Thursday, June 19, 2008

Gou with the flou

Cetăţeanul român cu domiciliul în străinătate este un hibrid vesel cu suflet trist. Sau un hibrid întristător cu suflet vesel, după caz. Primul operează cu concepte, al doilea operează cu tărîţe sau deloc.


... păi mamă, dacă adidasul, carnea, maşina şi suburbia ar fi aşa de affordabile şi la dumneata acasă, am veni şi noi să ne înfigem dinţii în ele, cu primul avion. Bine, că noi ne-am chinuit aicea o grămadă, şi e cam aşa să venim acum acasă cu coada între containere. S-au adunat multe porcării, posibil şi din cauza cumpăratului din fiecare week-end, cînd din cauza dorului de nesuportat ne băgăm capul ca struţul într-un wal-mart.

Ce spui, sînt şi acolo acuma lucruri frumoase? Tu mă minţi! Clanţe de uşă în nuanţa peretelui? Lasă că te ştiu. Spui aşa, ca să descalec la tine şi să nu mă mai laşi să plec. Ştiu că ţi-e dor, şi mie mi-e, da’ na’, asta e. Nu mai sînt nici eu ce-am fost, să mă mulţumesc cu puţin. Acuma nu mă mai mulţumesc nici cu mult, Dumnezeu să mă priceapă şi să mă înţeleagă. Nuuuuuu, nu-mi las casa de la suburbie. Nu vin la bloc. Pute şi e îngrămădeală. Au interfon? S-a zugrăvit scara? Au reuşit să strîngă bani? I-au obligat, aha. Cine a umblat după ei? Tot vecinul ăla simpatic pe care nu-l mai salută nimeni? Bine că a reuşit.

Nu, nu ştiu dacă vin. Că la voi maşinile e tot scumpe. Şi mie aici îmi dau credit repede şi uşor, pînă m-am foit de pe tocul stîng pe tocul drept am şi semnat actele şi sînt la volanul vişinicii metalizate, draga de ea. Numai să nu-mi cadă un copac pe parbriz, cum i-a căzut la cadilacu’ ăla crem, sîmbătă. La voi îmi iau rechinii treizeci de comisioane, de administrare de cont, de hidratat pielea cotului, de risc, de risc la risc. Nu, pe bune, mai stau.

Nu, nu-mi place la suburbie, da’ cică aşa dă bine, să stai aici. Ştiu că nenea Relu vinde casa lu’ mă-sa şi nu e scump, da’ trebe renovată, mamă. Ne ajutaţi şi voi dacă venim? Acuma trebuia să vă ajutăm noi pe voi, dar ne scuzaţi că noi am nimerit ca tîmpiţii între cîteva orînduiri sociale, că nici nu mai ştiu cum se numeşte porcăria asta în care stau cu urechile prinse. Crecă capitalism pentru proşti şi socialism pentru deştepţi, piperat cu stropeli de democraţie expirată.

Îţi zic, mîncarea e ieftină la noi, cîţiva cenţi ficăţelu’. Ne chinuim să nu ne (mai) îngrăşăm, măcar de acum încolo. Am luat cîteva kilograme, dar lasă că povestim noi despre asta. Nu acum. Acum fug să iau nişte cîrnaţ românesc făcut de polonez şi plăcintă cu brînză de la sîrboaică. Te pup. Te pup, da, mi-am mai luat joi nişte adidaşi. Şi o pijama. Port numai pantalonii, cu un tricou vechi. Te pup, te pup. Da, mai vorbim.

2 comments:

Mihaela Iacob said...

"Cetăţeanul român cu domiciliul în străinătate este un hibrid vesel cu suflet trist. Sau un hibrid întristător cu suflet vesel, după caz. Primul operează cu concepte, al doilea operează cu tărîţe sau deloc."
S-avem iertare, da' tin sa te contrazic: io nu ma simt nici hibrid cu suflet trist, nici operator cu tarate :))
Sunt un cetatean roman cu domiciliul in strainatate si ma simt bine in pielea mea- poate ar trebui luata treaba asta ca o adaptare, stiu si eu...? De ce sa generalizam si sa spunem ca toti cei care au plecat din Romania si au ales sa traiasca in alta parte sunt hibrizi operatori cu seminte de floarea- soarelui sau alte bazdaganii...?
Si, uite, pentru ca citii si treaba cu pompele funebre americane: pe bune si fara misto, draga Amalia, prefer ideea unui mort bine plasat intr-un cosciug de Doamne- Ajuta, cu flori si atmosfera de bun simt...imaginii pe care mi-am facut-o ieri, urmarind stirile de la Antena1 in reluare- era vorba de un adolescent de 17 ani care a zacut timp de 12 ore pe o masa de beton, inconjurat de sticle de apa rece, intr-o morga pe post de grajd sau un grajd pe post de morga din Romania. Spitalul Victor Gomoiu din Bucuresti...
Daca noi, cei de-aici suntem asa cum spui tu, hibrizi si jucarii fara materie cenusie la purtator...aia de-acasa, care fac legea, care taie si spanzura- ce sunt...?

amallia said...

Eu sânt un hibrid vesel cu suflet trist. Operez jumătate cu concepte, jumătate cu tărâţe. Aşa a fost să fie. Grecia sună nemaipomenit de bine. Germania nu ştiu, s-ar putea.