Friday, March 6, 2009

Spre casă

Reproduc repede, proaspătă, discuţia avută azi cu Adelina, pe drumul de la şcoală către casă, sub cerul senin, în prima căldură din an.

- Azi m-am plimbat în pauză cu Mattew, mi-a spus că mă iubeşte, nu se mai însoară cu Mia. Ne-am ţinut de mână. E bine ai prieten din clasa întâia, că nu mai trebuie să cauţi tot restul vieţii. Dar i-am spus că trebuie să mai aşteptăm până la liceu, că atunci o să fim mai mari şi o să avem timp mai mult pentru dragoste. Pe urmă, dacă ne căsătorim trebuie să cumpărăm o casă şi de unde să aibă nişte copii bani de casă? Mai aşteptăm să creştem dar sunt atât de fericită că l-am întâlnit pe Mattew şi am un prieten şi nu sunt niciodată singură în pauză. Azi am mai vorbit şi despre faptul că atunci când o să fim căsătoriţi o să cumpărăm şi un câine şi o să îl îngrijim cu atenţie. Abia aştept. Îmi place de Mattew. Dar cum o să avem noi bani de casă?

(Eu, aiurită)

- Păi creşteţi, învăţaţi bine la şcoală, o să aveţi o profesie…

- Ce e aia profesie?

- Medic, avocat, învăţător….

- Artist. Eu vreau să fiu artist. Dar de unde iau artiştii banii? Vând picturile la muzeu?

- Da, sau scriitorii vând cărţile la edituri.

- Şi primesc bani?

- Da, dacă oamenilor le place cum scriu şi le cumpără cărţile.

- Ahaaaaa. Am înţeles.

19 comments:

Mihaela Iacob said...

:)) deocamdata e funny...vorbesc din experienta. Stai sa vezi cand i-or aparea primele semne ale pubertatii- si asta se va intampla mai repede decat speri sau crezi- si cand va lua discutiile de genul acesta din ce in ce mai in serios...:)) Cresc prea repede copiii astia....

amallia said...

asa cum si noi traim prea repede...

amallia said...

Si stii ce mai e, mai sunt si povestile astea Disney, toate, dar toate terminate cu maritatul si fericirea. Si copii/copilele saracele ce sa isi inchipuie, ce sa creada?

Donazz said...

Ce pacat ca (virgula) copiii cresc, devin adulti si incep sa se ia prea in serios..

chris said...

Ei, din toata discutia ta, am retinut ceva: ai un mic pui de artist :);)

to-morrow said...

E o scena de-a dreptul cinematografica!!!
Copila ta stie sa viseze dar este si cu picioarele pe pamant - casa, cainele...
Mi-a placut :)

amallia said...

@Donazz: mai bine eram si noi ca Benjamin Button :)

@chris: asa zice, asa se pare, insista.

@to-morrow: da, eu trageam numai de ghiozdan si ea povestea, povestea. Uneori este mai cu picioarele pe pamnint decat mine si imi da lectii; eu nu mi-am luat multe lectii de viata la timp.

corinamirela said...

binecuvintata sa-ti fie micuta Adelina, ce amuzant, ce serios totusi-se presimte deja in nuce un destin cu sanse de fericire...si da, ciinelui, si da casei...si iubirii, si artei- nimic nu a uitat fetita...

Sonice said...

La multi ani de 8 martie, mamico Amalia, nu stiu daca nimerec bine, nu stiu cum e cu fusul orar si mi-e greu sa-mi incordez neuronul...
La multi ani!

amallia said...

@corina, multumesc, a fost haioasa conversatia si a fost si putintel ciudata, la un moment dat am avut impresia ca ea e omul matur si eu copilul si ea ma invata cum trebuia sa fiu.

amallia said...

@Sonice, esti so nice draga mea! Mersi de urare, fusul meu e acum cu 7 ore mai lenes decat cel romanesc :)

Probably Me said...

La multi ani, scumpa Amalia!
Cat despre copii- sunt dulci de tot. Am si eu unu, stiu din experienta... Mai ales cand iti pun intrebari incuietoare gen : '' Mami? Exista o forta in univers care tine toate planetele si stelele sa se invarta organizat si sa nu umble brambura peste tot?'' La care mama-sa cu ochii in crucis intreaba invariabil ''Ha?????'' Intrebarea unui copil de 7 ani... Nici nu vreau sa ma gandesc ce ma asteapta mai tarziu.

Anonymous said...

La multi ani frumosi si fericiti !
Cristina

Mikidos said...

Doamna eu zic sa pui bani deoparte si neaparat sa iei legatura si cu cuscra, mama lui Mattew. Eu simtesc o relatie serioasa! Hihihi! Ce scumpete de copil!La multi ani Mama!

amallia said...

@Probably me: sunt foarte stiutori copii nostri, nici nu ne mai putem mira pentru ca au asa de multe surse de informatii comparativ cu noi!! Multumesc pentru urare si La Multi Ani si din partea mea, cu drag.

amallia said...

@Cristina, multumesc la fel, cu bucurii, sanatate si cu cat mai putine mentionari ale crizei.

amallia said...

@Mikidos: ma tin tantosa, sa vina ea la negocieri, ca ce fata am eu n-are nime'. Glumesc, nu stiu sa fiu tantosa dar sa negociez da :)

andutza said...

Delicioasa!! Pur si simplu delicioasa fata ta!! Sa-ti traiasca si sa te bucuri de ea, sa iti dea numai prilejuri de fericire toata viata!!

amallia said...

andutza, mersi mult, tocami am bagat-o la culcare :)