratoarea platita a cecurilor altora in numai trei zile pe saptamana. Sunt mai saraca si mai linistita, sper sa nu devin foarte saraca si prea linistita :) Stii cum a fost momentul cand am vazut-o pe femeia aceea cu poseta in mana? Am simtit instantaneu ca asta nu se poate, ca lucrurile nu pot sa ramana asa!! A fost o revolta netrucata, o turbare, dar parca am mai spus asta :))

amallia said...

@andutza, am avut si eu perioada cerceilor, sa stii. Pe urma perioada casetelor, stii cum erau cele de casetofon, pe timpuri. Nu mancam la scoala si imi cumparam cercei si caseta. Acuma m-a lovit damblaua gentilor, e ca la artisti, perioada roz, perioada albastra, perioada lunara...

amallia said...

@Anna (Zuzu), m-ai provocat, mersi frumos!! Ma gandesc numai la biata japoneza, cum sughitza ea acuma si n-are nici o banuiala de ce.

amallia said...

@Simona, sferturi de lamai? Ar trebui sa le povestesc colegilor mei care sunt ingrijorati ca lumea strange cureau! Daca povestim noi acum, stii care a fost pentru mine simbolul Revolutiei Romane? O bomboana cubaneza. Era Revolutie, era libertate, am facut rost de o punga de bomboane cubaneze si le mancam fericita, erau portocalii. Eu sunt made in 1975 (era sa spun made in China), am stat tot in Hasdeu, in caminele 6 si 4. Poate ca au legatura lamaile tale cu geanta mea verde, legatura unui trecut pe muchie de pofta si a unui prezent pe muchie de tot ce vrei.

ghiocel07 said...

Amalia, parca te vad printre rafturi pandind micuta japoneza. Ce vina avea ea ca-i placea aceeasi geanta? Sa stii ca si eu am acelasi defect. Imi place ceva, ma uit, mi-i se pare ca e cam scump, ca nu este neaparat nevoie, renunt. Pe urma-mi pare rau, am remuscari, merg din nou in magazin si...surpriza. Nu mai gasesc. Sotul meu mereu zice: "daca-ti place ceva ia-ti". Inca nu m-am invatat minte.

amallia said...

@ghiocel07, cred ca barbatii gandesc uneori mai dintr-o bucata, da sau nu si noapte buna, noi uneori suntem (si ma refer aici la genti, parfumuri, haine si altele asemenea) inclinate sa aplicam zicala: mai nu vrea, mai se lasa :))

Flavius Ţerbea said...
This comment has been removed by the author.
Flavius Ţerbea said...

Eu nu doresc sa deranjez discutia doamnelor despre poseta! Lectia "despre posete" o stiu de la nevasta: nu conteaza cate zeci/sute/mii de posete sunt in "walk-in closet"...nu, una in plus nu strica absolut niciodata. Problema reala apare cand la respectiva poseta ii trebuiesc asortate -macar- niste pantofi/haine/alte accesorii. Deci, cum spuneam, eu nu despre poseta (foarte frumoasa, de altfel)vrea zu zic. Ci despre cuvantul "rozosin"...cuvant care nu-l mai auzisem de pe vremea colilariei la bunicii din Daia, Mures...derivat din limba maghiara, de altfel. A, si inca ceva: de unde stii ca japoneza era...japoneza?! Ma scuzati pentru intruziune. :))

amallia said...

@Flavius, mersi de intruziune, ca prea eram numai doamne si domnisoare dezlantuite! Sa o luam metodic, ca in Ardeal. 1)Am invitat sotul sa citeasca si el comentariul tau si sa inteleaga ca si alti barbati se confrunta cu aceleasi situatii existentiale: "nu conteaza cate zeci/sute/mii de posete sunt in "walk-in closet"...nu, una in plus nu strica absolut niciodata"; 2) cu asortatul iar ai atins un adevar :); 3) rozosin e de la roz dar nu chiar roz, roz, mai multe nuante de roz, o gama, rozosin, adica (m-am scos ca un politician?); 4) daca japoneza nu era japoneza m-am ars, dupa cata reclama i-am facut!!

cherie said...

Am blogul tau la "Favorite!". Imi place ca esti vesela si te preocupa problemele de care scrii cu sinceritate.
Dar vad ca ai atati prieteni ca nici nu stiu daca ma vei observa. Oricum, succes !

amallia said...

@cherie, multumesc! Nultumesc mult de gandul bun si de comentariu, te observ, cum sa nu. Sa stii ca ma preocupa lucrurile acestea despre care scriu, uneori sunt vesela, alteori nu (acum nu sunt vesela) dar incerc sa-mi observ si lipsa de veselie tot cu veselie (uneori) :). Multumesc si te astept sa mai vii. Ce nume frumos ti-ai ales.

Monica said...

ce zici, cred ca sunt sora ta de poseta! la un an de la povestea cu geanta si japoneza intru ca sa iti declar urmatoarele: de cateva ore ma tot codesc saies din casa sa cumpar o poseta, doh, rosie. cica suntla moda, a inceput soacra-mea anul trecut si acum toate blogurile de moda imi tiuie in cap cu poseta rosie, ti-ai luat poseta rosie pe anul asta? o vazusem zilele trecute la magazin dar abia azi m-a lovit ideea ca mi-o trebuie(pe ea, poseta. asta e exprimare din zona clujului: ti-l trebuie, ti-o trebuie. n-am gasit nicaieri ca ar fi incorect, imi pare tot mai mult logica si tot asa;)revenind la poseta: ma imbrac si o cumpar. intrasem aici ca imi amintisem povestioara si, pentru ca mi-e predestinata poseta, cum am intrat cum era la sugestii de lectura. deci nici macar nu am dat cautare elaborata. sper sa nu fie inchis la magazin, am plecat,pa!

Monica said...

sper sa ajunga comentariile astea in mail, ca altfel vorbesc in gol: pusheta pe care o voiam eu era de fapt portocalie. s-a dus naibii planul. dar am vazut una bleu....

amalia said...

Monica draga, nici vorba sa vorbesti in gol :)
Daca iti spun ca de doua zile am scos din dulap geanta verde, o tin pe canapea si ma uit, din cand in cand, la ea, ma crezi?
Poseta rosie e una dintre putinele care imi lipsesc. Am avut un impuls de cumparare acum vreo doi ani, cred, da' mi s-a parut prea rosie, totusi. Dar sunt convinsa ca exista tinute la care ar merge.
Am poseta mov, lasa ca poate pun o poza one of this days.
Tine-ma la curent cu ce faci :)

Monica said...

poseta mea mov a fost luata acum 2 ani, deja e julita si am hotarat ca mai bine sa fiu inaintea modei decat in timpul si dupa. poseta bleu avea o problema: sus se inchide cu o capsa. sa fim seriosi: vin din Romania si stau in Mexic, nu-mi convine sa mi se vada inauntru. am vazut, azi, una vishinie, faina, mai sport. problema e ca ma gandesc la vremurile cand aveam FIX o poseta si numai una(studenta, deh) si viata mergea inainte chiar si asa:)

amalia said...

Eu is ingrijorata ca nu ma mai misca asa de tare posetele, mi se pare ca le am pe cele pe care mi le-am dorit. E de bine sau de rau? :)))
Adica mai trec pe la raion, dar destul de indiferenta. Mi-am gasit acum un an jumate, intr-o singura zi, un model de poseta care mi-a placut fff mult si mi l-am luat in toate culorile disponibile. Am venit acasa cu 5 posete. Ola!